INTERVIU Scriitorul islandez Sjón: „Primul lucru despre România pe care l-a aflat cineva din generaţia mea a fost legenda lui Dracula“

Scriitorul islandez Sjón FOTO FILIT Iaşi

Poetul islandez Sjón vorbeşte într-un interviu pentru "Weekend Adevărul" despre începuturile sale literare, pe vremea când avea doar 15 ani, de atunci fiind convins că aceasta îi este menirea. Totuşi, spune el, scrisul i-a antrenat şi simţul de investigaţie, nu doar pe cel literar.

Comunicativ, îmbrăcat şic şi extrem de curios, islandezul Sjón mi s-a părut unul dintre cei mai interesanţi şi mai populari scriitori prezenţi anul acesta la FILIT. Romancier, dramaturg, poet şi textier, Sjón (Sigurjón Birgir Sigurðsson) s-a născut la Reykjavik, în 1962. Adept al suprarealismului, este unul dintre cei mai traduşi scriitori din Islanda, după câştigătorul Nobelului pentru Literatură, Halldór Laxness. Trei dintre cărţile sale au apărut şi în limba română: „Ochii tăi m-au văzut“, „Din pântecul balenei“, „Vulpea albastră“. Responsabil şi pentru o mare parte din textele cunoscutei şi originalei cântăreţe Björk, Sjón povesteste pentru „Weekend Adevărul“ cum arată viaţa literară din Islanda, o ţară cu o cultură mai puţin cunoscută românilor, ce influenţe au scrierile sale, cum a făcut trecerea de la poezie la proză, dar şi despre alter-egoul său de detectiv.

„Weekend Adevărul“: Domnule Sjón, ce v-a convins să veniţi din Islanda în vizită în România?

Sjón: Am fost foarte încântat când am primit invitaţia din partea FILIT. Este un festival cu o reputaţie bună. Am fost impresionat de scriitorii care au fost până acum invitaţi la FILIT. Şi-apoi, am vrut să merg într-un loc nou pentru mine, iar România, în imaginaţia unui islandez, este o ţară foarte îndepărtată, misterioasă.

Ce ştiaţi despre România înainte de a ajunge aici?

Nu foarte multe. Desigur, primul lucru pe care cineva din generaţia mea l-a aflat despre România a fost legenda lui Dracula. Apoi, în adolescenţă, am început să fiu fascinat de poezie, de avangarda europeană şi mi-a fost destul de clar că literatura secolului XX ar fi fost mai săracă fără contribuţia lui Samuel Rosenstock (n.r. – Tristan Tzara). Aşa că România era acolo, pe harta mea de poezie şi literatură europeană. De asemenea, îl admir de mult timp şi pe pictorul de origine română Victor Brauner, parte din grupul suprarealiştilor. Desigur, în ultimii 15 ani s-au remarcat şi mulţi regizori români extraordinari. Eu m-am născut în 1962. În copilăria mea, era în plină desfăşurare Războiul Rece şi, din când în când, mai ajungeau şi în Islanda poveşti nebuneşti despre România.

„Îl iubesc pe Hrabal“

Vorbiţi-ne şi despre viaţa literară din Islanda. Suntem curioşi ce genuri literare au succes în ţara dumneavoastră.

O să încep prin a spune că islandeza e o limbă vorbită de puţini oameni. Nu vorbim despre limbi mai importante sau mai puţin importante în Islanda, spunem limbi vorbite de mulţi sau limbi vorbite de puţini. Dar, în acelaşi timp, avem o limbă folosită ca limbă literară de multe secole. Avem literatura medievală care a fost scrisă în islandeză şi încă ne mai perimitem accesul la acele texte, pentru că limba nu s-a schimbat chiar atât de mult. Aşadar, dacă studiezi literatura islandeză, intri în contact cu o limbă veche, cu istorie, folosită pentru scrierile literare şi foarte puţin utilizată astăzi. Suntem foarte mândri de această moştenire. Cei care scriu, ca şi mine, abordează diferite genuri literare. Oamenii sunt, totuşi, îngrijoraţi de ceea ce se va întâmpla cu limba noastră veche, moştenită, în era tehnologiei. Această tehnologie naşte din ce în ce mai mult un limbaj propriu. Nu ştiu dacă ştiaţi, dar limba islandeză este pe locul 376 în lista limbilor importante pentru Google. Nu ştim ce se va întâmpla cu limba noastră naţională, dar de secole trăim pe o insulă care a fost întotdeauna deschisă lumii exterioare. Aşa că şi literatura islandeză a fost influenţată de curente din afara ţării. Cele mai de succes titluri din literatura noastră au astfel de influenţe.

Cum credeţi că influenţează reţelele de socializare viaţa culturală? Dumneavoastră sunteţi pe aceste reţele?

Sunt doar pe Twitter, pentru că n-am vrut să fiu inclus în toate acele petreceri pentru copii de pe reţelele sociale. Copiii mei sunt acolo, toată lumea e acolo, n-ai cum să ignori fenomenul. Sunt şi multe lucruri bune care se întâmplă pe aceste reţele. De exemplu, strângerile de fonduri pentru tot felul de proiecte, unele cu impact cultural. Am fost implicat personal într-o strângere de fonduri pentru un film care urma să se realizeze, după o carte a scriitorului ceh Bohumil Hrabal. Îl iubesc pe Hrabal, este unul dintre autorii mei preferaţi. Asta nu era posibil înainte de apariţia internetului.

Revenind, care ar fi cele mai importante influenţe în viaţa culturală din Islanda?

Mişcarea romantică s-a resimţit foarte puternic în literatura islandeză, în percepţia pe care o avem asupra naturii, de exemplu. Până la mişcarea romantică, natura era privită ca o forţă foarte ostilă, iar după ce am intrat în contact cu această mişcare am făcut cumva pace cu natura şi cu geografia ţării. Apoi, în secolul al XX-lea, a pătruns şi la noi suprarealismul, iar în 1955 islandezul Halldór Laxness, un scriitor influenţat de autori precum August Strindberg, Sigmund Freud, Sinclair Lewis, Upton Sinclair, Bertolt Brecht şi Ernest Hemingway, a luat Premiul Nobel pentru Litertură. El este, probabil, şi cel mai tradus nume din literatura islandeză. E posibil ca eu să fiu al doilea (râde).

„Da, poţi să o faci şi tu!“

Pe dumneavoastră ce vă inspiră atunci când scrieţi?

Este o întrebare care mi se pune des, dar, în acelaşi timp, nu e deloc uşor să răspund. Unii reacţionează la literatură prin dorinţa de a scrie la rândul lor ceva similar. Citeşti o poezie şi deodată ţi se pare că ai putea face şi tu asta. Am citit poezie în şcoală, mi-a plăcut foarte mult, şi atunci când am descoperit poezia islandeză a anilor ’50, plină de suprarealism, mi-am spus că trebuie să scriu şi eu aşa. Poemele în sine, felul în care autorii se jucau cu cuvintele m-au fascinat şi a fost ca şi cum cineva mi-ar fi zis: „Da, poţi să o faci şi tu!“.

Scriitorul islandez Sjón în dialog cu scriitorul danezo-norvegian Kim Leine FOTO FILIT Iaşi

V-aţi dorit să fiţi doar scriitor sau aţi mai făcut şi altceva?

Scriu de când aveam 15 ani. Nu mă pot gândi la o viaţă fără scris. Uneori cred că mă pot opri, dar până să-mi dau seama, deja mă apuc de altă carte. Felul în care îmi fac documentările pentru cărţile mele mă face să cred că aş fi fost şi un bun detectiv sau un poliţist care rezolvă crime. Aşa că, dacă aş lua-o de la capăt cu viaţa mea, poate aş fi detectiv particular(râde). Totuşi, am o gândire de suprarealist, nu ştiu dacă m-aş potrivi într-un departament de poliţie. Dar ştiu că am calităţi pentru a conduce investigaţii.

Într-un serial ca „Twin Peaks“ cred că aţi fi rezolvat foarte repede cazul.

Da, totul s-ar fi aflat foarte repede, în doar două episoade (râde).

„Eram convins că doar poezia poate schimba lumea“

Aveţi vreun scriitor preferat?

Da, Mihail Bulgakov, pe care l-am citit prima dată la 18 ani. Înainte de a-l descoperi, eram convins, ca adept al suprarealismului şi pasionat de poezie, că romanul este literatură de mâna a doua, bun pentru a descrie mobila şi vremea. Ca suprarealist, eram convins că doar poezia poate schimba lumea. Dar, după ce am citit „Maestrul şi margareta“, de Bulgakov, mi-am zis că poţi face lucruri măreţe şi cu romanul. Pentru mine este, de altfel, cel mai bun roman citit vreodată. Un alt scriitor care îmi place mult este Bruno Schulz. Încerc să citesc cărţi din cât mai multe ţări şi culturi. Aşa că citesc foarte multă literatură tradusă.

Poezia nu e chiar uşor de scris în lumea în care trăim. V-ar fi plăcut să prindeţi o altă perioadă istorică?

Sunt convins că în orice perioadă istorică aş fi trăit nu mi-ar fi fost uşor, ar fi fost vremuri grele. Cred că avem impresia cu toţii că primii 20 de ani din viaţa noastră, indiferent de secol, sunt cei mai buni. Lumea în care am  crescut eu mi s-a părut o lume stabilă, deşi s-au întâmplat şi multe lucruri nocive: se făceau primele teste nucleare, în toată lumea erau dictatori. Ca scriitor, însă, sunt inspirat în primul rând de prezent. Cred că trăim vremuri oribil de incitante sau altfel spus, triste, dar incitante.

Mitologia este prezentă peste tot în cultura Islandei. Ce poveşti vă plăcea să ascultaţi când eraţi mic?

Tradiţia de a povesti prin viu grai legende populare nu mai este la fel de prezentă în Islanda. Când eram copil, citeam mai mult decât mi se povestea. Avem, într-adevăr, multe poveşti cu fantome şi creaturi nocturne. Dacă îmi amintesc bine, şi în povestea lui Dracula, pe care am citit-o pe la 16 ani, se menţionează ceva despre rădăcinile islandeze ale familiei acestuia. Am avut atunci o reacţie de genul: „Da, desigur!“. Cred că unul dintre motivele pentru care astfel de personaje sunt atât de populare în Islanda este faptul că romanul nu are o tradiţie veche aici. A început să prindă contur la începutul secolului XX. Suntem mult mai pricepuţi la stilul saga, la poezie, cu o tradiţie de câteva sute de ani. Când au început să apară autorii de roman, aceştia veneau dintr-o cultură cu foarte puţină experienţă în ceea ce priveşte tehnicile europene de a concepe un roman. Aşa că nu au avut încotro şi au adus elementele din tradiţia orală şi din tradiţiile populare în roman, pentru că aşa erau obişnuiţi să o facă. Când mă uit la rădăcinile romanului islandez şi la literatura islandeză contemporană, nu am cum să nu văd influenţele folclorice.

„Björk îmi este ca o soră, o ştiu de la 16 ani“

Aţi scris versuri pentru melodiile lui Björk, dar şi pentru filmul „Dancer in the dark“, cu Björk în rol principal şi nominalizat la Premiile Oscar. Cum a început această colaborare?

A început în adolescenţă. Este una dintre cele mai vechi prietene ale mele, îmi este ca o soră. Björk avea 16 ani, cred, iar eu – 19. Prietenul meu cel mai bun şi un membru al grupului de suprarealişti în care activam atunci, „Medusa“, m-a prezentat noii sale prietene, care se întâmpla să fie chiar Björk. De la început mi-am dat seama că semănăm mult, că avem interese comune, ca cinematografia, literatura, artele vizuale. Am început să vorbim şi peste câţiva ani, nu imediat, când şi-a început cariera solo, mi-a cerut să îi scriu versurile pentru un cântec. Am spus „da“ imediat. Nu ne mai văzusem de ceva vreme, iar când am început să lucrăm împreună a fost ca şi cum ne-am fi întors în adolescenţă. Ne distram mult discutând, amintindu-ne de anumite filme şi cărţi. A fost ca şi cum ne-am fi întors în laboratorul suprarealiştilor. De atunci am scris împreună un număr destul de mare de cântece. Apoi mi-a făcut cunoştinţă cu regizorul Lars von Trier, cu care lucra la filmul „Dancer in the dark“.  La început, Björk ar fi trebuit să se ocupe doar de coloana sonoră a filmului, dar von Trier i-a cerut să joace rolul principal.

„Iubesc să-mi aud versurile cântate“

Cum a fost această experienţă în lumea filmului şi a muzicii?

Iubesc să-mi aud versurile cântate. Este, într-adevăr, total diferit să scrii versuri pentru partituri muzicale decât să scrii poezie propriu-zisă. Poezia nu se bazează foarte mult pe o formă anume, mai ales cea fără rimă, însă atunci când scrii pentru un interpret, trebuie să ţii cont de o anumită structură. În versurile pe care le-am scris pentru cântece am şi ceva rime, deşi în poezia mea nu vei întâlni rime. Îmi place tot ce fac pentru muzică. Dar nu am colaborat numai cu Björk. Este un compozitor ceh de muzică electroacustică, Ondrej Adámek, cu care de asemenea îmi place să lucrez.

Dumneavoastră ce muzică vă place să ascultaţi?

Sunt ca un câine care mănâncă de toate. Încerc, pe cât posibil, să nu fiu nostalgic. Nu aş merge, de exemplu, la un concert-reuniune sau la concertul unei trupe care era populară când eram tânăr. Singura excepţie am făcut-o la concertul trupei Kraftwerk, o trupă germană de muzică electro. Au fost pionierii muzicii electronice. Un prieten de-al meu avea două bilete la acest concert care s-a întâmplat acum câţiva ani şi mi-a spus: „Ştiu că nu mergi la concerte nostalgice, dar acest bilet e gratis“. Până la urmă m-a convins. Recunosc că a fost fantastic.

Ascultaţi muzică şi când scrieţi sau citiţi?

De citit îmi place să citesc în linişte. Dar, când scriu, îmi place să ascult muzică, da. Am un CD al lui Arvo Pärt, un compozitor estonian de muzică clasică şi religioasă, cu muzică minimalistă, pe care îl pun pe repeat şi scriu şi câte trei ore fără oprire. Sunt ca acel câine al lui Pavlov când îmi pun CD-ul, mi se activează reflexul de a scrie. 

Nominalizat la Oscar pentru coloana sonoră din „Dancer in the Dark"

Numele: Sigurjón Birgir Sigurðsson (semnează Sjón)

Data şi locul naşterii: 1962, Reykjavik, Islanda

Cariera: 

• Este preşedintele PEN Islanda (Asociaţia Scriitorilor din Islanda).
• A publicat peste 13 volume de poezie.
• Romanul său „Vulpea albastră“, apărut în 2003 (Polirom, 2014), a fost distins cu Nordic Council Literature Prize.
• Cărţile sale sunt traduse în peste 25 de limbi.
• Ca textier, a avut colaborări cu Björk,The Sugarcubes, Lars von Trier şi The Brodsky Quartet .
• A primit o nominalizare la Oscar pentru versurile din coloana sonoră a filmului „Dancer in the dark“, cu Björk în rolul principal şi regizat de Lars von Trier.

Locuieşte în: Reykjavik, Islanda