INTERVIU Adrian Titieni, despre rolul din „Maria, Regina României: „E aproape imposibil să ajungi să fii I. C. Brătianu“

Actorul Adrian Titieni (56 de ani) joacă rolul marelui om politic I.C. Brătianu în „Maria, Regina României“, lungmetrajul care va fi lansat în cinematografele din ţară la începutul lunii noiembrie.

Adrian Titieni vorbeşte într-un interviu acordat „Adevărul“ despre cel mai recent rol al său – I.C. Brătianu - ca despre unul „imposibil de interpretat“. Marele actor român, care a interpretat în carieră peste 60 de personaje în filme de scurt sau lungmetraj, s-a aflat la Iaşi, acolo unde pelicula „Maria, Regina României“, regizată de italianul Alexis Cahill, a avut avanpremiera pe data de 19 octombrie în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Iaşi. Titieni a vorbit în discuţia cu reporterul „Adevărul“ despre complexitatea interpretării unui personaj precum I.C. Brătianu, despre modul în care-şi construieşte rolurile sau despre importanţa cinematografiei în societatea românească contemporană.

Adevărul: Dacă ar fi să înlăturăm rolul de actor pe care îl jucaţi atât de des, cine este omul Adrian Titieni?

Adrian Titieni: Un căutător sau poate nici atât. Vreau să mă consider un om dispus să descopere lucruri importante din experianţa asta trecătoare numită viaţă. De câte ori uit că trebuie să fiu un descoperitor, mă cert pe mine însumi. Cu alte cuvinte, atunci când îmi aduc aminte, revin la condiţia asta pe care am invocat-o şi, nu pot să spun că în fiecare zi, dar descopăr enorm de multe lucruri care mă bucură şi care îmi certifică faptul că viaţa e minunată şi misterioasă, dar nu ştim să o apreciem. Sper să am puterea până când o să închid ochii să înţeleg ceva mai mult decât acum.

Spuneaţi că vă bucură extrem de multe lucruri. Ce vă bucură în momentul de faţă?

Că stăm de vorbă. Conştient, ca să nu ajungem în zona aceea a unei improvizaţii formaliste, mă bucur că sunt în viaţă. Mă bucur că particip la mister. Acum, o bucurie egoistă a fost vizionarea acestui film (n.r. - Maria, Regina României) care mi-a plăcut foarte mult, este prima dată când îl văd, mă bucur că am făcut parte din proiect. De asemenea, mă bucur că am ieşit onorabil din ecuaţie. E drept, nu aşa cum aş fi vrut eu, e puţin sub aşteptările mele ce am făcut în film. Lumea a întâmpinat cu bunăvoinţă, căldură, amabilitate. Astea sunt bucurii rare. Cele mai dese sunt legate de momentul prezent. 

Ce ar fi trebui să faceţi mai mult în film decât aţi făcut deja?
 

Este prima dată când joc un personaj care există în conştiinţa publicului, el a fost o persoană vie. Brătianu este perceput şi cunoscut, poate în mod obiectiv, ca fiind ceva copleşitor. Inclusiv eu îl consider aşa, de aceea nu mi s-a părut că m-am ridicat la înălţimea profilului pe care mintea mea l-a creionat. Ar fi trebuit să fiu eu mai bun.

Cum este să interpretezi rolul unui personaj ca I. C. Brătianu? De câtâ pregătire aţi avut nevoie?

E aproape imposibil să ajungi să fii I. C. Brătianu, dacă stăm să ne gândim la istoria din ultimii 100 de ani. Are un caracter de unicitate Brătianu. A ocupat funcţia de prim-ministru de atâtea ori, a fost un liberal convins care a coagulat personalităţi. A fost o personalitate inconfundabilă şi irepetabilă. E complicat să fii Brătianu.

Vorbeaţi, în faţa publicului de la Iaşi, de o sărbătoare care s-a întâmplat aici, la Ateneul Naţional din Iaşi. Cum a fost atmosfera de la această sărbătoare?

A fost foarte plăcut. Am retrăit momentele pubertăţii şi adolescenţii mele când încă mergeam la evenimente de teatru şi de film, care erau sub semnul unei sărbători. Acum lucrurile au căpătat o tentă mai informală. Lumea merge sau nu merge. Oamenii din seara aceasta au venit aici ca la o sărbătoare: frumoşi, cu multă decenţă, cu lumină în ochi. Asta a ajuns la mine.

Les Films de Cannes à Iaşi 2019. De câte astfel de festivaluri are nevoie societatea românească?

De nenumărate. Există în noi o componentă naturală, minunată şi mirifică: componenta culturală. Ori ea poate fi dezvoltată prin asemenea tipuri de evenimente. Omul este o fiinţă socială şi trebuie să înveţe extrem de multe lucruri de vieţuire, să poarte un dialog cu sine sau cu celălalt. Cultura devine obligatorie. Les Films de Cannes se înscrie în spectrul instrumentelor cu care cultura poate să ajungă la oameni.

Les Films de Cannes a Iaşi, 19 octombrie. Foto. Alina Batcu

Dacă analizăm puţin filmele româneşti din secolul XXI, în ce direcţie se întreaptă cinematografia românescă?

Cert este că acest fenomen al cinematografiei din România a prins contur, consistenţă. Mă refer la regizori, producători şi actori. Cinematografia românească este un ambasador itinerant, vorbeşte despre tradiţiile noastre, despre valorile şi viziunile noastre. Nu ştiu unde se îndreaptă, dar pot să spun că nişte oameni inteligenţi şi revoltaţi au creat această cinematografie. 

Cred că este insuficient exploatat fenomenul cinema, apropo de identitate naţională. Cu acest film (n.r. Maria, Regina României) am înţeles că se pot face şi alte produse cinematografice. Pentru că el este şi nu este un film istoric. Este un film pentru marele public, în ideea nu de a-l amuza, ci în ideea de a-i trezi conştiinţa. Gesturile mari care nu sunt ficţionale, ci pur şi simplu au fost create de persoane vii din istoria acestui neam ar trebui să fie contaminante. Ar trebui să ne contaminăm şi noi de nevoia de a face gesturi mari pentru celălalt. Nevoia de a trăi bine a redus scara valorilor noastre şi interesul a devenit egocentric.

Există asemănări între societatea românească prezentată în filmul Maria, Regina României şi societatea românească actuală?

Fără îndoială. Orice fel de societate, în orice moment, are grade diferite şi accente diferite legate de orice. Există o continuitate, până la urmă suntem trăitori în acelaşi spaţiu carpato-danubiano-pontic, chiar dacă obiceiurile s-au schimbat, eu cred că s-au schimbat doar accentele. Mă gândesc că totu-i ciclic pe lumea asta. Gesturile importante şi ieşite din comun făcute de oamenii pe care i-am văzut în acest film vor reveni cândva. 

Există o scenă cu dumneavoastră dintr-un film sau un serial de care sunteţi foarte mândru?

E foarte complicat să te poţi obiectiva. E subiect, iar subiectivitatea asta dă nuanţe de bucurie excesivă sau de supărare. Trebuie să recunosc că sunt câteva scene în Colivia lui Sitaru, în Bacalaureatul domnului Mungiu. Nu sunt neapărat mândru de ele, dar nici nu pot să zic că nu le-am făcut cum trebuie. 

Adrian Titieni în filmul „Bacalaureat“ FOTO film.ro

Care este cel mai greu şi important rol pe care l-aţi jucat până acum?

Vă spun fără să stau pe gânduri: rolul din Bacalaureatul domnului Mungiu. A fost rolul de cea mai mare întindere, cel mai provocator. Ştiu că am învăţat multe lucruri şi am şi luat decizii importante legate de viaţă mea. Asta ar fi referinţa, rolul din Bacalaureat.

Pomeneam adineauri despre seriale. Ce ne puteţi spune despre experienţa de a juca într-un serial? 

Cert este că în serial ai posibilitatea să-ţi îmbunătăţeşti mijloacele. Lucrezi într-un rirt alert, totul e pe repede înainte, trebuie să fii pregătit. Nu ai timp să tragi foarte multe duble. Eu pentru asta folosesc apariţia mea în seriale, sunt situaţii diferite pe care eu le exploatez la maxim. Dacă îmi permiteţi, chiar cercetez în seriale. Lumea e mai indulgentă. La asta folosesc eu experienţa din seriale, în ideea de a-mi ascuţi instrumentarul.

Ce le spuneţi tinerilor actuali studenţi şi viitori mari actori ai României?

Ecuaţia reuşitei e cu multe ingrediente: cu talent, determinare, implicare, răbdare, bucurie şi energie. Cred că suntem unici şi irepetabili, iar această unicitate dă un semn al autenticităţii. Cu alte cuvinte, îi încurajez să nu cheltuie energie uitându-se în dreapta şi-n stânga. Cel mai important, să se asigure că e pentru ei. S-ar putea să nu fie pentru ei. S-ar putea să fi ajuns în ecuaţie doar pentru că cineva i-a împins acolo. Dacă îţi place şi simţi că nu trece timpul stând 10 ore la filmări şi îţi asumi anumite riscuri, atunci ai certitudinea că actoria este pentru tine. Viaţa nu uită pe nimeni.