Copilăria paradisiacă în România anului 1850. Cum se desfăşurau jocurile „de-a porumbeii“ sau „de-a feţele“

Petre Ispirescu descrie în volumul „Jucării şi jocuri de copii” şase jucării şi mai multe jocuri pe care le-a întâlnit în copilăria sa.

Scriitorul Petre Ispirescu descrie în volumul „Jucării şi jocuri de copii”, apărut în ziarul Tribuna din Sibiu în 1885, cum se jucau copiii în urmă cu mai bine de 150 de ani. Povestitorul explică ce jucării îşi confecţionau copiii din lucrurile pe care le aveau la îndemână şi cum se jucau când se întâlneau. Petre Ispirescu a cuprins în volumul său descrierea a şase jucării şi a 28 de jocuri despre care - într-o scrisoare din 27 ianuarie 1885 – scrie că se practicau în Bucureşti, în vremea copilăriei sale.

La categoria jucării, povestitorul arată cum se confecţionau „Sfîriitoarea”, „Bîziitoarea”, „Morişca, „Sfîrleaza”, „Praştia” şi „Puşcoacele”. La categoria jocuri, Petre Ispirescu descrie „Jocul de-a porumbeii”, „Jocul de-a feţele”, „Ineluş învîrtecuş”, „Jocul de-a bisericuţa”, „Bătaia în degete”, „Jocul de-a lepşa”, „Jocul de-a baba oarba”, „Jocul de-a baba Gaia”, „Jocul în trei armene”, „Ora, ora morilor”, „Jocul în cinci pietri”, „Jocul de-a turca”, „Jocul de-a cărămijoara”, „Jocul de-a calda”, „Jocul de-a craia încălecata”, „Jocul de-a iapa călare”, „Jocul de-a puiul”, „Jocul de-a poarca”, „Jocul în nuci”, „Jocul de-a ascunsele”, „Jocul de-a v-aţi ascuns”, „Zmeul”, „Arşicele”, „Jocul în bei-bun”, „Jocul în armean”, „Jocul într-a lui”, „Jocul în sbenghi”, „Jocul în armăsie”.

Redăm, mai jos, descrierea primelor trei jocuri prezentate în volumul „Jucării şi jocuri de copii”.

Jocul de-a porumbeii: „Acest joc este pentru copiii de la vîrsta, de şapte ani pînă la zece. În acest joc intra şi băieţi şi fete. Se alege un colţ de poartă ori de casă, care se zice ca e coteţul porumbeilor. După aceasta doi din cei mai răsăriţei şi mai întreprinzători dintre copii, se fac unul uliu şi altul porumbar. Porumbarul se duce la coteţ cu toţi ceilalţi copii, cari se zic că sunt porumbei. Uliul se depărtează de coteţ şi-i dă tîrcoale primpregiur, cu mîinile întinse, cum face uliul, cînd urmăreşte de pe sus porumbeii cu aripile întinse. Nu se apropie de coteţ ca de trei sau de cinci paşi, după cum adecă se învoiesc de la început.

Porumbarul îşi înalţă porumbii, adecă trimite pe cîte unul din cei mai molatici din copii să se preumble; uliul se ia după dînşii şi-i fugăreşte ca să-i prinză. Aceştia aleargă în dreapta şi în stînga, amăgind umbletul uliului. Cînd vede porumbarul că vreunul din porumbii săi este aproape de a fi prins, dă drumul la cîte unul din copiii fugaci şi mai cotitori. Aceasta se întîmplă atunci cînd uliul pierde răbdarea, lasă pe ceilalti porumbi înălţaţi şi se ia după cîte unul, se ţine după dînsul, îl aleargă şi vrea cu dinadinsul să-l prinză. Băiatul cel fugaci, cum iese din coteţ, se duce drept la uliu, joacă împregiurul său ca să-i atragă băgarea de seamă asupra sa, ca să lase pe băiatul cel ostenit şi să se ieie după dînsul. Dacă uliul se amăgeşte şi face ceea ce voieşte porumbul cel nou venit, de multe ori se păcăleşte, căci acesta, cum este şi de odihnit, bun de picioare şi ştie să cotească, îl oboseşte, şi alergătura îi este în sec. Porumbul cel ostenit se întoarce la coteţ. Dacă însă uliul nu se amăgeşte de porumbul nou venit, nici nu-l bagă în seamă, ci aleargă mereu după porumbul pe care îl fugărea, în sfîrşit îl prinde. Atunci se face că îl ciocneşte în cap, şi îl duce la un loc deosebit, unde rămîne pînă la sfîrşitul jocului. Apoi se ia după alt porumbel şi tot aşa pînă îi prinde pe toţi. Acest joc vara se joacă”.

Jocul de-a feţele: „La acest joc iau parte şi băieţi şi fete. Copiii mai mari de zece ani nu se amestecă în acest joc. Lor nu le mai plac jocuri de acestea. Oricîţi copii vor fi, se fac o tabară. Capetenia lor pare a fi un negutător, sau ştiu eu ce; căci el este totul al copiilor. Pre lîngă căpetenia copiilor se aleg doi dintre cei mai răsăriţi, şi zic că unul este îngerul, celălalt Dracul, şi se dau de-o parte. Atunci căpetenia copiilor rămaşi lîngă dînsul spune fiecăruia din ei la ureche ce faţă este el, şi-i zice să ţină minte bine. Numele feţelor ce pune el copiilor este după închipuirea ce-şi face el că poate să fie mai greu de ghicit, şi după cum este el mai isteţ şi mai ager la minte. Închipuirea lui este neţămurită. Gîndul lui se suie pînă în cer, se coboară pînă în iad, la lucruri nevăzute şi se preumblă pe pămînt printre lucrurile văzute.

De multe ori auzi punîndu-se copiilor feţe ce nici prin minte nu-ţi trece, ca de-o pildă: faţa lui Dumnezeu, faţa ca barba lui Christos, ca raiul, ca limba lui ucigă-l crucea, ca faţa iadului, ca faţa bisericii, apoi ia de la flori ce i se pare mai deosebit, şi altele şi altele. După ce a pus fiecărui copil cîte o faţă, pe care numai amîndoi o ştiu, se asează undeva la umbră, şezînd jos. Căpetenia stă în fruntea tuturor şi asteaptă. Dracul şi îngerul stau de-o parte, fără să fi auzit ce nume de feţe a pus căpetenia fiecărui copil. Mai întîi vine îngerul cătră căpetenia copiilor, sărind într-un picior. El zice:

- Glin, glin, glin, glin.

- Cine este? intreaba căpetenia.

- Îngerul, i se răspunde

- Ce caută?

- Feţe.

- Ce fel de feţe?

- Ca vioreaua, ca nucul etc. Şi n-are voie să zică deodata mai mult, decît numai o faţă.

Dacă se află printre copii vreunul care să poarte faţa ce a cerut, căpetenia i-l da; de nu, se întoarce deşert la locul lui. Acum vine Dracul:

- Bum, bum, bum, bum.

- Cine este?

- Dracul.

- Ce caută.

- Feţe.

- Ce fel de feţe?

Spune şi Dracul ce i se pare: faţa ca iadul, ca năframa Precestii etc.

Dacă se află printre copii vreunul cu asemenea faţă i-l dă şi lui, iară dacă nu, se întoarce şi el desert. Şi astfel vine pe rînd îngerul şi Dracul, pînă ce ghicesc feţele puse de căpetenia copiilor, luînd fiecare atîţia copii cîte feţe a ghicit. Copiilor, cari au fost ghiciţi de îngerul, le pare bine, iară cei ghiciţi de Dracul stau mîhniţi. Sfîrşindu-se de ghicit toate feţele, căpetenia trage un semn pe pămînt cu un băţ. Aceasta se zice că este hotar. De o parte vine ingerul si de alta Dracul. Pun fiecare piciorul cel drept pe hotar şi, făcîndu-si mîinile scoabe, se apuca amîndoi şi cearcă saă se tragă unul pe altul preste hotar în partea lui. Dacă biruieşte îngerul pe Dracul, şi mai adesea aşa se întîmplă; căci mai întotdeauna cel mai ţeapăn dintre copii se face îngerul, atunci toţi cu toţii se iau după Dracul, îl huiduiesc, şi-l aleargă niţel, fără a-i face vrun rău; ci rîzînd şi făcînd haz de Dracul că este biruit, şi copiii toţi trec în partea îngerului. Dară dacă biruieşte Dracul pe înger, trăgîndu-l preste hotar la dînsul, copiii trec în partea Dracului, cu buzele lăsate şi trişti, iară îngerul cu nasul căzut se trage de-o parte. După aceasta, ori începe jocul din nou, sau se învoiesc a se juca de-a altceva. Acest joc este şi de vara şi de iarna. Se poate juca şi în casa şi afară.”

Ineluş învîrtecuş: „Acesta iarna se joacă. Oricîţi copii, băieţi şi fete, dar mai ales fete, se adună la un loc, şi după ce zic una din formulele ce se văd la jocul de-a ascunsele, se alege cine are să se facă. Cel ce se face pune capul în poala unuia dintre copii, care se şi numeşte căpetenia lor. Prin împregiurul lui se adună toţi ceilalţi copii, şi fiecare pune cîte un deget pe capul celui ce se face. Căpetenia cu un degetar în mînă, ori altceva tot aşa de mic ca degetarul, îşi ocoleşte mîna pe deasupra degetelor copiilor, şi o lasă pe al unuia dintre ei, zicînd:

- Ineluş învîrtecuş, Pe al cui deget am pus?

Copilul cel ce se face trebuie să răspunză:

- Pe al cutăruia.

Dacă ghiceşte, se scoală şi se pune în locu-i cel ghicit, de nu, jocul urmează pînă ce ghiceşte. Astfel se joacă pînă li se urăşte, şi ori încep alt joc, ori îşi văd de păpuşi.”