Medic de boli infecţioase: „Este trist, este şocant să fim întrebaţi «sunteţi foarte siguri că este tata sau mama?»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medic Carollina Radu FOTO Hotnews
Medic Carollina Radu FOTO Hotnews

Medicul infecţionist Carollina Radu de la Spitalul Municipal Hunedoara, aflată în prima linie în lupta cu coronavirusul, spune că nu a trăit aşa ceva în cei peste 32 de ani de experienţă şi că îşi va aminti toată viaţa scene precum cozile de 10-12 ambulanţe aliniate de-a lungul spitalului, acela fiind, de altfel, momentul în care a realizat dramatismul acestei boli şi modul de contagiozitate extremă a virusului SARS-CoV-2.

Într-un interviu acordat HotNews.ro, dr. Carollina Radu spune că a văzut moartea cu ochii şi că a marcat-o ritmul în care se moare din cauza COVID-19, neputinţa şi tristeţea greu de descris în cuvinte ale familiilor celor decedaţi, familii care nici măcar nu îşi pot vedea rudele. "Este trist, este şocant să fim întrebaţi <<sunteţi foarte siguri că este tata sau mama?>>".

Carollina Radu este medic de boli infecţioase la Spitalul Municipal "Dr. Al. Simionescu” Hunedoara, unitate aflată de la jumătatea lunii martie în prima linie în lupta cu COVID-19. Într-un interviu acordat HotNews.ro, ea vorbeşte despre momentele care au marcat-o în această bătălie cu "boala cu o mie de feţe", despre simptomele pe care le au pacienţii, despre cât timp au nevoie aceştia ca să se vindece sau despre cât este de dificil pentru cadrele medicale să lucreze în "costume ca de cosmonaut".

"Este dramatic să vezi 10-12 salvări una după alta"

La sfârşitul lunii martie, la Spitalul Municipal din Hunedoara a fost un val de pacienţi confirmaţi cu coronavirus. Medicul spune că nu a mai văzut aşa ceva în cei 32 de ani de experienţă.

"Erau câte 10-12 ambulanţe aliniate de la intrarea în Unitatea de Primiri Urgenţe până la intrarea în spital, pe o distanţă de 100 de metri. Este dramatic să vezi 10-12 salvări una după alta. Am zeci de ani de experienţă, dar aşa ceva nu am văzut. A fost un moment în care am realizat dramatismul şi modul de contagiozitate extremă a acestui virus".

"M-au marcat tristeţea şi neputinţa de a-ţi vedea, de a-ţi înmormânta creştineşte soţul sau părinţii"

Carollina Radu vorbeşte despre cele mai grele momente cu care s-a confruntat de la izbucnirea epidemiei: poveştile foarte triste ale pacienţilor şi ale familiilor acestora. Un lucru cutremurător este să vezi ceea ce se întâmplă cu cei care pierd această luptă, şi asta e cu atât mai dramatic în contextul legislaţiei severe.

"Practic, pacientul decedat nu mai poate fi văzut de către familie. Este trist, şocant, să fim întrebaţi: <<Sunteţi foarte siguri că este tata sau mama?>>. Nu au voie nici măcar să facă o fotografie. Nu au voie să privegheze, să facă nici măcar o mică ceremonie cu preoţi. Nimic. Aceste lucruri mă vor urmări toată viaţa. Nu comentez, nu ştiu cum este în alte părţi ale lumii, dar această nefericire a familiilor nu poate fi descrisă. M-au marcat foarte mult aceste momente, această neputinţă de a-ţi înmormânta creştineşte soţul, soţia, pe mama sau tata. Aceste lucruri mă răvăşesc".

Odată ce un pacient internat are diagnosticul COVID-19, cei din familie nu îl mai poate vedea până la externare. Singura lor legătură este cea prin telefon sau prin intermediul pachetelor lăsate la poarta spitalului.

”Ne temem. Şi eu, şi colegii mei. Cum să nu ne temem?”

"Sunt medic primar de boli infecţioase de peste 32 de ani, dar mă tem, şi eu, şi colegii mei, pentru că nu am fost pregătiţi pentru aşa ceva. Cum să nu ne temem? Atunci când au apărut primele cazuri în China, specialiştii noştri ne spuneau că este doar o gripă mai severă, că SARS-ul a fost paroxismul şi că vom trece şi de asta.

Necunoştinţa a dat naştere unei estimări nerealiste privind infecţia cu noul coronavirus. Şi iată că lucrurile stau total diferit. Este un virus extrem de complex, care are şi componente virale din virusul HIV. Nu am fost pregătiţi pentru aceste forme de manifestare dramatice. Nimeni nu s-a confruntat cu aşa ceva până acum şi ne temem cu toţii, mai ales că este extrem de mare contagiozitatea".

Această contagiozitate mult sporită explică de altfel şi faptul că un număr atât de mare de cadre medicale au contractat virusul.

"Ca medic, te poţi contamina extrem de uşor în momentul dezechipării. E vorba despre fracţiuni de secundă de neatenţie".

Este chiar atât de incomod echipamentul? Carollina Radu spune că da şi că turele de 4 ore par, din acest motiv, foarte lungi.

"Este extraordinar de greu să rezişti cu acel echipament de protecţie, care este impenetrabil şi pe care îl iei peste uniforma de spital. Eşti ca un cosmonaut, cu două rânduri de mănuşi, cu două rânduri de măşti de protecţie, pentru că nu trebuie să rămână descoperit niciun milimetru de tegument. Eşti ca în saună, este foarte greu de manevrat totul. Dezechiparea durează în jur de 10 minute şi ne asistăm unul pe celălalt, pentru ca nu cumva să greşim, să uităm ceva."

Simptomele "bolii cu o mie de feţe"

În secţia de Boli infecţioase, clădire separată a Spitalului Hunedoara, sunt internaţi acum în jur de 50 de pacienţi COVID-19 pozitivi, iar în clădirea principala a unităţii medicale sunt spitalizaţi aproximativ 35 de pacienţi suspecţi de coronavirus. În această perioadă, la spital ajung zilnic până la 10 pacienţi cu coronavirus. Până acum, în jur de 20 de oameni internaţi aici s-au vindecat şi tot atâţia au murit.

Potrivit medicului, pacienţii care s-au stins aveau cu toţii comorbidităţi, în special diabet insulino-dependent. Aceştia au fost primii care au cedat. O altă categorie a celor care au pierdut lupta este cea a pacienţilor cu tumori, cu boli cardio-vasculare, cu obezitate şi cu afecţiuni hormonale. Toţi pacienţii decedaţi la Hunedoara, chiar dacă erau tineri, 47-49 de ani, au avut patologii asociate.

Cel mai tânăr pacient cu COVID-19 internat la Hunedoara a fost o fetiţă de 7 ani, cu obezitate. Din fericire, s-a vindecat. A fost un focar în familie, fiind infectaţi şi mama, şi bunicii.

"Simptomatologia este foarte ciudată. Vom ajunge să spunem că este o boală cu o mie de feţe".

Printre principalele simptome se află astenia şi scăderea forţei fizice. Mulţi pacienţi spun că simt, pur şi simplu, nevoia să zacă la pat. Cei mai mulţi au dureri în gât şi acuză pierderea gustului, a mirosului, o tuse chinuitoare şi dureri toracice, ca atunci când nu primeşti suficient aer în plămâni. Un alt simptom frecvent este febra, însoţită de dureri musculare, de cap şi ameţeli. Pe lângă aceste simptome, specifice unei gripe sezoniere mai serioase, pot apărea si manifestări de tip digestiv. Cam jumătate dintre pacienţi au greaţă, dureri abdominale, scaune diareice şi vărsături, adică manifestări specifice unei enteroviroze.

Destui pacienţi încep să se simtă bine, dispare febra, după care reapare starea de rău. Este "a doua multiplicare a virusului". Pot apărea şi manifestări de tip neurologic, encefalită, tot aşa cum pot să apară erupţii şi fenomene de tip alergic, inclusiv la nivelul extremităţilor, degete tumefiate, ca la degerături. "Din acest motiv spun că ne îndreptăm spre o boală cu o mie de feţe. Încă nu este totul spus despre COVID-19".

"Sunt situaţii în care pacienţii se prăbuşesc prin cedarea plămânilor, plus că pot apărea complicaţii, precum infarctul. Apare suferinţa de organ multiplă, care se instalează după suferinţa pulmonară. Aşa s-a întâmplat în cazul multor pacienţi. Sunt momente şi situaţii în care pur si simplu nu mai poţi să îi salvezi, cu toate manevrele şi măsurile de resuscitare. Am văzut moartea cu ochii".

Dr. Carollina Radu mai spune că a avut mulţi pacienţi asimptomatici, inclusiv cadre medicale, şi că aceasta este "marea capcană".

"Este bazinul celor care transmit boala cu foarte mare uşurinţă şi care sunt o bombă epidemiologică ambulantă. Am avut pacienţi asimptomatici contrariaţi că trebuie să stea în spital, pentru că nu aveau niciun fel de simptome".

În cât timp se pune pe picioare un pacient care a avut COVID

Un pacient cu coronavirus se poate vindeca după 10-14 zile de tratament, spune Carollina Radu. Este declarat vindecat dacă al doilea test pentru COVID-19 este negativ. Dar nici atunci lucrurile nu se termină. Omul pacient trebuie să rămână timp de două săptămâni de concediu, în izolare acasă. În total, este nevoie de aproape o lună pentru ca un pacient să se pună pe picioare după ce a fost infectat cu SARS-CoV-2.

Există însă şi persoane care au rămas pozitive după tratament. Deşi dispăruseră simptomele, virusul rămăsese acolo. Explicaţia? Cu toate că există mai multe remedii anativirale, nu există încă niciun medicament ţintit, care să distrugă noul coronavirus.

O altă necunoscută este aceea că nu se ştie, la testare, care este încărcătura virală - aşa cum se ştie, de exemplu, în cazul hepatitei. Se cunoaşte doar că sunt COVID-19 pozitivi.

Vaccinul anti-COVID va rămâne o poveste frumoasă cel puţin un an de acum înainte, crede Carollina Radu.

"Am văzut mari companii care îşi conjugă eforturile pentru acest vaccin, dar părerea mea este că mai devreme de un an nu se va crea un vaccin eficient. Am anumite rezerve şi în privinţa terapiilor cu plasmă, pentru că pot fi contaminări şi cu alte virusuri. Trebuie foarte mult discernământ şi aici. Dar, în disperare de cauză, probabil că şi acestea sunt terapii care pot salva o viaţă".

Ea crede că mare parte a populaţiei se va imuniza după ce va face această boală.

"Mulţi dintre noi probabil că vom face forme uşoare sau asimptomatice. Nu trebuie să uităm că în toamnă vine virusul gripal. Este recomandabilă vaccinarea împotriva gripei sezoniere, în perioada septembrie-octombrie. Suprapunerea gripă-COVID riscă să fie cu atât mai dramatică".

Pacienţi cu alte patologii care nu au unde să se trateze

Dr. Carollina Radu spune că până la descoperirea unui vaccin cheia este testarea cât mai largă, începând cu cadrele medicale. Până acum, testele pentru pacienţii din judeţul Hunedoara se făceau la Timişoara sau la Cluj. Din această săptămână, Spitalul Municipal Hunedoara are un aparat Real Time - PCR şi s-a început testarea întregului personal medical.

"Ştiind cu adevărat pacienţii pozitivi, prin izolare, prin tratare, lucrurile pot intra într-un normal. Dar acest normal nu va veni în niciun caz în intervalul imediat următor".

La fel de important, atrage atenţia Carollina Radu, este ca pacienţii cu alte afecţiuni să aibă unde să îşi continue tratamentele, inclusiv pentru că, în cazul lor, infectarea cu SARS-CoV-2 poate avea consecinţe nedorite. De asemenea, este foarte importantă reevaluarea stării de sănătate a fiecăruia dintre noi.

"Am avut pacienţi cu forme severe de COVID-19 care se credeau sănătoşi, dar nu mai fuseseră la un control medical de ani de zile şi aveau patologii ascunse. În acest context, o mare problemă este aceea că au fost închise ambulatoriile din spitale şi cabinetele, inclusiv cele de stomatologie, şi există pacienţi fără alternative. Or, boala nu ţine cont de coronavirus. Sunt pacienţi cu tumori care nu pot beneficia de investigaţii, ceea ce le poate agrava boala. Să sperăm că, după data de 15 mai, vom putea intra în normalitate din acest punct de vedere şi că va exista din nou acces la aceste servicii medicale."

"Ca om care a văzut moartea cu ochii, spun că trebuie să fim în continuare prudenţi şi după ridicarea restricţiilor de circulaţie”

 

A fost o uşoară relaxare de Paşte, când mulţi oameni, chiar dacă au avut simptome de boală, au preferat să stea acasă, a observat medicul infecţionist de la spitalul hunedorean, care se aşteaptă la o explozie a cazurilor, mai ales că în Hunedoara s-au întors acasă de sărbători multe persoane plecate la muncă în străinătate. "Probabil că şi din acest motiv suntem printre judeţele fruntaşe la număr de infectaţi".

Carollina Radu spune că trebuie să fim precauţi în continuare şi după data de 15 mai şi că deschiderea mall-urilor sau a sălilor de spectacole trebuie foarte bine gândită.

"Cu toate durerile şi neplăcerile create, trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că nu este de joacă. Această boală ne poate afecta într-un mod absolut dramatic. Eu, ca infecţionist, ca om care a văzut moartea cu ochii şi ritmul în care se moare din cauza acestei boli, spun că trebuie să fim în continuare prudenţi. Am văzut cu stupoare şi oameni care întreabă <<dar chiar sunt cazuri de COVID? >>. Este inconştienţă şi lipsă de informaţie. Sunt stupefiantă de astfel de atitudini".

Nu putem nici să devenim paranoici şi să ne izolăm sub globuri de sticlă, să stăm ascunşi în casă pentru că ne este teamă de virus, dar nici nu trebuie să minimalizăm boala, mai spune medicul. "Trebuie, pe cât posibil, să ne creştem imunitatea. În primul rând, prin odihnă şi prin terapiile banale, gen propolis şi miere".

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite