Mic îndrumar al celor mai frumoase obiceiuri de Paşte ale românilor. Odiseea ouălor încondeiate

0
0
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Etnografa Angela Paveliuc-Olariu dezvăluie poveştile din spatele unora dintre cele mai frumoase tradiţii de Paşte ale românilor, cum ar fi minuţioasa curăţire a gospodăriilor şi migăloasa încondeiere a ouălor.

Angela Paveliuc-Olariu (82 de ani) a adunat, vreme de şase decenii, informaţii inedite despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale României: tradiţia. 

Aşa cum chiar ea recunoaşte, în exclusivitate pentru „Adevărul”, etnografia a fost un adevărat refugiu, unul care a purtat-o pe culmile frumuseţilor tradiţionale.

Vorbeşte cu drag despre etnografie, pasiunea care a purtat-o peste tot prin lume. Acum, la 82 de ani, i-a povestit reporterului „Adevărul”, într-un discuţie purtată în apartamentul ei, despre obiceiurile şi tradiţiile specifice Sărbătorilor Pascale. 

Într-un interviu pentru „Adevărul“, etnografa ne poartă prin casele românilor de odinioară, pentru care Sărbătorile Pascale erau o adevărată minune, un prilej de bucurie alături de cei dragi, dar şi de purificare a sufletului. 

Ne dezvăluie poveştile din spatele unora dintre cele mai frumoase tradiţii de Paşte ale românilor, cum ar fi minuţioasa curăţire a gospodăriilor şi migăloasa încondeiere a ouălor.

Casele românilor de odinioară

„ADEVĂRUL“: Cum erau satele româneşti de odinioară în perioada Sărbătorilor Pascale?

Angela Paveliuc-Olariu: Era o plăcere pentru mine ca etnograf să merg în casele tradiţionale româneşti în perioada Sărbătorilor Pascale. Pentru gospodine, era o grijă teribilă pentru ca interiorul casei să arate ca un pahar bine-bine spălat, aşa cum îmi spunea o bătrână. Colţurile casei erau „inspectate”, îmi spunea o gospodină: „Eu toate colţurile le inspectez, să nu-mi scape nimic”. 

Se scoteau toate lucrurile din casă, la viaţa satului, se aşezau la soare. Nu dădeau moliile pentru că femeile de la ţară scoteau toate lucrurile din casă, le puneau pe gard şi se lăsau la soare. Le scuturau, iar razele soarelui le curăţa natural. Ciclul de înmulţire a moliilor era întrerupt. 

- De când începea pregătirea pentru Paşte?

În conştiinţa oamenilor, începe chiar după Naşterea Domnului. Sărbătoarea aceasta începe cu adevărat, iar gândurile oamenilor sunt trimise la acest moment al Învierii Domnului, odată cu începerea Postului Mare. Era un post pentru care oamenii se pregăteau cu grijă din punct de vedere sufletesc. După momentul intrării în post, creştinii ştiau că trebuiau să fie un pic mai buni, să aibă o putere mai mare din toate punctele de vedere. Era considerată ca fiind o treaptă către Dumnezeu. 

- Când ne referim la Sărbătorile Pascale nu putem să nu vorbim şi despre Florii.

Aşa este. În mitologia satului românesc, această zi are o rezonanţă deosebită. Am fost întotdeauna plăcut impresionată de grija cu care se duceau oamenii apropiaţi ai bisericii să aducă mlădiţele de salcie pentru a fi sfinţite în Duminica Floriilor. Legat de aceste mlădiţe de salcie, există o multitudine de legende de o frumuseţe deosebită. Eu am să amintesc o interpretare. Dumnezeu nu iubeşte trufia sau omul mândru. Salcia a fost preferată pentru smerenia ei, fiind cu ramurile veşnic aplecate. Iar smerenia aceasta îi place foarte mult lui Dumnezeu. 

- Ce făceau creştinii ortodocşi în Duminica Floriilor?

Mergeau cu toţii la Biserică. Luau aceste mlădiţe sfinţite şi mergeau foarte liniştiţi spre casă. Intrau în casă făcând cu salcia semnul crucii pe grinda principală a casei. Apoi, gospodarul ieşea cu salcia respectivă şi atingea şi uşa grajdului, cu gândul că şi animalele trebuie să fie păzite în acel an. 

Angela Paveliuc Olariu

Angela Paveliuc-Olariu, etnograf FOTO: Arhiva personală

Săptămâna Patimilor

- Ne aflăm în Săptămâna Patimilor. Care sunt semnificaţiile acestei săptămâni atât de importante pentru creştinii ortodocşi?

Săptămâna Patimilor are o semnificaţie cu totul deosebită pentru creştini. Fiecare zi din această săptămână are importanţa ei, cu o semnificaţie specială, în fiecare zi se făceau activităţi diferite, stabilite clar de dinainte. 

Începând de luni, femeia de altădată pregătea o soluţie din sovarf, amestecau planta respectivă cu apă înainte de răsăritul soarelui şi seara târziu. Soluţia finală răspândea o aromă deosebită. Această aromă făcea ca în casa ţărănească, de Paşte, să existe o atmosferă deosebită, fără chimicalele de astăzi. 

La începutul săptămânii sunt zilele cu Deniile, acele slujbe de la care nu lipsea nimeni.

Ziua de joi are o importanţă deosebită. Este ziua în care se citesc cele 12 Evanghelii la Biserică. Pe lângă ecoul religios al acestui moment, am văzut ce făceau altădată fetele tinere care participau la slujba celor 12 Evanghelii. Aveau pregătite din timp câte un şnur din lână. De fiecare dată când preotul citea o Evanghelie făceau discret câte un nod. La finalul slujbei, plecau cu şnurul respectiv cu 12 noduri acasă. Seara, la culcare, îl puneau discret, aşa cum puneau şi busuiocul altădată, sub pernă. Aveau din nou speranţa că-şi vor vedea/visa ursitul. 

Odiseea ouălor încondeiate

- Care este odiseea ouălor încondeiate, atât de prezente în perioada Sărbătorilor Pascale?

Joia Patimilor era rezervată în special pentru încondeierea ouălor. Acesta era cu adevărat un ritual. Femeia se aşeza lângă vatră şi avea alături ouăle care fuseseră alese  la mijlocul Postului Mare. Erau preferate ouăle de găină, netede, pe care vopseaua să se prindă uniform şi foarte frumos. Plantele care erau folosite la vopsit erau şi ele alese şi pregătite cu câteva zile înainte. 

Simbolistica ouălor încondeiate este minunată. Apăreau ca motive preferate Crucea Patimilor şi Crucea Paştelui, pe care o găsim şi pe pasca pregătită de gospodine. Aşadar, simbolul crucii este omniprezent în această perioadă.

De asemenea, apărea foarte des şi motivul solar, un motiv de veche tradiţie. 

ouă de paşte

FOTO Arhiva etnografului Angela Paveliuc-Olariu

    

- Aş vrea să ne oprim puţin la semnificaţia zilei de vineri, Vinerea Mare. 

Ziua de vineri era o zi cu semnificaţii majore, când întreaga comunitate participa la slujba de la Biserică, participau la prohodul, adică înmormântarea Domnului Iisus Hristos, care fusese răstignit. Atunci, în sufletul fiecăruia, trebuie să pătrundă cu adevărat, tristeţea morţii Domnului Iisus Hristos. 

Deşi, tot în subconştient, sărbătoarea paştelui în esenţă înseamnă sărbătoarea biruinţei morţii prin înviere. Atunci, în Vinerea Mare, era scos Sfântul Aer care semnifica sicriul în care se afla Iisus Hristos. Sfântul Aer era pus în mijlocul bisericii. Credinţa era că trebuia să treci măcar o singură dacă pe sub acest Sfânt Aer, pentru ca să fim feriţi de necazuri şi de boli. Şi dacă reuşeai să treci de trei ori era foarte bine.  

De asemenea, Vinerea era ziua în care era interzisă pregătirea mâncării pentru Paşte. Era o zi de Mare Sfinţenie. De asemenea, era o mare realizare dacă în această zi de vineri reuşeai să ţii post negru. Deci Vinerea Mare o zi cu totul şi cu totul specială în Săptămâna Patimilor.

    

- Cu ce tradiţii şi obiceiuri venea Noaptea Învierii Domnului?

