Misterele scrisorii care a semănat scandal în Mitropolia Moldovei. Unii preoţi semnatari spun că nu cunoşteau textul documentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teofan, avertizat cu nepomenirea la slujbe
IPS Teofan, avertizat cu nepomenirea la slujbe

Modul în care s-au strâns cele 4.500 de semnături anexate scrisorii transmise Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în care ÎPS Teofan este avertizat cu nepomenirea la slujbe, ridică semne de întrebare, în contextul în care mai mulţi semnatari iau atitudine şi transmit că nu aveau cunoştinţă de fragmentul în care se vorbeşte despre oprirea pomenii superiorului canonic.

„Scrisoarea deschisă către arhiereii care au semnat în Creta”, document care a fost transmis Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi în care sunt exprimate îngrijorările clericilor şi credincioşilor faţă de Sinodul din Creta, a fost asumată de un grup de clerici şi credincioşi al căror nume se regăseşte la finalul documentului.

Trei dintre semnatarii scrisorii au precizat pentru „Adevărul” că iniţiatorii şi autorii textului sunt chiar cele opt persoane care şi-au adăugat numele şi semnătura la finalul documentului. Iniţiatorii au contribuit la strângerea a peste 4.500 de semnături care au fost trimise MMB şi care atestă îngrijorarea clericilor şi ortodocşilor din Moldova asupra documentului „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” aprobat la Sinodul din Creta. Pe de altă parte, conform reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, mai mulţi semnatari ai scrisorii publice au anunţat că nu au ştiut că în textul scris se vorbeşte de întreruperea pomenii lui ÎPS Teofan de la slujbele din zona Moldovei.

Mihai-Silviu Chirilă, unul dintre semnatari, absolvent al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care se declară teolog, a nuanţat că scrisoare reprezintă o formă firească de dialog cu superiorul canonic, cu toate că, prin intermediul acesteai, ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este ameninţat că nu va mai fi pomenit la slujbe, dacă nu se va dezice de „semnătura din Creta”.

„Scrisoarea se constituie într-o formă firească de dialog, purtat în interiorul Bisericii între credincioşi şi Întâistătătorul lor, în spiritul respectului desăvârşit faţă de ierarhi şi al preocupării permanente de a păstra nestrămutat caracterul ortodox al învăţăturii Bisericii noastre”, a arătat Chirilă într-un răspuns oferit corespondentului „Adevărul”.

Preotul de mir Mihail Popescu de la Parohia Capela Spital din Piatra Neamţ, alt semnatar al scrisorii publice transmise MMB, a declarat că nu-şi poate exprima un punct de vedere asupra iniţiativei la care participă, fără să aibă şi acordul celorlalţi membrii din grupul care a redactat scrisoarea. „Momentan nu putem spune nimic fără acordul şi colaborarea tuturor colegilor care s-au implicat în acest demers”, a subliniat Popescu.


Irina Nastasiu, preotul Mihail Popescu şi Mihai-Silviu Chirilă, trei dintre autorii textului transmis MMB FOTO youtube.com/TVR, contesti-girov.blogspot.ro, facebook.com/mihaisilviuc

schismatici

Irina Nastasiu, colaborator la diferite publicaţii online din Neamţ,şi-a asumat la rândul său calitatea de iniţiator şi autor al documentului transmis MMB. Nastasiu a precizat că toate cele opt persoane care apar în finalul documentului - ieroschimonahului Simeon Zaharia, protosinghelului Antim Gâdioi, protosinghelul Ieronim Cozma, preoţii de mir Mihail Popescu şi Ioan Ungureanu, Mihai-Silviu Chirilă şi Irina Nastasiu – au contribuit la redactarea şi realizarea documentului care a fost transmis MMB. „Noi toţi am conceput această scrisoare. Suntem autorii şi iniţiatorii ei”, a spus Nastasiu.

Cu toate acestea, preotul al cărui nume apare primul pe lista de semnatari, ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria din Neamţ, a anunţat MMB că nu a avut cunoştinţă de fragmentul în care se menţionează intenţia de a opri pomenirea superiorului canonic.

„Cu smerenie vă mărturisesc că, atunci când am semnat scrisoarea deschisă către arhierii care au semnat în Creta, nu am avut în faţă fragmentul din scrisoare care menţionează intenţia semnatarilor de a întrerupe pomenirea ierarhilor la sfintele slujbe. Deşi am împărtăşit îngrijorarea clericilor semnatari faţă de documentul nr. 6 al sinodului, nicio clipă nu am avut şi nu am în cuget recurgerea la întreruperea pomenirii ierarhului”, a arătat ieroschimonahul Simeon Zaharia într-o înştiinţarea transmisă MMB.


Într-un comunicat emis de MMB la finalul săptămânii trecute se arată că, de fapt, mai mulţi semnatari ai scrisorii publice au anunţat mitropolia că nu au ştiut că în textul scris se vorbeşte de întreruperea pomenii ÎPS Teofan de la slujbele din zona Moldovei.

„Această poziţie este asumată şi de către alţi semnatari, precum Ieromonahul Sava Popa de la aceeaşi Mănăstirea Sihăstria şi Preotul Postelnicu Constantin Ciprian din Războieni (Neamţ). Precizările acestor părinţi arată maniera nepotrivită prin care cel puţin o parte dintre semnăturile alăturate memoriului menţionat au fost colectate”, au transmis reprezentanţii MMB.



După apariţia în spaţiul public a scrisorii transmise MMB, mai multe mănăstiri din Moldova au emis comunicate de presă prin care critică atitudinea textului adresat ÎPS Teofan şi prin care anunţă credincioşii că nu au luat în calcul nicio clipă să nu-l mai pomenească pe acesta la slujbe.

Reprezentanţii Mănăstirii Petru-Vodă, cei ai Mănăstirii Sihăstria Putnei şi cei ai Mănăstirii Bistriţa au subliniat că atitudinea textului adresat ÎPS Teofan este exagerată. „Considerăm ca exagerată şi cu totul nepotrivită atitudinea de întrerupere a pomenirii unor ierarhi la sfintele slujbe şi rugăciuni, atitudine care se poate constitui în prilej de sminteală sau de dezbinare, în contextul şi aşa fragil (duhovnicesc, social, economic şi politic) în care ne aflăm”, se precizează în comunicatul Mănăstirii Sihăstria Putnei.

Citeşte şi:

Sămânţă de schismă în BOR. Mitropolitul Teofan a primit ultimatum de la preoţi să se dezică de „ecumenism în general“

Conflictul preoţi vs Mitropolia Moldovei, în stand-by: „Noi ţinem la ierarhul nostru şi am cerut un dialog“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite