Român urmărit de Interpol pentru fraudă cu fonduri UE, arestat pentru o găinărie în Republica Dominicană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doru Teodor
Doru Teodor

Doru Teodor, om de afaceri din Iaşi, a fost condamnat la cinci ani de închisoare în februarie 2012, dar a plecat în „vacanţă", în loc să se prezinte la penitenciar.

Omul de afaceri Doru Teodor, condamnat la 5 ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, a plecat în „vacanţă“ tocmai în Caraibe. Dat în urmărire internaţională în martie 2012, pentru că n-a fost găsit când trebuia să-şi execute pedeapsa, Doru Teodor s-a bucurat nestingherit, o perioadă, de soarele din Republica Dominicană.

Ieşeanul a fost reţinut însă de agenţii Interpol tocmai în Puerto Plata, săptămâna trecută, după ce ar fi înşelat un alt român. Informaţia a apărut pe site-ul dominican puertoplatadigital.com. „Poliţia a declarat că se aşteaptă finalizarea procedurilor legale, în cadrul Departamentului de Imigrări, pentru a se proceda la expulzarea imediată de pe teritoriul Republicii Dominicane“, se precizează pe www.puertoplatadigital.com.

„Morişcă“ cu asociatul

Procurorii DNA i-au acuzat în 2006 pe Doru Teodor, administratorul SC Teofarm SA, şi pe Victor Panaghiu, patronul SC Dianthus SRL, că ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu 231.753 de euro.

„Pe de o parte, firma Teofarm SA a încheiat un contract de finanţare cu fonduri europene în valoare de 180.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru a recumpăra, la o valoare majorată, patru utilaje tipografice second hand care-i aparţinuseră anterior. Cercetările efectuate de procurori au relevat că utilajele fuseseră cumpărate de firma Teofarm SA la valoarea de 78.500 de lei, în perioada 1999-2000, însă înainte de semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene au fost înstrăinate, scriptic, către o altă firmă, la care coasociaţi erau chiar cei doi inculpaţi“, se precizează într-un comunicat DNA. Teodor a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, iar Victor Panaghiu a primit şi el patru ani de închisoare.

Sentinţa a rămas definitivă, pe 7 februarie, când Curtea de Apel Iaşi a respins recursul celor doi administratori. „N-am mai luat legătura cu clientul meu de când s-a judecat recursul. Ştiam că a fost internat o perioadă în spital“, a precizat Ionel Nechita, avocatul lui Teodor. Victor Panaghiu, partenerul de afaceri a lui Teodor, a fost dat şi el în urmărire internaţională.

image

90 de ieşeni daţi în urmărire în 2012

În total, 273 de infractori  din judeţul Iaşi sunt urmăriţi naţional sau internaţional. Pentru unii dintre aceştia, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a solicitat magistraţilor mandate europene de arestare.

„În primele trei luni ale lui 2012 au fost date în urmărire 90 de persoane, dintre care 41 sunt dispărute. Până în luna martie, au fost solicitate mandate europene pentru trei femei“, a precizat comisarul-şef Ştefan Săuleac, şeful Biroului Urmăriri din cadrul IPJ Iaşi.

În topul celor mai căutaţi răufăcători se află şi Christy Mîrşanu, numit şi „avocatul hoţilor“. Apărătorul a fost dat în urmărire, în martie 2012, după ce  a fost condamnat, în două cazuri, la trei ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. Ieşeanul a fost acuzat că a transferat 11.500 de euro din contul unui traficant de persoane în contul său bancar şi le-a cerut 6.000 de euro rudelor acestuia pentru a-i da unui judecător şi a-i scăpa de dosar.

image

Click pe colaj pentru  mai multe imagini cu avocatul Christy

Curtea Supremă l-a condamnat în acest caz, în februarie, la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi înşelăciune. Pe 13 martie, Mîrşanu a fost condamnat de Curtea Supremă  la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă. A fost acuzat de DNA că ar fi primit 45.000 de lei de la o persoană pentru a interveni la judecători.

Căutată pentru înşelăciune

Printre „VIP-urile“ căutate de poliţişti se numără şi Marilena Huţanu, administrator la Castel Val SRL şi Pim Hause SRL, care are pe numele ei patru mandate pentru înşelăciune.

Într-unul dintre cazuri ieşeanca a fost condamnată la nouă ani. Huţanu a fost acuzată că a prejudiciat 35 de ieşeni, în perioada octombrie 2005 - februarie 2007, cu 125.000 de lei şi 1.230 de euro. Ieşeanca oferea spre vânzare terenuri şi locuinţe, deşi în realitate aparţineau altor proprietari care nu intenţionau să le înstrăineze.

Iaşi: Interlopul Vasile Rodideal a fost dat în urmărire internaţională

Iaşi: Poveştile infractorilor care au fentat puşcăria. Vezi aici care sunt cei mai căutaţi moldoveni

Pe lista celor mai căutaţi răufăcători se află şi Florin, Leonte, condamnat la 14 ani pentru ucidere din culpă, Doru Colac, condamnat la şase ani pentru proxenetism, Belgian Tănase, fratele lui Cosmos Tănase, condamnat la patru ani pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, Remus Gologan, membru al clanului Gologan, condamnat la şase luni de închisoare pentru vătămare corporală. Cel din urmă este închis în Franţa pentru trafic de persoane.

____________________

Interlopul Rodideal, căutat încă din 2009

Basarabeanul Vasile Rodideal (51 de ani), condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a încercat să asasineze un alt cap al lumii interlope ieşene, dar şi locotenentul acestuia, Dumitru Chetreanu, condamnat la 14 ani de închisoare sunt căutaţi de poliţiştii ieşeni.

Rodideal (foto) a fost dat şi în urmărire internaţională în 2009. Pe numele lui a mai fost emis un mandat european de arestare, anul trecut, după ce a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru trafic de influenţă. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Rodideal s-ar afla în Rusia.

Poliţişti cu pete

Foştii poliţişti Iustin Liţă, condamnat la trei ani pentru viol, şi Andrei Pădure, cinci ani, tot pentru viol sunt şi ei pe lista celor mai căutaţi infractori. Potrivit anchetatorilor, cei doi au abuzat o tânără în 2003. Foştii agenţi ai Secţiei IV s-ar afla în Italia.

„Dacă avem informaţii că persoanele arestate sunt în una dintre ţările Uniunii Europene solicităm instanţei un mandat european de arestare. Dacă sunt în alt stat, cerem mandat de urmărire internaţională. E dificil să facem extrădări din ţările cu care nu avem acorduri", a spus Ştefan Săuleac, comisar-şef. Anul trecut, poliţiştii ieşeni au reuşit să găsească 135 de persoane urmărite, iar în 2010, 142.

Citiţi şi:
EXCLUSIV „Avocatul hoţilor", dat în urmărire generală FOTO

Iaşi: Interlopul Colac a scăpat de un an de închisoare

Fugarul Rodideal, achitat în lipsă

Intră pe iasi.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite