Costel Alexe se autosuspendă de la şefia PNL Iaşi după ce a fost pus sub control judiciar: Am primit calitatea de inculpat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liberalul Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi   FOTO Arhiva Adevărul
Liberalul Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi   FOTO Arhiva Adevărul

Decizia vine la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis că şefia PNL ar trebui să reacţioneze politic faţă de acuzaţiile de corupţie aduse liberalilor Costel Alexe şi Mihai Chirica.

Costel Alexe, actual preşedintele al Cosiliului Judeţean Iaşi, a anunţat miercuri dimineaţă, 28 aprilie, că se autosuspendă din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi.

Liberalul a fost chemat marţi, 27 aprilie, la DNA, moment în care i s-a comunicat că are calitatea de inculpat în dosarul de corupţie în care procurorii îl acuză că a luat mită 22 de tone de tablă. Procurorii au dispus impunerea controlului judiciar. 

„Luni, 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar. Sunt nevinovat şi am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanţă, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi”, transmite Costel Alexe prin intermediul unui comunicat de presă. 

Decizia de autosuspendare de la şefia PNL Iaşi vine la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis că şefia PNL ar trebui să reacţioneze politic faţă de acuzaţiile de corupţie aduse liberalilor Costel Alexe şi Mihai Chirica.

Întrebat de jurnalişti, în cadrul unei conferinţe de presă, unde sunt criteriile de integritate anunţate de el alături liberali în campanie, în condiţiile în care atât Mihai Chirica, cât şi Costel Alexe, au probleme cu legea, preşedintele a transmis:

„Ar fi cazul să reacţioneze politic şi PNL. Dacă nu, voi avea o discuţie.”

Alexe nu renunţă la funcţia de preşedinte al CJ Iaşi

Prin intermediul aceluiaşi comunicat de presă, Costel Alexe subliniază faptul că îşi va continua activitatea în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. 

„Voi continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean şi voi demonstra împreună cu echipa pe care am format-o că putem implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieşenii şi că administraţia liberală este un exponent al schimbării în bine. 

Sunt încrezător că instanţele de judecată îşi vor face corect treaba, iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credinţă”, a conchis Alexe. 

Tot marţi, 27 aprilie, şi primarul Mihai Chirica, actual liberal, a primit calitatea de inculpat. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Chirica admite că este inculpat în dosarul DIICOT legat de folosirea ilegală a unui teren public. „Situaţia în sine este destul de gravă”

 

Ameninţări voalate cu o lovitură de stat, război civil şi „hoardele din suburbii”. O scrisoare a unor generali stârneşte un scandal de proporţii în Franţa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite