Trei soluţii simple pentru conservarea fructelor de sezon. Cum sterilizăm corect borcanele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gustul caiselor se poate păstra peste iarnă şi în dulceaţă sau gem Foto Arhivă
Gustul caiselor se poate păstra peste iarnă şi în dulceaţă sau gem Foto Arhivă

Abundenţa de fructe din anotimpul de vară le determină pe unele gospodine să pregătească provizii pentru iarnă. Deşi, acum, în magazine se găsesc fructe proaspete mai tot timpul anului, costurile ridicate din extrasezon şi dorinţa de a avea propria dulceaţă fac ca în multe case să miroasă a bunătăţi.

De la pachete de fructe congelate la compoturi, dulceţuri sau gemuri, toate sunt metode de a păstra aromele verii în bucătărie sau cămară.

Pentru patru borcane de copot de vişine sau cireşe, este nevoie de un kilogram de fructe, apă şi un îndulcitor, în funcţie de preferinţe. Se spală fructele, se pun în borcane aşa încât să acopere fie jumătate, fie trei sferturi din recipient, în funcţie de cantitatea de lichid pe care o doriţi. Separat se pregăteşte apa îndulcită, după gust, cu miere, zahăr sau orice alt îndulcitor. După aceea, apa îndulcită se pune peste fructe, în borcane, până se completează recipientul. Se pun capacele la borcane, iar acestea se aşează într-o oală, care are pe fund un prosop prin care se va evita contacul direct dintre borcane şi sursa de căldură. În oală se adaugă apă rece până când se ajunge la jumătatea cratiţei. Se pune pe foc, la intensitate mică, şi se ţin 30-40 de minute, din momentul în care a început să fiarbă. Apoi, pot fi lăsate la răcit fie în oala în care au fiert, fie sub o pătură.

Pentru 2-3 borcane de 370 de grame de gem de caise este nevoie de un kilogram de fructe curate, zahăr şi zeamă de lămâie. Potrivit savoriurbane.ro, la fiecare kilogram de fruct se adaugă 700 de grame de zahăr tos şi zeama de la jumătate de lămâie. Se spală caisele cu apă rece, se scot sâmburii şi se îndepărtează părţile lovite sau stricate. Se stropesc cu zeama de lămâie şi se acoperă cu zahărul tos. Se amestecă cu o lingură de lemn şi se lasă jumătate de oră. Se pune oala pe aragaz, dar pentru a evita să se prindă compoziţia de cratiţă, se aşează o sită sau o tablă de protecţie între recipient şi sursa de foc. După ce gemul începe să fiarbă, se lasă 30-40 de minute, timp în care se amestecă, potrivit savoriurbane.ro. Dacă doriţi, în compoziţie puteţi adăuga şi mizul de la sâmburii de caise.

Pentru a păstra cât mai mult dulceaţa sau gemul, un element important este serilizarea borcanelor. Potrivit secretelebunicii.blogspot.ro, se face o sterilizare corectă turnând peste toate ustensilele - borcane, garnituri, capace - apă clocotită, se pun cu gura în jos pe un prosop de bucătărie curat. Apoi, steriliazarea se poate face fie în cuptor, într-o oală sub presiune sau chiar într-un aparat special pentru sterilizat. Încă fierbinţi, borcanele se ţin cu un prosop şi în ele se pune dulceaţa sau gemul, care încă sunt la o temperatură ridicată.

În cazul congelării, lucrurile sunt mai simple. „În timpul verii, cumpăr câte 2 kilograme de căpşuni, cireşe şi vişine. Le spăl, le las la scurs şi apoi le împart în pungi de câte jumătate de kilogram sau mai mici. Pe fiecare pun câte o etichetă pentru a recunoaşte uşor fructele atunci când vreau să le scot pentru un compot, o tartă sau o altă prăjitură. Apoi le pun în lada frigorifică, în raftul destinat fructelor“, a explicat Sabina Vieru, din Iaşi.

Citeşte şi:
Legătura dintre lactate şi boala care face ravagii la nivel mondial. Care este efectul iaurtului consumat zilnic

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite