Încă un „liber“ de la serviciu pentru români: 24 ianuarie, decretată „zi de sărbătoare legală“ în Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri, 3 decembrie, ca 24 ianuarie să devină zi de sărbătoare naţională. Proiectul de lege, iniţiat de un grup de parlamentari ieşeni, se află în discuţia Parlamentului României de aproape patru ani.

Parlamentarii din Camera Deputaţilor au aprobat astăzi, 3 decembrie, o lege prin care 24 ianuarie devine zi de sărbătoare legală.

Despre acest proiect de lege se discută de mai bine de patru ani, varianta actuală a iniţiativei fiind semnată de 107 parlamentari şi înaintată la Parlament în februarie 2013.

Senatul a aprobat legea în vara anului trecut, Camera Deputaţilor fiind cea decizională. Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, din cei 295 de deputaţi prezenţi, 276 au votat „pentru” iniţiativă, 4 „împotrivă”, 11 s-au abţinut, iar alţi 4 nu şi-au exprimat votul.

Împotriva au votat deputaţi liberali Cristian Horia, Dan Cristian Popescu şi Diana Tuşa, precum şi social-democratul Ion Tabugan.

Legea a fost iniţiată de către parlamentarul ieşean PSD, Anghel Stanciu, şi un grup de parlamentari provenind de la mai multe partide politice.

În expunerea de motive, argumentul principal pentru necesitatea aprobării acestei legi a fost faptul că "voinţa şi curajul ieşenilor de a realiza Unirea Moldovei cu Ţara Românească trebuie recunoscute de întreaga naţiune română drept un exemplu de solidaritate şi sacrificiu. Unirea de la 24 ianuarie 1859 a dovedit întregii lumi că împreună suntem mai puternici, împreună suntem un popor demn şi respectat".

Unirea Principatelor este sărbătorită anual cu predilecţie la Iaşi şi la Focşani.

Recomandările Consiliului Legislativ prevăd ca articolul 139 din Codul Muncii să fie completat cu ziua de 24 ianuarie. În momentul de faţă, conţinutul articolului este următorul:

Art. 139. [enumerarea sarbatorilor legale in care nu se lucreaza]
(1) Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:
- 1 si 2 ianuarie;
- prima si a doua zi de Pasti;
- 1 mai;
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
- 1 decembrie;
- prima si a doua zi de Craciun;
- doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de catre angajator.

Ziua de 24 ianuarie devine cel de-al 13-lea "liber" legal decretat legal.

Mai puteţi citi:

UPDATE VIDEO Mii de oameni s-au strâns în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a asista la manifestaţiile prilejuite de Ziua Naţională a României

INFOGRAFIE România, printre ţările cu cele mai puţine zile libere legale din lume

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite