Vacanţă de vis în „Palma lui Dumnezeu“, locul în care retrăieşti iernile de altădată FOTO
0
Fundătura Ponorului, din Munţii Şureanu, este cunoscută drept „Palma lui Dumnezeu“ datorită farmecului pitoresc. O vacanţă de iarnă în această zonă ar trebui să fie pe lista oricărui turist de cursă lungă, dar mai ales a celor care vor să-şi amintească de bucuria copilăriei.
Chiar dacă se află la capătul unui drum forestier greu accesibil, Fundătura Ponorului, un loc izolat din Munţii Şureanu, a devenit o adevărată atracţie turistică în ultimii ani.
GALERIE FOTO CU FUNDĂTURA PONORULUI
Mai ales în timpul iernii, peisajele sunt de o frumuseţe aparte, motiv pentru care zona este cunoscută şi ca „palma lui Dumnezeu“. „Cred că este cel mai fotogenic loc din România“, spune fotograful Claudiu Nelega, unul dintre turiştii care ajung frecvent aici şi a contribuit la celebritatea locului prin imaginile imortalizate.
Pe hartă, Fundătura Ponorului se află la circa 15 kilometri de centrul comunei Pui, din judeţul Hunedoara, o localitate traversată de Drumul Naţional 66 Deva-Petroşani. În practică, drumul spre zona de poveste porneşte din satul Federi, ocoleşte satul Ohaba Ponor şi urcă – anevoios, ce-i drept – pe lângă carierele vechi de piatră şi bauxită şi printr-o pădure în care călătorii nefamiliarizaţi cu acest ţinut se pot rătăci uşor.
VIDEO Ciobăniţa din Ponorici, colţul de Rai ascuns în Munţii Şureanu, în mijlocul sălbăticiei
Fundătura Ponorului Foto: Florin Apur
O aventură pentru care depui tot efortul
Iarna, odată cu primele ninsori, drumul spre locul ascuns din Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina reprezintă o aventură de zile mari. Acoperită de gheaţă şi zăpadă, ultima parte a traseului poate fi parcursă doar pe jos sau cu maşini de teren.
„Din 2014, în fiecare an vizitez Fundătura Ponorului, împreună cu soţia mea. În urmă cu doar câteva zile, alături de ea şi de un prieten, am lăsat maşina în Federi, la mai mult de zece kilometri, şi am pornit pe jos spre Fundătură. Totul în jurul nostru era acoperit de zăpada de un alb imaculat şi, din zece în zece minute, ne miram cât este de frumos. Când am ajuns în acest ţinut de poveste, am observat că zăpada era neatinsă de oameni sau animale – noi am fost primii care am lăsat prin vale urme în zăpada proaspătă, până la genunchi. Deşi am mers pe jos într-o zi aproape 22 de kilometri, întreg efortul a meritat. Am revăzut «palma lui Dumnezeu» îmbrăcată în alb“, povesteşte Florin Apur, un tânăr din Hunedoara.
Fundătura Ponorului Foto: Codruţ Adrian
Fundătura Ponorului se înfăţişează ca un platou mărginit de stânci şi dealuri, ocupate de câteva case vechi din lemn şi de stâne, însufleţite de oameni doar vara. „Acoperit de zăpadă, locul oferă o privelişte deosebită, amintind de iernile de altădată. Însă atât în Fundătura Ponorului, cât şi în toţi cei peste zece kilometri pe care i-am pacurs pe jos până aici n-am întâlnit decât un copil care se întorcea în satul Ohaba Ponorului alături de câţiva porci de care avea grijă“, povesteşte Codruţ Adrian, un alt oaspete regulat al zonei.
Farmecul unui patinoar natural
O privelişte de poveste oferă şi pârâul Ponor, care traversează întinderea netedă şi se pierde apoi sub un perete de stâncă în faţa căruia formează un mic lac. Firul de apă se ondulează printre locurile de păşunat, stânele, căpiţele şi gospodăriile lăsate pustii de crescătorii de animale, care se refugiază iarna la gura sobei, în satele Federi, Ponor şi Ohaba Ponor.
„Albia râului Ponor este una sinuoasă, acesta formând meandre care se întind pe aproximativ nouă kilometri pe firul principal. Peisajul natural este îmbogăţit de prezenţa sălaşelor şi a clăilor de fân presărate în lunca Ponorului şi pe înălţimile din împrejurimi. În perioadele cu precipitaţii abundente, când debitele râurilor cresc, în luncă deseori se formează lacuri pe suprafeţe relativ mari, care uneori îngheaţă, lunca devenind un întins patinoar“, spun reprezentanţii Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina.
Copil cu porcii Foto: Codruţ Adrian
Ponorici, un cătun uitat de lume
Aflat la o oră de mers pe jos de Fundătura Ponorului, pentru cei care cunosc traseul din munţi, şi la o altă oră de mers de Peştera Cioclovina este cătunul Ponorici, la fel de fermecător ca Fundătura Ponorului. Locul atrage anual zeci de excursionişti, dar şi speologi care vin la Peştera Ponorici.
Vara, în Ponorici, singura gazdă a drumeţilor este tanti Maria. Femeia are în grijă o cireadă de vaci, iar câteva luni pe an trăieşte într-o locuinţă modestă din valea Ponorului, unde apa, electricitatea şi drumurile asfaltate sunt încă un vis frumos. În schimb, sălbăticiunile stăpânesc pădurea care împodobeşte versanţii din jurul cătunului. „Nu este zi să nu văd, ieşind din pădure pentru a se adăpa la pârâu, căprioare şi cerbi, frumoşi cum rar mai pot fi văzuţi. Noaptea se aud însă lupii şi urşii dând târcoale acestor locuri şi mare noroc am având câinii lângă mine“, spune localnica.
Ciobăniţa din Ponorici Foto: Daniel Guţă
Ţinutul legendar din Munţii Şureanu
Atât Fundătura Ponorului, cât şi Ponorici fac parte din Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina. Aria protejată din Munţii Şureanu cuprinde şase dintre cele mai spectaculoase rezervaţii naturale din judeţul Hunedoara: Complexul carstic Ponorici-Cioclovina, Peştera Tecuri, Peştera Şura Mare, Cheile Crivadiei, Locul fosilifer Ohaba-Ponor şi Peştera Bolii. Aici se află şi siturile arheologice UNESCO de la Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru, Luncani-Piatra Roşie şi aşezările etnografice autentice din Platforma Luncanilor.
Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina se întinde pe o suprafaţă de peste 38.000 de hectare, pe teritoriul administrativ al comunelor Pui, Orăştioara de Sus şi Boşorod, iar cele câteva sate de pe raza lui sunt risipite pe munte, ori înşirate pe văile unor pârâuri. Toate aşezările sunt înconjurate de pădurea care ocupă peste 70% din suprafaţa rezervaţiei.
Fundătura Ponorului. Foto: Claudiu Nelega.
Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina a fost înfiinţat în 1979, iar din anul 2000 a fost declarat arie protejată de interes naţional. Este situat în Munţii Şureanu, fiind mărginit de depresiunile Haţegului şi Orăştiei. Turiştii pot ajunge pe traseele parcului din localităţile Costeşti, Măgureni, Boşorod, Pui, Ponor, Baru, Crivadia şi de pe văile Streiului şi Băniţei.
Fundătura Ponorului, toamna Foto: Claudiu Nelega
Mică lecţie de istorie
În satele Ponorici, Cioclovina, Federi şi în Fundătura Ponorului au mai rămas doar câteva familii, care se ocupă cu creşterea animalelor. În trecut, însă, oamenii puteau lucra la carierele de piatră şi chiar în mina de guano-fosfat din Peştera Cioclovina. De aici, la începutul secolului XX, a fost extras „bălegarul“ de lilieci amestecat cu sedimente şi rămăşiţe ale nenumăraţilor urşi de peşteră, folosit ca îngrăşământ în agricultură.
Tonele de gunoi erau încărcate în vagoneţii de pe o cale ferată industrială şi cărate apoi cu funicularele peste dealuri, până în apropiere de gara Pui. Aici, îngrăşământul era încărcat în vagoane şi adesea lua drumul spre oraşele Imperiului Austro-Ungar, unde era valorificat.
Un alt „drum“, accesibil doar iniţiaţilor, leagă Cioclovina de Ponorici. Sunt galeriile subterane ale Peşterii Ponorici-Cioclovina de Apă, cu o lungime totală de aproape opt kilometri. Doar speologii experimentaţi au dreptul de a intra în adâncurile muntelui, în care de-a lungul timpului au fost descoperite mai multe comori, dar şi craniul unui om care a locuit în peşteră în urmă cu circa 30.000 de ani.
Peştera Cioclovina. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
