"Troienele" lui Andrei Şerban, un spectacol interzis minorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul spectacolului "Troienele"
Afişul spectacolului "Troienele"

Weekendul acesta poartă la Iaşi semnătura regizorului Andrei Şerban.După 22 de ani de la montarea la Bucureşti şi 40 de ani de la cea de la New York, tragedia "Troienele" după Euripide are premiera pe scena Teatrului Naţional Iaşi.

La intrarea în impunătoarea sală proaspăt renovată a Teatrului Naţional tronează un afiş cel puţin inedit: “Accesul persoanelor sub 18 ani în sală este interzis”. Stârneşte uimire, naşte discuţii, dar nimeni nu ridică vocea în semn de protest.

Ieşenii sunt de-acum obişnuiţi cu noul, cu uimitorul, cu strălucitorul care capătă dimensiuni noi atunci când este coordonat de regizorul care a revigorat într-un mod neaşteptat şi binevenit activitatea Operei ieşene.

Experienţa “Troienelor” nu este una cum să se mai fi văzut pe vreo scenă ieşeană. Dură, aproape violentă, reală, sacadată, dar şi lirică, tristă şi melancolică, piesa îi aduce pe spectatori într-un tărâm cu totul nou al operei şi baletului.

Timp de 60 de minute aceştia nu vor avea timp să se gândească la altceva decât la tragedia femeilor din Troia. Asaltaţi din toate părţile de lumini, sunete, voci, culoare, căldură, mişcare, aceştia devin ei înşişi actori în cea mai nouă producţie ce poartă semnătura reputatului regizor, devin martori la dramele troienelor. Încă de la intrarea în sala Teatrului Naţional spectatorii sunt “avertizaţi” cu privire la ceea ce se va întâmpla în următoarele 60 de minute şi care nu este cu nimic mai prejos de o reală aventură.

Astfel, spectatorii vor fi conduşi în culise, în spatele cortinei care cade greu, pentru a fi martorii primei părţi a spectacolului. Pe rând, dramele reginei Hecuba, a prinţesei Cassandra, a văduvei Andromaca şi a frumoasei Elena trec – la propriu – prin faţa spectatorilor adunaţi într-un mod cu totul unic în mijlocul scenei.

Întâlnire cu regizorul la mall

Cea de-a doua avanpremieră a spectacolului va avea loc mâine, pe 15 decembrie, cu începere de la ora 18.30. Preţul unui bilet este de 40 de lei, iar reprezentanţii Operei ieşene precizează că, datorită numeroaselor solicitări din partea publicului, a fost suplimentat numărul de locuri la premieră.

Regizorul second al piesei este Daniela Dima, care a lucrat cu Andrei Şerban şi la „Indiile galante”, iar costumele poartă semnătura Doinei Levintza.

Din distribuţie fac parte solişti şi membri ai corului, orchestrei şi baletului Operei Naţionale Române Iaşi, 21 de actori şi opt copii din corul „Juniorii Operei”. Publicul îi va revedea, aşadar, pe scenă, în Troienele, pe Simona Titieanu, Laura Scripcaru, Maria Macsim Nicoară, Andreea Chinez, Cristina Grigoraş, Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată, Ana-Maria Donose Marcovici, Jean Kristof Bouton, Octavian Dumitru şi mulţi alţii.

De asemenea, cei care vor să-l vadă pe îndrăgitul regizor în ultimul weekend pe care acesta îl petrece în Iaşi pot veni la o întâlnire organizată de Revista Tango duminică, la Palas Conference Hall, la sala Mozart, cu începere de la ora 14.00.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite