FOTO Secretul unei investiţii strategice pentru cea mai bogată comună din România. Cum a crescut un parc industrial la intrarea în Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această toamnă, primii doi rezidenţi ai singurului parc industrial operaţional din judeţul Iaşi îşi încep activitatea. Alte peste 55 de firme lucrează la halele de producţie şi logistice din parcul industrial de la Miroslava, aflat la intrarea în municipiul Iaşi.

GALERIE FOTO

Comuna Miroslava, considerată cea mai bogată din România, poate fi luată drept exemplu de administrare a unor terenuri amplasate într-o zonă vânată de investitori. Peste 46 de hectare de teren aflate la intrarea în municipiu Iaşi, lângă fabrica americanilor de la Delphi, fac parte din primul parc industrial funcţional din judeţ. „Noi avem un alt concept, în sensul că nu avem clădiri pe care le închiriem, ci avem teren pentru investiţii tip greenfield. Adică investitorii concesionează de la noi teren pentru care sunt asigurate utilităţi, iar ei îşi fac halele şi spaţiile de producţie, în funcţie de necesităţi. Investiţia noastră iniţială a fost de câteva milioane de lei“, explică Dorel Codină, directorul Miroslava Industrial Parc, firmă înfiinţată de Primăria Miroslava prin care este administrat acest business.

De la primele licitaţii şi până acum, în jur de 58 de rezidenţi au luat terenuri pe care au început să-şi ridice halele. „În momentul de faţă avem grad de ocupare de aproape 100%, mai avem o atribuire şi cel mai probabil atunci se ocupă integral, pentru că avem multe cereri. Acum, urmează ca primii doi rezidenţi să-şi înceapă activitatea, adică şi-au terminat construcţiile, suntem în procedurile finale pentru racordarea la curent electric“, susţine directorul parcului.

Companiile rezidente sunt din diverse domenii, de la IT la industria alimentară. Astfel, la intrarea în Iaşi vor deschide unităţi de producţie şi logistice companii precum Electra, Gemini Cad Systems, Fildas Trading, Brio Grup sau Casa Lebăda. Potrivit estimărilor, în zonă vor fi asigurate în jur de 2.500 de locuri de muncă, iar investiţiile firmelor vor fi de câteva zeci de milioane de euro.

Redevenţa anuală pe care firmele o plătesc este de 0,9 euro/mp/an, iar taxa de administrare este de 0,5 euro/mp/an. Pe de altă parte, firmele sunt scutite de la plata impozitelor pe terenuri şi clădiri: „Scopul nostru nu e să obţinem mult pe teren, că nu suntem agenţie imobiliară, ci ne dorim ca rezidenţii să se dezvolte la noi, să aibă personal angajat, deoarece comunitatea locală şi bugetul local se alimentează şi din impozitele pe salarii care se reîntorc în comună. Acest tip de business trebuie privit în perspectivă strategică. Aici va fi un hub industrial în câţiva ani, iar zona va creşte de la sine prin locurile de muncă şi prin serviciile conexe care se vor oferi“.

Potrivit oficialilor parcului industrial, acest timp de investiţie este cu mult mai rentabilă, deoarece primăria asigură terenul şi utilităţile, nefiind obligată să gestioneze şi administrarea halelor, aşa cum s-a întâmplat în spaţii deţinute de Consiliul Judeţean Iaşi la Centrul Expoziţional Moldova sau la Transagropolis, care stau nefolosite.

„Tipul clasic de parc este cel greenfield pentru că a face hale pe 46 de hectare ar fi necesitat o investiţie de câteva sute de milioane de euro, bani pe care o primărie nu îi are. Un alt aspect este legat de client. Nu ştii ce fel de chiriaşi vin şi ce nevoi au. La noi, fiecare rezident îşi face spaţiul de producţie exact după nevoile lui. Clienţii de greenfield sunt cei câştigaţi pe un timp mai lung. Nu pleacă uşor din parc, pentru că investesc aici, pe când un chiriaş clasic dintr-o hală, dacă nu-i convine ceva, a reziliat contractul şi a plecat. Rişti astfel să rămâi cu o investiţie pe care nu o poţi amortiza“, a detaliat Dorel Codină, directorul parcului de la Miroslava.

Potrivit acestuia, un al doilea parc la Miroslava este în curs de autorizare: „Deja avem actele pentru cel de-al doilea parc industrial cu o suprafaţă de 25-26 hectare, în apropierea celui deja înfiinţat. Sperăm ca până la finalul anului să obţinem titlul de parc şi pentru această zonă. Solicitări de la potenţiali clienţi avem“.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite