INTERVIU Recomandările unui medic pentru românce: „Consultul ginecologic ar trebui făcut măcar o dată pe an“
0
Dr. Mihaela Grigore, medic primar obstetrică – ginecologie la Maternitatea „Cuza-Vodă“ din Iaşi, a explicat pentru „Adevărul de Weekend“ care sunt realităţile cu care se confruntă medicii obstetricieni în cabinetele de specialitate.
Adolescentele şi femeile trecute de 35 de ani sunt printre cele mai întâlnite paciente care ajung la medic cu o sarcină în evoluţie. Cele două categorii de vârstă au particularităţile lor în timpul sarcinii, complicaţiile fiind întâlnite în momente diferite. Dr. Mihaela Grigore, medic primar obstetrică – ginecologie la Maternitatea „Cuza-Vodă“ din Iaşi, explică care sunt caracteristicile vârstelor extreme la care pot interveni sarcinile, cum se pot îngriji femeile de sănătatea propriului corp şi care sunt ultimele recomandări ale specialiştilor din domeniu.
„Weekend Adevărul“: Există în spaţiul public discuţia potrivit căreia femeile ar fi pregătite pentru sarcină la o anumită vârstă. Dumnevoastră ce părere aveţi?
Dr. Mihaela Grigore: Este adevărat că ar fi de dorit ca sarcina să apară într-un anumit interval. Atât vârsta foarte fragedă, cât şi vârsta avansată pot să se asocieze cu o serie de complicaţii materne sau fetale. Când vorbim de vârsta fragedă ne referim la adolescente care se pot confrunta cu complicaţii în cursul naşterii. Când vorbim de vârsta înaintată ‒ şi în acum ne confruntăm din ce în ce mai mult cu femei care rămân însărcinate la vârste mai avansate, comparativ cu ceea ce se petrecea în urmă cu 15-20 de ani ‒ complicaţiile pot apare atât în timpul naşterii cât şi în cursul naşterii.
Complicaţiile în timpul sarcinii, la o vârsta avansată, sunt generate de faptul că există adesea o patologie asociată. O femeie care are 40 de ani, are un potenţial mai mare să aibă o serie de boli preexistente. Pe de altă parte, vârsta avansată se poate asocia cu o serie de boli genetice ‒ şi aici ne referim la Sindromul Down ‒ pentru că materialul genetic îmbătrâneşte. Bolilele genetice sunt, clar, mai frecvente la femeile însărcinate după 40 de ani, în comparaţie cu femeile însărcinate sub 35 de ani. Astfel, recomandat ar fi ca vârsta de procreare să fie până în 30 de ani. Trebuie să ţinem cont că fertilitatea, în mod natural, scade după vârsta de 35 de ani, încât şi obţinerea sarcinii poate fi mai dificilă după această vârstă.
Vă întâlniţi des în practica dumnevoastră cu fetiţe mămici?
La Maternitatea „Cuza-Vodă“ ne confruntăm frecvent cu situaţia asta. Sarcina la adolescentă, la vârsta de 14-15 ani, este foarte frecventă. Avem, săptămânal, gravide care vin să nască. Din păcate, multe dintre ele sunt nedispensarizate şi nu au mers nici măcar o dată la medic. Multe provin din mediul rural, dar nu numai. Unele dintrele ele vin şi cu părinţii la maternitate. În unele cazuri, părinţii sunt mulţumiţi de situaţie, acceptă ce se întâmplă. Ne confruntăm, însă, şi cu situaţii când părinţii află tardiv că este vorba despre o sarcină sau cu situaţii în care află chiar în momentul în care fata ajunge la control.
Ce efecte are sarcina asupra ficatului
În cazul pacientelor adulte care vor să devină mame vă confruntaţi cu situaţii neplăcute determinate de lipsa de educaţie?
Da, cred că există două categorii de gravide cu care lucrăm. Prima este cea a gravidelor foarte bine monitorizate şi corect diagnosticate. A doua categorie, din păcate mai numeroasă, este cea a femeilor gravide care nu ajung nici măcar la medicul de familie sau la medicul specialist obstetrician. Aici, într-adevăr, ne confruntăm cu o serie de situaţii neprevăzute, cu diagnostice pe care le stabilim în momentul internării. Multe dintre ele nici nu merg la medic în timpul sarcinii, ci ajung la medic doar în momentul travaliului. Cheamă ambulanţa şi aşa ajung la maternitate. Acest lucru nu este deloc indicat.
Mai mult, în recomandările actuale se regăseşte şi un consult de preconcepţie. Ideal şi corect ar fi ca orice femeie care doreşte să rămână însărcinată să facă un consult preconcepţional, să-şi evalueze starea de sănătate, să efectueze un set de analize şi abia după ce-şi corectează eventualele neajunsuri sau afecţiuni să rămână însărcinată. În timpul acestui consult se recomandă, de exemplu, şi o serie de vitamine, cum ar fi acidul folic pe care îl recomandăm pentru a preveni malformaţiile la produsul de concepţie.
Ce aţi observat în timpul documentării tezei dumneavoastră de doctorat „Ficatul şi sarcina“, care sunt efectele sarcinii asupra ficatului?
În teza de doctorat am urmărit, pe de o parte, efectele sarcinii asupra ficatului şi, pe de altă parte, bolile hepatice induse de sarcină. La femei care aveau deja afecţiuni hepatice am urmărit modul în care sarcina modifică, agravează sau nu patologia respectivă. Pe de altă parte, am urmărit patologia hepatică specifică sarcinii. Asta înseamnă că există o serie de afecţiuni care apar în timpul sarcinii, sunt specifice sarcinii, dintre care unele pot fi extrem de grave şi cu un prognostic foarte rezervat.
Dintre afecţiunile care apar induse de sarcină cea mai frecventă ar fi colestaza de sarcină. Această afecţiune nu este foarte severă, dar poate, uneori, să aibă prognostic rezervat asupra fătului. Mai sunt şi alte afecţiuni care pot să aibă un prognostic extrem de rezervat şi aici aş discuta despre aşa-zisul Sindrom Hellp ‒ un acronim care se referă la modificarea enzimelor hepatice, scăderea trombocitelor. Acest sindrom apare, de obicei, în contextul unei hipertensiuni induse de sarcină. Este o complicaţie severă şi uneori poate să ducă chiar şi către deces matern. Sigur, comparând cu colestaza, din fericire, prevalenţa Sindromului Hellp este inferioară, dar ambele sunt afecţiuni care trebuie diagnosticate la timp şi tratate corespunzător.
CV
Teza de doctorat: „Boli hepatice şi sarcina“
Nume – Mihaela Grigore
Data naşterii – 16 martie 1968
Stare civilă – căsătorită, doi copii
Studiile şi cariera
– în 1992 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi
- în 2001 şi-a susţinut doctoratul la UMF Iaşi cu teza „Boli hepatice şi sarcina“, în acelaşi an devine medic primar obstetric-ginecologie
- din 1994 în prezent a urmat specializări şi cursuri de instruire profesională la Montreal, Paris, Freiburg, Forli, Salzburg, Nashville, Bucureşti, Iaşi, Istanbul
- în prezent cadru didactic la UMF Iaşi şi medic primar obstetrică -ginecologie la Maternitatea „Cuza-Vodă“ Iaşi
„Sperăm să nu fie oprit programul de screening pentru că, din păcate, el nu a fost folosit la parametri maximi“
Cum credeţi că a funcţionat programul de screening pentru cancerul de col uterin?
Screeningul în România a fost introdus în 2012. Acum se încheie acel prim interval de cinci ani în cadrul căruia orice femeie îşi poate efectua un Test Papanicolau gratuit, urmând să vedem cum va fi continuat acest program. Sunt diverse propuneri, printre care să fie înlocuit Testul Papanicolau cu testul HPV (n.r ‒ Human Papilloma Virus). Indiferent, sperăm să nu fie oprit acest program pentru că, din păcate, el nu a fost folosit la parametri maximi, în sensul că adresabilitatea femeilor la acest screening nu a fost cea aşteptată.
În ciuda faptului că acest test este gratuit, nu s-a ajuns la procentajul dorit de femei care să vină să-şi efectueze testul. Asta, în contextul în care România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte atât incidenţa, cât şi mortalitatea prin cancer de col uterin. Faptul că suntem pe locul I la mortalitate asta înseamnă că diagnosticul în cancerul de col uterin se pune tardiv, în stadiu avansat. De obicei, simptomatologia în cancerul de col uterin este evidentă în stadiile avansate. Practic, femeile ajung la medic în momentul în care au simptompatologie reprezentată, în special, de sângerări – sângerări genitale, la contact sau spontane. Prezentarea în acest stadiu este tardivă şi mortalitatea este cu atât mai mare.
Dacă în stadiile incipiente cancerul de col uterin nu doare, femeile când ar trebui să se prezinte la medicul specialist?
Stadiile incipiente nu se manifestă prin nicio simptomatologie. Nu sunt dureri, nu sunt sângerări, nu sunt semnale de avertisment că ar exista vreo problemă. Educaţia, însă, ar trebui să o îndrepte pe femeie la medic. Ea trebuie să ştie că acest cancer poate fi depistat precoce. Ba, mai mult, noi prin screening nu dorim să depistăm cancerul în stadiu precoce. Dorim să depistăm precancerul, pentru că, în cazul cancerului de col uterin, putem diagnostica leziunile pre-neoplazice, cele care ar putea evolua către un cancer de col.
Pe de o parte le depistăm, le diagnosticăm, şi pe de altă parte le şi tratăm. Prin tratamentul acestor leziuni pre-neoplazice împiedicăm apariţia cancerului de col uterin. Sigur, dacă o femeie a trecut deja de această etapă pre-neoplazică este bine să o diagnosticăm şi în etapa de cancer, dar cât mai precoce. Cu cât o diagnosticăm mai precoce, cu atât prognosticul ei va fi mult mai bun. Eu am făcut un studiu şi o direcţie pe care am abordat-o în cercetare a fost să văd care sunt cauzele pentru care femeile nu accesează acest screening. S-a dovedit că o importanţă o are lipsa de informaţie, lipsa de educaţie, teama de doctor, frica de control. Cred că primele două sunt cele mai importante şi aici ar trebui să lucrăm pentru a îmbunătăţi situaţia. Degeaba statul acordă gratuităţi, degeaba statul lansează programe de screening, dacă aceste programe nu sunt ulterior corect şi corespunzător utilizate.
„Vaccinul se face la vârste cuprinse între 11 şi 13 ani“
Ce rol are testul HPV?
HPV este un virus care se transmite pe cale sexuală. Infecţia HPV face parte din categoria celor cu transmitere sexuală. Din păcate, infecţiile cu risc oncogen (n.r ‒ cu risc de a genera cancerul) nu dau nicio simptomatologie. Pentru că o femei poate să aibă acest virus, la fel şi un bărbat poate să aibă acest virus, şi să nu aibă nicio simptomatologie. Atunci, singura soluţie de depistare a prezenţei acestui virus este efectuarea fie a testului HPV, fie a Testului Papanicolau sau, mai corect spus, Babeş-Papanicolau.
Românul Aurel Babeş este cel care a publicat prima dată utilitatea celulelor cervicale în depistarea cancerului de col uterin. Practic el este promotorul ideii acestui test care, din păcate, se numeşte Papanicolau. Dezavantajul lui Babeş este acela că a publicat într-o revistă franţuzească, iar Papanicolau în limba englează, cu un an după Babeş. Testul Babeş - Papanicolau poate depista leziunile precanceroase şi în felul acesta putem să prevenim apariţia cancerului de col uterin. În cercetare m-am axat pe patologia colului uterin, pe vaccinare, pentru că există, din fericire, posibilitatea prevenţiei primare a infecţiei HPV prin folosirea bacilului anti-HPV. Vaccinul se face la fetiţe cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, dar în cazul în care nu s-a putut efectua la vârsta respectivă, din diverse motive, se poate face şi mai târziu, numai că eficienţa vaccinului este mai bună la vârsta menţionată.
Care este atitudinea părinţilor faţă de acest vaccin?
Vaccinarea la noi în ţară este, în momentul de faţă, o problemă. Aşa cum, din păcate, există o poziţie şi împotriva altor vaccinuri, vaccinarea anti-HPV ‒ care a fost introdusă în anul 2000 în ţară ‒ nu a fost încununată de succes. Din păcate, mulţi părinţi au refuzat vaccinarea. Ulterior, în intervalul 2009-2010, s-a reîncercat reintroducerea în programul de vaccinare a acestui vaccin, dar nici a doua oară vacinarea nu a avut succes. Un număr mic de părinţi a acceptat vaccinarea fetiţelor şi atunci programul s-a închis. Din fericire, acum urmează să se reia programul prin medicii de familie şi iarăşi revenim la subiectul educaţie şi informare. Este foarte important ca această nouă tentativă de introducere a vaccinării anti-HPV să fie însoţită de o informare corespunzătoare.
Ce recomandări minime aveţi pentru femeile care ţin la sănătatea lor?
În primul rând, recomand efectuarea unui consult ginecologic o dată pe an. În cadrul acestui consult, se indică efectuarea Testului Babeş-Papanicolau. Un consult medical nu ar trebuie să reprezinte strict actul medical, ci inclusiv informarea pacientei. La un consult medical, femeia poate să obţină informaţii şi poate să-şi lămurească o serie de probleme. Consultul este benefic atât prin prisma evaluării stării de sănătate, cât şi prin îmbunătăţirea educaţiei medicale.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
