Mituri demontate despre cutremure. Cât este de adevărat că animalele pot simţi mişcările tectonice înainte de a se manifesta propriu-zis
0Numeroase credinţe populare sau preconcepţii legate de cutremure au fost demontate de cercetări amănunţite privind înfricoşătorul fenomen natural pe care omul nu-l poate controla.
Câteva astfel de mituri care încă circulă în numeroase culturi au fost inventariate şi prezentate pe www.conservation.ca.gov. Un prim mit contrazis de cercetări este cel al animalelor de companie care pot „simţi“ cutremurul. Până acum nu s-a stabilit o legătură directă între schimbările de comportament ale animalelor de companie şi prezenţa lor regulată înainte de mişcări tectonice.
Una dintre cele mai recurente preconcepţii, care datează din vremuri străvechi, este cea care leagă cutremurul de un anumit tip de vreme, în special perioadele lungi de secetă ori cele cu ploi intense. Oamenii de ştiinţă au stabilit că un cutremur nu are ca factor favorizant anumite condiţii meteo. Un alt mit este cel că marile cutremure au loc în primele ore ale unei zile. Însă nici cu acest factor nu exită o corelare clară.
Un alt mit, exploatat intens cinematografic, este cel că în timpul unui cutremur apar găuri uriaşe în sol care „înghit“ oameni şi bunuri. În realitate, mişcările tectonice distrug clădiri şi alte construcţii existente deja pe suprafaţa solului.
O altă ficţiune, potrivit earthquake.usgs.gov, este cea cum că oamenii ar putea ghici când va avea loc următorul cutremur. Potrivit specialiştilor nu este posibil să stabileşti magnitudinea, locul şi intervalul orar al unui viitor cutremur.
Potrivit specialiştilor nici a te adăposti sub tocul uşii nu este întotdeauna indicat. Acest sfat este valabi doar în cazul locuinţelor în care uşile sunt în pereţii structurali, însă în imobilele noi sunt foarte mulţi pereţi de compartimentare.