Ritualurile macabre ale românilor: cum au batjocorit trupul unui adolescent mort pentru a aduce ploaia în sat
0
Superstiţiile legate de strigoi au provocat în trecut situaţii aproape inimaginabile. Potrivit documentelor, au fost cazuri în care comunităţi întregi s-au lăsat contaminate de teama de fiinţe supranaturale şi spirite malefice, astfel încât, chiar şi în ciuda îndemnurilor la linişte primite de la preoţi sau cu complicitatea lor, au declarat adevărate războaie morţilor înhumaţi în cimitire.
Unul dintre cele mai vechi documente care atestă ritualul ciudat al românilor de a-şi dezgropa morţii bănuiţi că s-au transformat în strigoi este o pravila “Şiapte taine ale besearecii”, din 1645. În documentul publicat în Iaşi, în vremea domniei lui Vasile Lupu, erau condamnate practicile de profanare a mormintelor, fiind puse pe seama amăgirilor Diavolului.
„Vrând Diavolul să amăgească pe oameni, să facă lucruri cum nu se cade, pentru ca să se mânie Dumnezeu asupra lor, face acesta semne şi de multe ori noaptea le arată oamenilor de li se pare că văd cu adevărat pe vreun om care i-a fost cunoscut mai înainte şi grăiesc cu dânsul. Aşijderea se pornesc oamenii la mormânt şi-i dezgroapă oasele aceluia să vadă cum stă. Drept aceea de vreme ce n-au credinţă curată în Dumnezeu, se închipuieşte Diavolul şi se îmbracă în acel trup mortu şi le arată că acel trup mortu are sânge şi unghii şi păr. Şi cum văd acest lucru se înşeală oamenii şi se îndeamnă spre răutate, şi strâng lemne şi pun foc de ard acele oase de le pierd de tot de pe pământ. Şi nu cunosc neînţelegătorii că la venirea Domnului, la înfricoşata zi a giudeţului se gătează acea pedepasă asupra trupurilor acestora, ca să-i arză cu focul nestins în veci de veci netrecuţi”, se arată în cartea de învăţături bisericeşti, potrivit etnologului Tudor Pamfile, autor al volumului „Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului” (1915).
Întâmplări adevărate
Un secol mai târziu, în alte documente este menţionată cererea mitropolitului Grigorie al Ţării Româneşti adresată protopopilor, de a-i cereceta pe cei care susţineau că există oameni care se prefac în strigoi şi de a-i învăţa că astfel de lucruri nu sunt posibile şi că nu este permisă arderea trupurilor. În 1801 şi Iosif, episcopul Argeşului, intervinea la domnitor ca să poruncească ispravnicilor să nu mai îngăduie locuitorilor din Stroeşti să mai dezgroape pe cei bănuiţi a fi vârcolaci, afirma Tudor Pamfile, în volumul „Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului” (1915).
„Fac arătare prea sfinţiei voastre, pentru că unii dintre enoriaşii acestei plăşi fiind rău nărăviţi, dacă are numai un dor în cap sau la inimă, merg de se îmbată şi iau unii sape, alţii târnăcoape şi merg la biserici şi dezgroapă toţi morţii cu cuvânt că sunt Moroi şi că-i omoară morţii pe cei vii. Pe unii i-au ţinut câte două săptămâni dezgropaţi, lucru împotrivitor pravilii creştineşti”, se arăta în raportul unui protopop de plasă, din judeţul Vâlcea, adreat Episcopiei, în 10 septembrie 1837. Episcopul îi cerea protopopului ca atunci „când se află trup ca acela, care este lucrarea diavolului, să cheme preoţii să cetească paraclisul Precistii şi să facă o sfeştanie mică”, dar şi alte rânduieli, în urma cărora „va fugi dracul de acolo”.
Un raport din 1843 al ocârmuirii din Dolj, către Episcopia de Râmnic, prezenta modul cum localnicii din Gura Dâlgei au procedat la cererea unui localnic, care susţinea că este bântuit de cumnaţii săi morţi.
„Dezgropându-se de către locuitorii acelui sat şi găsindu-le trupurile neputrezite, i-au luat de unde au fost îngropaţi de preot după orânduială, unde despicându-i cu o coasă, le-a luat inimile şi turnând vin fiert pe dânşii i-au îngropat acolo sub cuvânt că ar fi moroi”. Oamenii acuzaţi de profanare au recunoscut faptele şi le-au pus pe seama faptului că în sat au murit mai mulţi localnici din motive de neînţeles, informa Tudor Pamfile, în volumul „Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului” (1915).
De multe ori, preoţii erau cei care îi îndemnau pe oameni să afle dacă rudele lor decedate sunt strigoi. O reclamaţie din 1849 prezenta cazul unei familii, din Dolj. Bărbatul murise în februarie, iar câteva săptămâni mai târziu, soţia, fiul şi nora acestuia s-au îmbolnăvit şi au chemat preotul să îi spovedească. „Şi spovedindu-i, care întrebându-i ce-i doare, iar ei au răspuns că mor la inimă şi moleşeală. Aşa socotind numitul duhovnic, împreună cu toate rudele ce păzeau pe păzeau pe bolnavi, le-a spus să se ducă la mormântul zisului de mai sus şi să cerceteze. Şi ei, mergând acolo, au găsit o gaură în mormânt, la picioarele mortului. Şi văzând bolnavii, doi erau pe mâna morţii, au năvălit toate rudele lor de au dat pământul alături de pe lemnul mortului şi l-au căutat şi l-au găsit neputred. Părul bărbii de cum s-au îngropat ras, acum l-au găsit de două degete crescut, ca şi pe cap asemenea, cât şi unghiile deştelor. Ce atâţi oameni l-au văzut, l-au străpuns. Şi aşa s-au întors oamenii de la moarte”, se arăta în jalba prezentată de Tudor Pamfile, în volumul „Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului” (1915).
Mormântul profanat din cauza secetei
Dezgroparea morţilor se făcea şi cu alte prilejuri, susţinea Tudor Pamfile. „O gazetă din zilele noastre ne aduce ştirea că nişte săteni din comuna Slobozia, judeţul Botoşani, pentru a face să ploaie mai curând, au dezgropat trupul unui copil de 14 ani adus în cimitirul satului lor de peste hotar, au turnat peste mort fiecare câte o cană cu apă, nemaiavând vremea trebuincioasă să-i taie degetul mic de la o mână şi să-i scoată inima”. Oamenii au fost condamnaţi la câte cinci zile de închisoare.
Amendaţi după ce au batjocorit trupul unui tânăr
Unul dintre cele mai înfiorătoare astfel de cazuri s-a petrecut în judeţul Hunedoara, în 1924 şi a fost anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Deva. Potrivit procurorilor, zeci de oameni din Săuleşti au năvălit într-o noapte în cimitirul satului pentru a dezgropa cadavrul unui adolescent, din care au scos inima şi i-au dat foc. „În 10 ianuarie 1924, a încetat din viaţă un copil al acuzatei, în vârstă de 16 ani. În ziua următoare, după cum afirmă acuzata şi ceilalţi martori, i-a pierit şi o vacă. La o zi după asta, tatăl ei şi, în fine, după aceia şi bărbatul său. Oamenii din comună, îngroziţi de această nenorocire, şi-au închipuit că copilul a fost strigoi, superstiţie înrădăcinată în popor. Şi de teamă să nu se mai ivească şi alte nenorociri s-au sfătuit să se ducă la cimitir să dezgroape mortul. Să-i scoată inima şi să i-o ardă, credinţa populară fiind că numai astfel ar ucide duhul rău. Spre a avea şi mai mult curaj să săvârşească faptul, s-au îmbătat şi apoi aşa băuţi s-au dus la cimitir în noaptea de 15 – 16 ianuarie 1924. Au fost acolo, pe cât se afirmă, peste 40 de oameni. Dintre aceştia se stabileşte că au luat parte la dezgroparea cadavrului şase, iar Muntean Petruţ (75 de ani) a fost acela care a scos inima cadavrului ca să fie arsă. Primarul s-a dus la biserică şi a luat lumânări şi a ţinut şi el lumina ca să vadă unde sapă oamenii”, se arăta în motivarea sentinţei, prin care au fost localnicii au fost amendaţi pentru profanarea mormântului.
Modurile în care acţionau „ucigaşii de strigoi” în trecutul poporului român erau diversificate. Tudor Pamfile menţiona sfinţirea oaselor, baterea parului de stejar în inimă, înţeparea trupului cu un cui, tragerea în ţeapă, înfierarea după cap, spintecarea cu coasa, sfărmarea capului sau tăierea lui şi aşezarea la picioare. „Altor strigoi, după ce li se spintecă burta, li se scot ficaţii şi inima, se ard pe foc până se fac scrum şi cenuşa ce iese se amestecă într-un pahar cu apă şi se bea cu toate neamurilr lor, ca să fie ferite. Unii ung strigoii cu gaz şi apoi îi ard, alţii îi ard cu rădăcini. Alţii ard numai inima, pe când trupul îl toacă şi apoi îl pun în groapă”, relata Tudor Pamfile.
Vă recomandăm şi:
Credinţele populare în puterea strigoilor au transformat lumea satului, până în deceniile trecute, într-o imensă scenă în care se petreceau lucruri inimaginabile. Cadavrele celor bănuiţi că după moarte deveneau spirite necurate erau tăiate în bucăţi, arse până la scrum sau opărite cu vin, arăta etnologul Tudor Pamfile, în volumul Mitologie românească. Duşmani şi prieteni ai omului, publicat în 1915.
Şase ucigaşi de strigoi, anchetaţi după ce au dezgropat cadavrul unui adolescent şi i-au ars inima
În anii 1920, locuitorii unui sat din Hunedoara asistau la o scenă înfiorătoare, dar reprezentativă pentru a ilustra superstiţiile şi credinţele populare împământenite în această zonă: „uciderea” unui strigoi. Zeci de oameni au luat cu asalt cimitrul din Săuleşti pentru a vedea cum câţiva săteni dezgroapă un cadavru, îi smulg inima şi o ard, cu intenţia de a scăpa satul de nenorociri.
Realizatorii seriei de documentare „Ghost Adventure” difuzată de postul tv Travel Channel se vor afla timp de trei zile, începând din această seară, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Englezii au venit la castel pentru a realiza un documentar despre Vlad Ţepeş, dar şi dintr-un motiv mai puţin obişnuit: vor cerceta dacă într-adevăr Castelul Corvinilor este bântuit.
Lacul Cinciş a fost creat la începutul anilor 1960, pe vatra a cinci cătune de pe Valea Cernei, pentru a satisface nevoia industrială de apă a combinatului siderurgic din Hunedoara. Satele au fost inundate, iar localnicii au fost nevoiţi să se mute. Se spune că asupra lacului au fost aruncate blesteme, că este bântuit, iar trupurile celor care se îneacă aici nu au mai fost scoase la suprafaţă.
Se încarcă comentariile...
