Cât de mare va fi Oradea Mare. Ziua în care orădenii şi locuitorii comunei Sînmartin ar putea scrie istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 10 Mai ar putea fi una istorică pentru orădeni, dar şi pentru locuitorii comunie Sînmartin. Ar putea fi ziua în care Oradea Mare să devină cu adevărat mare. Pe 10 mai va avea loc referendumul pentru unificarea celor două unităţi administrative.

Cu paşi repezi, referendumul din 10 Mai se apropie. Orădenii şi locuitorii comunei Sînmartin sunt chemaţi să se propunţe asupra posibilei unificări a celor două unităţi administrative.

Potrivit primarului Ilie Bolojan, municipiul Oradea nu se poate dezvolta de unul singu. Deşi este motorul economic al judeţului, din cei 103.000 de angajaţi, 25% vin din Zona Metropolitană. Printre avantajele unificării, pot fi amintite: un număr mai mare de locuitori, mai multe companii, transport integrat şi ieftin. „Dispersaţi suntem mai slabi, uniţi mai puternici", a menţionat Ilie Bolojan.

În timp ce orădenii sunt deschişi spre unificare, locuitorii din Sînmartin sunt mult mai sceptici, temerile fiind legate de creşterea taxelor şi impozitelor locale, respectiv posibilitatea creşterii de animale în gospodării. “În Oradea miza este prezenţa la vot, iar în Sînmartin trebuie să-i convingem de avantajele unificării”, a explicat Ilie Bolojan.

Iată câteva dintre motivele pentru care atât orădenii cât şi locuitorii comunei Sînmartin ar trebui să iasă pe 10 Mai la vot.

Băile Felix sunt, probabil, cea mai frumoasă destinaţie termală din România şi una dintre cele mai avantajoase alegeri pentru sănătate, refacere şi odihnă, din Europa. Alături de Oradea ar putea creşte şi s-ar putea face cunoscută.

Oferta turistică complementară a celor două localităţi (Sînmartin – turism balnear, Oradea – turism de tip urban: cultural, arhitectonic) va oferi turiştilor posibilităţi multiple de a-şi petrece vacanţa. Alipirea administrativ-teritorială a comunei Sînmartin şi a municipiului Oradea va permite extinderea aplicării facilităţilor de transport oferite locuitorilor celor două localităţi deopotrivă.

Cu o zestre demografică şi patrimonială sporită, Oradea îşi poate menţine trendul superior de dezvoltare din ultimii ani. Prin alipire teritorială în profilul economic al Oradei se vor integra şi dezvolta domenii precum turismul si sănătatea pentru recuperare. Dezvoltarea industrială reprezentată în special de rezidenţii parcurilor industriale din Oradea, alături de domeniul serviciilor cu cel mai ridicat aport în valoarea adăugată brută (turism şi sănătate) pot asigura o dezvoltare echilibrată oraşului.

Se vor organiza 143 de secţii de votare în Oradea, respectiv opt în Sînmartin, iar partidele care au reprezentanţi în consiliile locale vor avea reprezentanţi şi în birourile de circumscripţii şi în secţiile de votare.

„Pentru ca referendumul să poată fi validat, trebuie să se prezinte la vot 30% dintre cetăţenii cu drept de vot, adică, în Oradea avem nevoie de minimum 57.000 de orădeni să vină să se prezinte la urne, iar în Sînmartin e necesar un număr de 2.500. În plus, se impune ca 25% din cei prezenţi la vot să voteze pentru fuziune, în Oradea avem nevoie de voturi „pentru" 47.500, iar în Sînmartin de 2.050", a declarat Lucian Popuş, primarul Sînmartinului.

Dacă referendumul va fi validat, din 1 ianuarie 2016, noua fuziune va şi funcţiona, Sînmartinul devenind un cartier al Oradiei.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite