Hunedoara: PORTRET / Alexandru Gherghel, sufletul bisericii Densuş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: PORTRET / Alexandru Gherghel, sufletul bisericii Densuş
Hunedoara: PORTRET / Alexandru Gherghel, sufletul bisericii Densuş

Părintele Gherghel şi-a dorit dintotdeauna să ajungă preot la Densuş, cea mai veche biserică de piatră din România, pentru a primi pelerini, asemenea lui Avram.

PROFIL
Născut - 20.10.1954
Educaţie - Institutul Teologic de grad Universitar, Sibiu
Familie - căsătorit, un băiat


Preotul Alexandru Gherghel poartă cu el, în fiecare zi a vieţii sale, liniştea pe care o au cei care s-au întâlnit cu Bunul Dumnezeu. Povesteşte, cu acea cuminţenie specifică omului care trăieşte la ţară, că e de prin părţile Ponorului de Alba şi adaugă că şi-a dorit mult să ajungă la Densuş, pentru a primi cât mai mulţi străini.

Cel mai vechi lăcaş de cult
Pentru părintele Gherghel contează mai puţin faptul că este paroh al celui mai vechi lăcaş de cult de piatră din ţară, unde cercetătorii scriu că s-a slujit neîntrerupt până acum vreme de cel puţin 700 de ani. Important e, după credinţa sa, că locul ăsta atrage atât de mulţi oameni din întreaga lume, încât nimeni nu le mai ştie numărul. Iar dacă părintele nu e la biserică, orice pelerin îi poate bate în poartă şi el vine repede pentru a relua pentru toate urechile, iar şi iar, minunata poveste a zidirii sfinte sau pentru a rosti rugăciuni. „I s-a dus vestea bisericii de la Densuş şi de asta vin aici credincioşi din toată lumea, români, dar şi mulţi unguri, italieni, ba chiar şi indieni sau japonezi. Nu le-am înregistrat niciodată cifra, dar ce pot să vă spun este că eu tot timpul sunt în biserică şi tot timpul vorbesc”, a spus Alexandru Gherghel.

Construită de uriaşi
După spusele părintelui Gherghel, care de opt ani de când e paroh la Densuş cunoaşte toată istoria, dar şi toate cotloanele lăcaşului, unii cercetători au datat biserica cu secolul al XIV-lea, alţii au mers până în secolul al IV-lea, în timp ce unii istorici spun că ea datează din perioada războaielor dintre daci şi romani, aceasta fiind iniţial o incintă sacră, dedicată zeului Marte. Ba mai mult, legenda spune că biserica ar fi fost ridicată de uriaşi, lucru pe care aproape îţi vine să-l crezi privind stâlpii acesteia, de dimensiuni impresionante, care nu sunt altceva decât pietre funerare ale unor nobili romani.

Pictură unică în lume
Tot la Densuş se poate vedea şi o pictură fără pereche în lume: Hristos, pictat nu după canoanele bizantine, ci purtând ie românească. Părintele Gherghel îşi aminteşte cum, impresionat de frumuseţea locului, Michael Guest, fost ambasador al Statelor Unite în România, a decis să doneze 20.000 de dolari pentru restaurarea picturii. „Rolul translatorului l-a jucat fiul meu, pentru că nu am avut un traducător şi mulţumită Excelenţei Sale, a fost încheiat un parteneriat în urma căruia suma a fost dublată de Ministerul Culturii. Acum am scăpat de umezeală şi paraziţi, iar pictura e cea originală”, a declarat preotul.

Întrebări şi răspunsuri
Se spune că ochii sfinţilor din superbele fresce au fost furaţi de vrăjitoare. Este adevărat?
Puţin probabil. Asta pentru că ţăranii erau oameni foarte credincioşi, iar dacă mai era câte o vrăjitoare, prin sate, ea nu era primită în biserică sau la împărtăşanie. E drept că ochii sfinţilor din picturi sunt scoşi, însă distrugerile au fost provocate de calvini şi de turci.

Trece biserica printr-o criză?
Nu. Cei care trecem prin criză suntem noi, mânaţi de goana după gologani. Acum ne lepădăm cu toţii de cetăţenie sau de credinţă atât de uşor, în timp ce moşii noştri au murit, devenind martiri, pentru lucrurile acestea!

Care este calitatea pe care trebuie să o aibă un creştin?
Dragostea. Atât.

Ce-i place
„Eu toată ziua stau în sfânta biserică, aprind candela şi mă rog. Mulţi dintre cei care au venit aici s-au făcut sănătoşi trupeşte şi sufleteşte, pentru că e o energie, un har, care vine de la sfinţii îngropaţi în acest pământ.”

Ce nu-i place
„Dacă ar fi să schimb ceva, primul lucru ar fi sufletul. Chiar sufletul meu. Şi îmi pare rău că nu avem o carte cu informaţii corecte şi ilustraţii frumoase cu minunatele biserici din Ţara Haţegului”, a adăugat părintele Gherghel.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite