Pacientul grav bolnav care şi-a pierdut speranţa că se va mai face bine. „Cineva trebuie să moară să fim ajutaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mugurel Amariţei, un ieşean a cărui şansă de supravieţuire depinde de efectuarea unui transplant de plămâni, nu are niciun răspuns în legătură cu efectuarea intervenţiei chirurgicale.

Mugurel Amariţei, ieşeanul în vârstă de 35 de ani care are nevoie urgent de un transplant de plămâni, nu a primit niciun răspuns de la Ministerul Sănătăţii în legătură cu realizarea intervenţiei chirurgicale.

Pacientul are indicaţie de transplant de plămâni de mai bine de un an şi în tot acest timp a aşteptat un sprijin de la Direcţia de Sănătate Publică din Iaşi, respectiv de la Ministerul Sănătăţii, prin care să poată face intervenţia în ţară sau în străinătate.

Plămânii lui Mugurel Amariţei funcţionează în proporţie de 17%. Pacientul aşteaptă din noiembrie 2015 să-i fie aprobată decontarea intervenţiei chirurgicale prin formularul E112.

„Nu am mai primit vreun semn nici de la Ministerul Sănătăţii nici de la Direcţia de Sănătate Publică din Iaşi. Am primit o promisiune de la reprezentanţi care au fost în Ministerul Sănătăţii din guvernarea trecută. Acum s-a schimbat Guvernul, eu nu ştiu ce şanse mai am. Cred că, în ţara asta, înainte să fie ajutat cineva, altcineva trebuie să moară, că altfel nu merg lucrurile“, a precizat ieşeanul.



Pacientul este imobilizat, conectat la aparatul care îi alimentează plămânii cu oxigen şi dependent de un sertar de medicamente. În prezent, Mugurel nu are nicio informaţie clară despre rezolvarea situaţiei sale medicale.

Iniţial i s-a spus că în România nu se poate face un transplant de plămâni şi că are şanse la Spitalul AKH din Viena. DSP Iaşi a transmis atunci documentele medicale către trei clinici diferite din Europa, de la care a aşteptat o ofertă de preţ pentru realizarea intervenţiei. În aproape 12 luni, niciuna dintre clinicile contactate nu a oferit un răspuns. Abia de curând, un centru din Austria a răspuns, solicitând alte documente medicale.

În paralel, medicul curant al pacientului de la Iaşi a luat legătura cu colegi din clinici europene pentru rezolvarea cazului, astfel încât, la un moment dat, Mugurel ştia că e posibil să meargă în Franţa pentru o serie de investigaţii. În primăvară, pacientul a aflat că are şanse să fie transplantat în ţară, la Spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti, centru acreditat pentru astfel de intervenţii. Totuşi, în noiembrie, ieşeanul a aflat că centrul de transplant pulmonar ar fi fost închis, după ce Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a făcut verificări la Agenţia Naţională de Transplant. aÎn urma acestor declaraţii, Mugurel Amariţei se declară deznădăjduit, lipsit de orice speranţă.

image

„Nimănui nu-i pasă de mine, nimănui nu-i pasă de cei ajunşi în situaţia mea. Am făcut tot ce mi s-a cerut, dar degeaba. Am depus dosarul la DSP, am făcut toate analizele şi investigaţiile de care am avut nevoie, am stat internat la Spitalul Elias pentru o serie de examene, am stat internat chiar la spitalul acreditat pentru transplant, unde mi s-au făcut nişte investigaţii înalte, strict în vederea transplantului. Acum am aflat că secţia de la Spitalul «Sfânta Maria» a fost închisă. Nu ştiu ce o să se întâmple de aici încolo“, a declarat ieşeanul.

Mugurel Amariţei a fost diagnosticat cu insuficienţă pulmonară din 2011, starea lui degradându-se progresiv. Potrivit documentelor medicale ieşeanul suferă de mai multe afecţiuni: emfizem pulmonar bilateral de tip centroacinar şi panlobar, insuficienţă respiratorie cronică acutizată, hemoptizii repetitive, disfuncţie ventilatorie mixtă foarte severă, lobectomie inferioară dreaptă, insuficienţă mitrală minoră şi hipertensiune pulmonară secundară severă.

Citeşte şi:

Moartea Biancăi sau cum să îţi baţi joc de pacienţi: avem specialişti, avem bani, dar bolnavii care aşteaptă transplant de plămâni sunt ucişi de birocraţie

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite