Moldovenii cu vicii, la fel de scumpi ca bolnavii de cancer
0
Spitalizarea dependenţilor de alcool şi de droguri costă zilnic 225 de lei, cu 7 lei mai puţin decât a pacienţilor care au nevoie de iradiere pentru a scăpa de tumorile canceroase.
Peste 1.000 de persoane dependente de băutură şi droguri s-au tratat
la Spitalul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi, în cursul anului trecut.
Spitalizarea unui dependent de droguri sau de alcool costă 225 de lei pe zi, aproape la fel precum cea a unei persoane bolnave de cancer, care se tratează la acceleratorul de particule, unde costurile se ridică la 295 de lei zilnic.
În cursul anului trecut, pentru cei 1.088 de pacienţi internaţi cu tulburări mintale şi de comportament în urma consumului de substanţe toxice s-au cheltuit 244.800 de lei. Pentru un singur pacient cu dependenţă, care este tratat timp de 11 zile şi se internează de patru ori în cursul unui an, se cheltuie aproape 10.000 de lei.
De zece ani în spital
„Cel mai vechi pacient pe care l-am avut aici la spital este un bărbat, care timp de zece ani aproape că a locuit aici. La început venea la internări periodic, apoi a fost izolat cumva de familie si a ajuns aproape să locuiască la spital“, a declarat doctorul Radu Andrei, şeful Clinicii de Drogodependenţă din cadrul Spitalului „Socola“. Bărbatul a a fost şef de instituţie, numai că a cedat în faţa băuturii şi nu s-a mai putut salva. Cu timpul, familia l-a marginalizat.
„Orice persoană care are o dependenţă este dificilă şi ajunge, în cele mai multe dintre cazuri, să fie marginalizată. Pentru că nu mai primeşte sprijinul celor apropiaţi, aceasta ajunge să abandoneze lupta cu boala“, a precizat medicul Andrei. Pacientul s-a externat în urmă cu aproape trei ani şi nu a mai revenit. De atunci, medicii nu mai ştiu nimic de el.
Dependenţii care se internează la „Socola“ vin din toată ţara. Fie că sunt alcoolici, fie că sunt dependenţi de droguri. „Cei care folosesc substanţe cum ar fi cannabis, heroină sau droguri uşoare preferă să vină la noi, chiar dacă sunt din Bucureşti sau Lugoj pentru că trec mai uşor peste sevraj“, susţine medicul ieşean. Şi asta pentru dependenţilor de heorină li se administrează metadonă, o substanţă folosită pentru a-i ajuta să treacă mai uşor peste momentele critice.
Primele cazuri de drogodependenţi au apărut înainte de 1997 şi au fost studenţi străini. Abia ulterior au început să apară şi consumatorii locali. Pacienţii de acest fel de la „Socola“ au peste 17 ani, dar cei mai în vârstă nu depăşesc 35 de ani.
Din datele deţinute de medicul specialist de la Spitalul de Psihiatrie, un singur consumator de heroină a reuşit să scape de dependenţă, numai că imediat după aceea a căzut în patima alcoolului. Până acum, la Iaşi nu sunt cunoscute cazuri de decese din cauza consumului de droguri de mare risc.