Ziua de Sâmbătă era ziua în care oamenii se pregăteau de slujba din Sfânta Noapte a Învierii. Era o grijă foarte mare pentru coşul cu care mergeau gospodinele la Înviere. Altădată, din acest coş nu lipseau ouăle roşii, pasca şi un fir de busuioc. Pe parcurs, a apărut şi cozonacul. Ţăranii de altădată se gândeau la pască atunci când făceau altul ritual. 

Tatăl meu, care a fost preot, mi-a spus că găsea de multe ori în acest coşuri, când gospodinele ridicau discret prosopul, nişte usturoi, bucăţele de slănină. 

Mi-a mai spus tata că a văzut la o bătrână în coş o bucată de pânză şi femeia i-a răspuns: „Asta e pânza cu care am dat eu lustrul pentru ouăle roşii. Ştiu de la bunica că dacă ai să sfinţeşti coşul cu pânza îl el, o pot folosi pentru a ne vindeca de anumite boli ale pielii”. 

Eu am aflat pe parcurs că pânza aceasta era folosită şi pentru alte activităţi total străine de religie. Mă refer la descântece de tot felul. 

În Noapte acesta a Învierii Domnului, creştinii mergeau în linişte către biserică. În bucovina am prins obiceiul ca în această noapte să se facă focuri mai mici, iar când focul se mai potoleşte, cei care vor să fie păziţi pe boli în acel an, să treacă pentru foc, pentru a fi purificaţi. 

Preotul sfinţea jertfa fiecărui participant la slujba de Înviere. 

Dimineaţa, urma întoarcerea creştinilor acasă, cu pasca şi ouăle sfinţite. Gospodarul lua pasca şi o lipea de fruntea bolnavului din casă, dacă exista, având credinţa că se va vindeca. 

ouă de paşte

FOTO Arhiva personală a etnografului Angela Paveliuc-Olariu

- Cum începea prima zi de Paşte?

Această zi începea cu urarea „Hristos a Înviat!”. Sigur, pe care o auziseră prima dată la slujba de Înviere. Gospodarul casei aranja masa festivă.  

Primul ou era ciocnit se stăpânul casei şi soţia acestuia, existând credinţa că acela cu care ciocneşti primul ou în ziua de Paşte este cel cu care te vei întâlni pe lumea cealaltă. 

Cojile de ou aveau şi ele importanţa lor. Erau strânse şi, dacă în prejma casei era o apă, erau aruncate în apă. Exista credinţa că ajung la „rohmani“ sau „rochmani“, fiind un popor de oameni foarte credincioşi care trăiau subteran, în adâncul pământului. Cojile acestea le aduceau vestea că a sosit Paştele. Se spunea că atunci când cojile ajungeau la aceşti rohmani, ouăle erau întregi, de care se bucurau aceşti oameni plăcuţi lui Dumnezeu. 

Odiseea ouălor nu s-a terminat. La prânz, când are loc slujba din prima zi de Paşte, fetele mergeau cu câteva ouă încondeiate ascunse, pe care le ofereau băieţilor, dar nu la întâmplare. Primeau cele mai multe ouă băieţii care trăgeau clopotele. 

Ouăle se încondeiau numai în Joia Paştelui, cu credinţa că acestea nu se vor strica niciodată. Şi vor feri casa respectivă de rele. 

A doua zi de Paşte era ziua vizitelor. Era un schimb de coşuri cu produse minunate. Tradiţii frumoase, dintre care unele s-au păstrat şi astăzi, şi de care ne putem bucura şi noi. 

Profesoară şi directoare de muzee

Angela Paveliuc-Olariu 

Născută la 30 martie 1938, Ţipleşti, Basarabia

În 1960 a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Română-Istorie. 

Până în 1964 a fost profesoară şi dirigintă la o şcoală din Corni, Botoşani. 

În perioada 1964-1968 a fost directoarea Muzeului din Câmpulung Moldovenesc, iar până în 1978 a condus Muzeul Judeţean Botoşani. 

În 1978 a devenit directoare a Muzeului Etnografic al Moldovei, din Iaşi, funcţie ocupată până în 1995.

Între 1994 şi 2004 a fost preşedinta Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române, filiala Iaşi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Trucuri de Paşte. Cum fierbi ouăle ca să nu se spargă

Mărturia unui medic infectat la două luni după ce s-a vaccinat anti-Covid. Concluzia trasă la final: „Nici nu se compară”

  

Mai multe - Iaşi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite