Ce ascunde ancheta în cazul medicului din Iaşi care a murit după un şoc septic: rudele spun că pacientul a luat o infecţie în spital. Apărarea şefilor instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul decedat ar fi contactat o infecţie nosocomială FOTO: Arhivă
Medicul decedat ar fi contactat o infecţie nosocomială FOTO: Arhivă

Ancheta de la Spitalul „Sf. Spiridon” privind decesul chirurgului Constantin Anagnoste continuă. Vineri, 4 decembrie, este chemată în faţa comisiei de etică soţia medicului decedat, Violeta Anagnoste.

Familia medicului în vârstă de 90 de ani susţine în sesizarea depusă la Colegiul Medicilor şi la Direcţia de Sănătate Publică din Iaşi că bolnavul şi-a pierdut viaţa după ce a făcut şoc septic în ATI. „A fost internat în ATI la a doua internare. Acolo a intrat în şoc septic şi medicii au descoperit că e vorba de clostridium difficile”, a precizat soţia lui Constantin Anagnoste.

Conducerea spitalului a declarat însă că decesul bolnavului nu are nicio legătură cu o infecţie nosocomială. Rezultatul anchetei va fi comunicat la începutul săptămânii viitoare, după ce membrii comisiei de etică vor analiza dosarul pacientului, declaraţia medicului curant Paul Sîrbu, respectiv declaraţia soţiei defunctului.

„Spitalul nu are o problemă specială determinată de infecţia cu clostridium. În toate unităţile medicale există infecţii nosocomiale, nu doar în cazul Spitalului „Sf. Spiridon”. Oricine poate să aibă bacteria, iar atunci când facem un tratament cu antibiotice se dereglează ceva, apar scaune diareice, din întâmplare ne controlam şi putem afla că avem şi noi. Cazul Anagnoste nu are nicio nicio treabă cu infecţiile nosocomiale. Clinica de ortopedie nu a avut înregistrat şi raportat niciun caz de infecţie cu clostridium în luna noiembrie”, a declarat Mihaela Prelipcean, director medical al Spitalului „Sf. Spiridon, medic primar epidemiolog.

Medicul a spus că miercuri a avut loc prima întrunire a comisiei de etică din spital care a început ancheta în cazul Anagnoste. Aceasta a solicitat punctul de vedere al medicului curant şi inclusiv pe cel al soţiei medicului decedat. Conducerea spitalului a mai precizat că pacientul a fost diagnosticat cu Clostridium difficile după un control de rutină în ATI.

„Pacientul a avut o perioadă de constipaţie după operaţie, i s-a făcut clismă şi după primele scaune apărute, ATI a luat probă şi a depistat bacteria. Îl avea în corp. Noi toţi îl avem în stare latentă. Se poate activa după un şoc, o operaţie, un tratament care nu-i convine, un tratament cu antibiotic care nu-i convine deloc pentru că dereglează toată flora intestinală şi atunci iese la iveală. Nu înţeleg de ce la noi în ţară discuţia despre clostridium a început relativ recent, în condiţiile în care Uniunea Europeană şi alte state au tras semnale de alarmă de ani de zile. Statele menţionate au protocoale care vorbesc despre Clostridium de zeci de ani, la noi şi acestea sunt la început”, a subliniat Mihaela Prelipcean.

Citeşte şi:

„Doctor Ciomu de Iaşi“: un tânăr a rămas impotent după ce medicul dermatolog i-a ars chimic penisul. „Nu mai puteam urina, mi-a topit uretra“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite