Lacrimi şi tristeţe la jumătate de an de la prăbuşirea elicopterului SMURD în Republica Moldova. Cei patru eroi au fost decoraţi de preşedintele Nicolae Timofti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia UPU-SMURD Iaşi marchează vineri, 2 decembrie, împlinirea a şase luni de la producerea accidentului aviatic din Republica Moldova, în urma căruia şi-a pierdut viaţa întreg echipajul care se afla la bordul elicopterului EC135, cu număr de înmatriculare 347.

Medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Gabriel Sandu, pilotul comandor Doru Gavril şi copilotul comandor Voicu Şocae au murit joi, 2 iunie, după ce elicopterul SMURD Iaşi în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea localităţii Haragâş, din Republica Moldova.

Echipajul se afla într-o misiune de salvare şi intenţiona să transporte pe cale aeriană un bărbat către Chişinău. Pe fondul unor condiţii meteo instabile, aparatul de zbor s-a prăbuşit şi a luat foc, iar cei patru salvatori nu au putut fi salvaţi la rândul lor.

Pentru curajul de care au dat dovadă, ieri, 1 Decembrie, la o recepţie oferită de Primăria Iaşi, cei patru eroi SMURD au fost decoraţi post-mortem de către preşedintele Republicii Moldovei, prin intermediul consulului general Ion Coşer, cu cea mai înaltă distincţie, „Ordinul Republicii” .

Decoraţiile au fost acordate „în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, precum şi pentru curajul, dârzenia şi spiritul de sacrificiu manifestate la salvarea de vieţi omeneşti în situaţii excepţionale“, după cum se arată în decretul prezidenţial.

„Poate pentru unii oameni un decret nu reprezintă nimic. Poate nici pentru mine nu însemnă foarte mult, însă pentru copilul meu, când va fi mai mare, această decoraţie va însemna tot ce reprezintă mama lui. Simt cumva că autorităţilor din Republica Moldova le pasă mai mult de aceşti oameni care şi-au pierdut viaţa, decât autorităţilor locale din Iaşi. Poate că cele de aici se vor mai gândi în privinţa acordării titlului de cetăţean de onoare pentru aceşti eroi. Cred că toţi cei care i-au cunoscut, pot depune mărturie pentru dăruirea cu care şi-au făcut meseria. Sacrificiul suprem este dovada cea mai mare în acest sens”, a arătat Corneliu Dumea, soţul medicului Mihaela Dumea.

Doliu în UPU

Astăzi, în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, familia UPU-SMURD a depus flori şi a aprins candele în dreptul fotografiilor celor patru salvatori. Colegii celor două cadre medicale au povestit că încă refuză să creadă că Mihaela şi Gabi nu mai sunt printre ei.

combo smurd accident medici

„Sunt momente în care spunem «uite, Mihaela trebuie să ştie» sau «lasă, că trebuie să vină Gabi să rezolve, că el ştie să se descurce în astfel de situaţii». Toţi refuzăm să credem că, cel puţin fizic, ei nu mai sunt printre noi. Este trist ce s-a întâmplat, tot colectivul a suferit, dar ne continuăm activitatea, aşa cum ştim sigur că şi ei şi-ar fi dorit acest lucru. Acum încercăm să refacem echipa. Avem un post de medic pe care îl scoatem la concurs luna asta şi sperăm că din ianuarie vom avea un nou coleg”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Mihaela Maxim, asistent-şef UPU-SMURD, s-a angajat în UPU odată cu asistentul Gabriel Sandu. „Am crescut şi am evoluat aici împreună, ca fraţii. Gabi era un coleg şi un tată model. Un coleg căruia îi plăcea foarte mult activitatea din pre-spital şi un tată care îşi adora fetiţa cu care mergea la balet, la schi, la patinaj. Când m-a anunţat doamna doctor că elicopterul a dispărut de pe radar, am început să-i sun pe toţi şi am sperat că măcar unul îmi va răspunde, dar în zadar. Am sperat că sunt într-o zonă fără semnal şi că îmi vor răspunde după, însă nu a fost aşa”, a povestit Mihaela Maxim.

Echipaj cu experienţă

Pe 2 iunie, înainte de accidentul aviatic, medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Gabriel Sandu, pilotul comandor Doru Gavril şi copilotul comandor Voicu Şocae au efectuat cu succes o altă intervenţie medicală în Republica Moldova. „După predarea pacientei elicopterul decolează, alimentează şi pleacă din nou, în jurul orei 14.10 către Cahul, într-o misiune aeromedicală, pentru salvarea unui bărbat de 64 de ani cu accident cardiovascular. Înainte însă de a ajunge la pacient a avut loc accidentul“, preciza după producerea accidentului Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit acesteia, aeronava era fabricată în 2014 şi fusese supusă ultimei inspecţii periodice în luna februarie 2016. Despre membrii echipajului care participau la misiunea de salvare, MAI sublinia că aveau o experienţă amplă în intervenţii pe calea aerului. „Pilotul avea o vastă experienţă, cu 4.181 de ore de zbor pe elicopter, iar copilotul 1.480 de ore de zbor. Medicul avea o experienţă de cinci ani pe elicopterul SMURD, iar asistentul de 11 ani“, mai adăuga purtătorul de cuvânt al MAI.

În prezent, ancheta accidentului aviatic din Basarabia este derulată de procurorii militari. După accident, Iaşul efectuează intervenţii medicale pe cale aeriană doar în situaţii excepţionale. În luna octombrie, autorităţile din Republica Moldova au început să construiască în pădurea Haragâş, în locul în care s-a prăbuşit elicopterul SMURD Iaşi, un impresionant monument funerar.
 

Citeşte şi:

Cine sunt cei patru membri ai echipajului SMURD Iaşi care au murit în elicopterul prăbuşit în R. Moldova. Doctoriţa lucra de un an şi jumătate la SMURD şi avea un copil

VIDEO Ultimele imagini din ziua tragediei cu cei patru membri ai SMURD Iaşi care au murit după prăbuşirea elicopterului în Republica Moldova

Premoniţiile macabre ale pilotului mort în accidentul aviatic SMURD Iaşi. Ultimul interviu: „Îmi cunosc limitele. Una e să zbori şi alta e să mergi pe trotuar”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite