Istoria coloşilor industriali ai României comuniste. Ce soartă au avut cele peste 1.250 de uzine, fabrici şi combinate
0
Peste 1.250 de întreprinderi de stat înregistra România la sfârşitul anului 1989. Cele mai importante dintre ele făceau parte din industria grea.
Numeroase mari fabrici şi uzine de stat din anii regimului comunist au fost închise, fărminţate sau privatizate în anii care au urmat Revoluţiei din Decembrie 1989.
O listă a principalelor întreprinderi din România anului 1989 cuprinde peste 1.250 de uzine, electrocentrale, combinate, exploatări miniere, fabrici, întreprinderi alimentare şi agricole. Multe dintre ele au sfârşit la fier vechi. Iată o parte dintre acestea:
Electrocentrale, cu o soartă mai bună decât a altor investiţii de stat, funcţionau la: Curtea de Argeş, Borzeşti, Oradea, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Rovinari, Turceni, Deva, Porţile de Fier, Mures, Bistriţa, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti. De asemenea, exista Întreprinderea energoreparaţii Bucureşti, Centrala industrială de reţele electrice Bucureşti. Întreprinderi de reţele electrice au fost la Piteşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Deva, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare, Târgu-Mureş, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Bucureşti. Au mai funcţionat Întreprinderea de Construcţii metalice şi prefabricate Bucureşti, Dispecerul energetic naţional Bucureşti, Institutul de cercetări şi modernizări energetice Bucureşti.
Industria minieră
Industria minieră era reprezentată de: Centrala minieră Valea Jiului şi întreprindeile miniere de la Anina, Lonea, Petrila, Aninoasa, Dâlja, Vulcan, Livezeni, Hunedoara, Paroşeni, Lupeni, Uricani, Bărbăteni, Anina, Întreprinderea de preparare a cărbunelui Valea Jiului, Întreprinderea de reparaţii utilaj minier Petroşani, Combinatul minier Oltenia şi întreprinderile miniere Rovinari, Motru, Jilţ, Întreprinderea de utilaj minier Rogojelu din Gorj, Combinatul minier Ploieşti, întreprinderile miniere de la Cîmpulung, Voivozi, Capeni, Sălaj, Centrala minereurilor şi metalurgiei neferoase Baia Mare, Combinatul minier Suceava. Întreprinderi metalurgice şi miniere mai erau la erau la Zlatna, Baia Borşa, Baia Mare, Copşa Mică, Baia de Arieş, Dobreşti, Bocşa, Moldova Nouă, Bălan, Barza, Deva, Hunedoara.
Gaz şi petrol
Centrala sării şi nemetaliferelor Bucureşti gestiona salinele Ocna Mureş, Târgu-Ocna, Ocna Dej, Praid, Combinatul minier Cluj-Napoca, întreprinderile miniere Dobrogea, Harghita -Miercurea Ciuc, Orşova, Slănic, Cacica, Râmnicu Vâlcea. Centrala gazului metan Mediaş gestiona întreprinderea de extracţie gaz metan Mediaş şi întreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Mediaş. Trusturi ale perolului erau la Piteşti, Moineşti, Târgu-Jiu, Bolintin, Ploieşti. La Teleajen era întreprinderea de utilaj petrolier şi reparaţii. La Poiana Câmpina era întreprinderea de reparat tractoare şi motoare grele iar la Câmpina îtreprinderea de reparaţii utilaje electrice.
Industria metalurgică
Din industria metalurgică de stat mai făceau parte în 1989: Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte, Centrala industrială siderurgică Hunedoara, Combinatul Victoria - Călan, Întreprinderea de fier Vlahita, Centrala industrială şi combinatul siderurgic Reşiţa, Întreprinderea Oţelul Roşu, Întreprinderea Ciocanul - Nadrag, Centrala industrială siderurgică Galaţi, cu întreprinderea Laminorul de tablă - Galaţi şi întreprinderea de construcţii metalice Tecuci, Centrala industrială de prelucrări metalurgice Bucureşti, Întreprinderile metalurgice Aiud, Beclean, Laminorul Brăila, întreprinderea de sârmă şi produse din sârmă Buzău, Combinatul metalurgic Câmpia Turzii, întreprinderea de sârmă, cuie şi lanţuri Galaţi, întreprinderea metalurgică Iaşi, întreprinderea de ţevi Roman, Centrala industrială pentru produse refractare Braşov, întreprinderile de produse refractare de la Aleşd, Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca, Pleaşa, Centrala industrială pentru materiale neferoase şi rare Slatina, întreprinderea de alumină Oradea, Întreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina, Întreprinderea de produse cărbunoase Slatina, Combinatul metalurgic Tulcea, întreprinderile metalurgice Neferal - Brăneşti, Laromet - Bucureşti, Sinterom - Cluj Napoca, de supape bolţuri din Topoloveni, de piese şi armături din aluminiu şi pistoane auto din Slatina.
Industria auto
Din industria auto făceau parte: Centrala industrială de autovehicule Braşov, întreprinderea de maşini agregate şi subansamble auto “Sf. Gheorghe” Covasna, întreprinderea de radiatoare şi cabluri Brasov, de piese de schimb - Oradea, de piese auto de la Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Reghin. Întreprinderi auto mai erau la Mediaş, Bucureşti, Piteşti, Câmpulung- Muscel Argeş, Oradea, Costeşti, Oradea. Lista mai cuprinde Centrala industrială de tractoare şi maşini agricole Braşov şi Întreprinderea „Tractorul” Braşov, întreprinderile mecanice Oradea, Topleţ, Tehnofrig - Cluj, Codlea, Braşov, de armături industriale - Oradea, de oţel - Strehaia, de utilaj alimentar - Slatina, de garnituri de frână şi etanşare la Râmnicu-Sărat, de utilaje la Medgidia, de tractoare şi maşini agricole la Craiova. Mai existau întreprinderi mecanice la Băileşti, Galaţi, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ, Timişoara, Bucureşti, Bacău, Buzău, Cluj-Napoca, Moreni, Zalău, Giurgiu; ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Câmpina, Filipeştii de Pădure, Vaslui.
Lista marilor întreprinderi de stat mai cuprinde peste 800 de unităţi răspândite în toate oraşele ţării, multe dintre ele rămase doar prin amintirea numelor: Steaua Roşie Bucureşti, Electroprecizia Săcele, Frigidere Găieşti, Steaua electrică Fieni, Conect Bucureşti. Nicolvala Sighişoara, Colorom Codlea, Săpun Stela Bucureşti, Vâscoza Lupeni, Metal - lemn Craiova, Relaxa - Mizil, Suveica Bucureşti, Bumbăcăria romaneasca Jilava, Întreprinderea de mătase România muncitoare Cluj -Napoca, Întreprinderea textilă Trainica Pucioasa, Întreprinderea de postav Proletarul Bacău, Octombrie Roşu - Ghimbav, Tricotaje Tânăra Gardă - Bucureşti, Emailul rosu - Mediaş.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Mărturii rare păstrate la arhive dezvăluie faţa necunoscută a Uzinelor Hunedoarei în primii ani de comunism. Oraşul cu 8.000 de locuitori creştea în jurul furnalelor, a laminoarelor şi a oţelăriei germane Siemens Martin.
Un reportaj publicat la sfârşitul anilor 1950 despre Hunedoara oferea detalii impresionante despre schimbările traversate de oraş în acele timpuri, când în numai câţiva ani, dintr-o aşezare modestă, cu 5.000 de locuitori, oraşul devenise unul înfloritor, cu aproape 50.000 de oameni şi cu un combinat care producea anual un milion de tone de oţel.
Privite cu nostalgie sau cu indiferenţă de localnici, numeroase monumente care amintesc de perioada comunistă au supravieţuit trecerii timpului în oraşele Văii Jiului. „Relicvele” închinate „Epocii de Aur”, privite cu mare curiozitate de turişti, au rămas pete de culoare în peisajul cenuşiu al aşezărilor miniere.
Peste 200 de oameni au solicitat în ultimii ani Tribunalului Hunedoara daune pentru suferinţele îndurate în timpul regimului comunist. În majoritatea cazurilor, instanţa a constatat caracterul politic al condamnărilor, dar nu a dispus acordarea unor compensaţii. Relatările consemnate în dosarele de despăgubiri prezintă o imagine mai puţin ştiută, terifiantă, a sistemului de opresiune.
Se încarcă comentariile...
