Mesajul devastator al unui bolnav care aşteaptă un transplant de plămâni: „Nu interesează pe nimeni situaţia mea“

Mugurel Amariţei, un ieşean de 34 de ani care a aflat anul trecut că singura lui şansă de supravieţuire este transplantul de plămâni, trăieşte zilele acestea cea mai urâtă perioadă a vieţii. Imobilizat la pat, conectat la aparatul de oxigen, dependent de mama care îl îngrijeşte, Mugurel aşteaptă să fie acceptat pentru efectuarea transplantului de plămân la o clinică din străinătate.

Când intri în cămăruţa în care locuieşte Mugurel, te izbeşte un vuiet. Sunetul aparatului care îi alimentează artificial plămânii cu oxigen aduce cu un gâfâit înăduşit. Pentru ieşean, aparatul acesta este un dumnezeu, fără de care s-ar sufoca şi ar muri într-o clipă.

Bolnavul primeşte oxigen printr-un tub conectat la aparat pentru că plămânii lui funcţionează doar 17% din capacitatea normală. Mugurel nu se nu se poate deplasa mai mult de trei-patru paşi pentru că oboseşte. Se simte slăbit şi neputincios în faţa unor afecţiuni multiple care i-au schimbat complet viaţa.

Pe actele medicale de la ultima externare din Spitalul de Pneumoftiziologie de la Iaşi, Mugurel este înregistrat cu un şir de diagnostice: emfizem pulmonar bilateral de tip centroacinar şi panlobar, insuficienţă respiratorie cronică acutizată, hemoptizii repetitive, disfuncţie ventilatorie mixtă foarte severă, lobectomie inferioară dreaptă, insuficienţă mitrală minoră şi hipertensiune pulmonară secundară severă.

„Povestea începe în 2011 când am fost diagnosticat cu astm şi apoi emfizem pulmonar. Atunci am fost operat la plămâni. Cu timpul situaţia s-a degradat. Plămânul s-a stricat complet.Anul trecut mi s-a explicat că singura soluţie este transplantul de plămân pentru că, din cauza insuficienţei respiratorii, scade capacitatea plămânului de a funcţiona corect. Acum respir cu numai 17% din plămân şi nu pot sta fără oxigen. Simt că nu mai am aer. Nu pot să merg mai mult de 5 metri. Nu mai pot să ies nici pentru o pâine. Stau numai la pat conectat la aparat şi facturile au crescut din cauza aparatului. Dacă înainte plăteam 100 kw, acum ajung cam 200”, a spus Mugurel.

Medicii nu i-au putut explica ieşeanului care au fost cauzele complete ale complicaţiilor severe pe care le-a dezvoltat în timp, însă i-au precizat că lucrul la piaţă în mediu umed şi faptul că a fumat câţiva ani au fost dezavantaje sigure. Acum singurul venit al bolnavului este în valoare de 1.000 de lei, bani în care intră pensia pe caz de boală de 400 de lei şi banii pentru gradul de însoţitor în valoare de 600 de lei, pe care îi ia mama lui Mugurel. Cu toate că, bolnavul ar trebui să locuiască într-un spaţiu aeresit, lipsit de umezeală şi de mucegai, ieşeanul şi mama lui locuiesc în chirie, într-o cămăruţă de 10 mp, în care se află şi bucătăria şi baia.

„La noi în ţară dacă ai bani trăieşti, dacă nu ai, nu trăieşti. Am cheltuit foarte mult pe medicamente şi spitalizări”

Ultimele controale au arătat că starea ieşeanului se degradează de la o zi la alta. Periodic, bolnavul face crize şi, dacă nu ar avea un sertar plin de medicamente, spune că s-ar prăpădi. „Starea mea se agravează din ce în ce mai mult. Fac crize, cred că mor. Nu interesează pe nimeni situaţia mea. La mine e ca la ruletă. Aşa cum au murit alţii aşteptând un plămân, aşa e posibil să mor şi eu. Mă gândesc că am 34 de ani şi că nu merit soarta asta. Dar dacă aşa o să fie şi nu o să se poată face transplantul, ce o să mai pot face eu? Rămâne la aprecierea domnilor de la Guvern dacă mă salvează sau nu”, a mai relatat bolnavul.

Mama lui Mugurel, Maria Coţofana, a depus în noiembrie la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi dosarul medical care atestă că băiatul ei are nevoie de transplant. Ministerul Sănătăţii i-a acceptat dosarul, însă nicio clinică din străinătate, contactată de autorităţi, nu a răspuns că l-ar putea primi ca să-i efectueze transplantul de plămâni. Medicul curant al bolnavului, dr. Cristian Cojocaru, a luat legătura cu o cunoştinţă din Franţa pentru a vedea dacă se poate face acolo intervenţia, însă deocamdată nu are un răspuns.

La capătul a cinci ani de suferinţă, Mugurel a ajuns la concluzia că dreptul la viaţa al românilor este doar pentru cei cu putere financiară. „La noi în ţară dacă ai bani trăieşti, dacă nu ai, nu trăieşti. Am cheltuit foarte mult pe medicamente şi spitalizări. În spital nu este nimic. Am cumpărat de toate. Câteodată nu au nici măcar branule sau fiole de algocalmin. Le transmit celor responsabil să-şi dea mai multă silinţă şi interes pentru cei care mai au puţin de trăit şi care mai pot deschide ochii încă puţin”, a conchis bolnavul.

Potrivit medicului Cristian Cojocaru, cel care se îngrijeşte de Mugurel, pacientul se află într-un stadiu avansat de degradare a funcţiei plămânilor. De aceea, transplantul este singura şansă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavului. „Fără transplant, şansele lui de supravieţuire cu o calitate acceptabilă a vieţii sunt foarte reduse, pentru că afecţiunea pulmonară de care suferă este severă şi nu poate fi vindecabilă. Transplantul, dacă nu i-ar prelungi viaţa cu foarte mult timp, i-ar asigura măcar o calitate mai bună a vieţii pentru următorii ani”, a precizat dr. Cristian Cojocaru, medic primar în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, Iaşi.
 

Citeşte şi:

Transplantul de plămâni, între vis şi realitate în România