FOTO Experienţa uluitoare a unui neo-zeelandez în Hunedoara anilor ´90. „Era ca o viziune medievală a Iadului”
0
Ecperienţa uluitoare trăită de Peter de Graaf, un jurnalist neo-zeelandez care a vizitat Hunedoara la începutul anilor ´90 a fost prezentată de acesta, împreună cu o serie de fotografii rare, cu Castelul Corvinilor, din anii în care era sufocat de colosul siderurgic.
La aproape trei decenii după ce a vizitat Hunedoara, Peter de Graaf, un jurnalist din Noua Zeelandă, a publicat pe blogul său de fotografie şi reportaje o serie de imagini impresionante cu Castelul Corvinilor.
GALERIE FOTO CU IMAGINILE LUI PETER DE GRAAF ÎN HUNEDOARA
În anii 90, cetatea medievală din Hunedoara era sufocată de construcţiile industriale ale combinatului siderurgic şi acoperită de „cerul purpuriu” – norii de praf şi noxe proveniţi de la coşurile de fum ale uzinelor.
Peter de Graaf a relatat despre experienţa trăită în Hunedoara post-comunistă într-un reportaj cu titlul „Este acesta cel mai bizar loc din lume pentru un castel?”, publicat pe blogul său ramblings.nz.
Priveliştea suprarealistă a Castelului Corvinilor
Primul lucru care l-a impresionat pe vizitatorul Hunedoarei a fost decorul în care se afla Castelul Corvinilor: marile uzine siderurgice ale Hunedoarei „muşcau” din împrejurimile sale, apropiindu-se extrem de mult de aşezarea medievală, pe măsură ce planurile de extindere a combinatului erau puse în aplicare.
Foto: Peter de Graaf / ramblings.nz.
„Ar trebui să fie unul dintre cele mai perfecte castele medievale din Europa. Se întinde peste un afloriment stâncos, accesibil doar printr-un pod îngust de piatră, deasupra unei prăpastii adânci. Zidurile sale de nepătruns, meterezele cu creneluri şi amestecul de turnuri gotice pline de fante de săgeată trebuie să fi băgat frica chiar şi în inimile celor mai curajoşi atacatori. Castelul a fost construit în secolul al XV-lea, la ordinele unui stăpân feudal din Transilvania, o regiune legată de neşters în mintea occidentală de vampiri, conţi şi castele. Mai târziu, proprietarii au adăugat cercevele din piatră sculptate delicat, balcoane şi săli de banchet magnifice. Legenda spune că acest castel a servit chiar drept închisoare pentru Vlad Ţepeş - Dracula, prinţul român care a inspirat un roman din secolul al XIX-lea şi a dat naştere unui întreg gen de filme de groază.
Când am vizitat prima oară la începutul anilor ´90, a existat o singură mică problemă. Extraordinarul Castel al Corvinilor din Hunedoara, România, a fost aproape în întregime înconjurat de o vastă uzină de oţel care arunca fum. Este fără îndoială una dintre cele mai suprarealiste pe care le-am văzut. Hunedoara a fost timp de secole o fortăreaţă a puternicii familii Hunyadi (Corvin în română), dar a fost, de asemenea, mult timp un centru pentru producţia de fier şi oţel. Încă din anii 1600, cuptoarele oraşului produceau sute de tone de fier. Producţia de oţel a crescut dramatic sub dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, datorită fetişului său pentru industria grea, iar până în anii 1980, Siderurgia Hunedoarei era cea mai mare din toate Balcanii”, relata Peter de Graaf.
Castelul Corvinilor. FOTO: Peter de Graaf. ramblings.nz.
Industria Hunedoarei începuse să se prăbuşească în anii '90, remarca autorul.
„Ceauşescu a fost executat în ziua de Crăciun din 1989 de către o echipă de executare asamblată în grabă şi la începutul anilor '90 siderurgia era deja în declin - tehnologia sa învechită s-a dovedit a nu se potrivi unei economii de piaţă - dar era încă imensă, poluantă şi, într-o fel îngrozitor, uimitoare. Castelul a fost înconjurat pe trei laturi de halele combinatului, de turnuri de beton de răcire, de cuptoare şi rânduri de coşuri de fum falnice care aruncau fum usturător, maroniu-roşcat. Culoarea era dată de dioxidul de azot, un gaz toxic care formează acid nitric la contactul cu ploaia. Pe măsură ce fumul se răspândea, cerul devenea roz ca şi cum ar fi întotdeauna apusul soarelui. De-a lungul celei de-a patra laturi a castelului, o un funicular zgomotos transporta coşuri uriaşe de minereu de fier direct în cuptoare, de la o mină îndepărtată. A fost ca şi când am cădea într-un fel de coşmar industrial distopic sau în decorul unui film post-apocaliptic”, scrie Peter de Graaf.
Foto: Peter de Graaf / ramblings.nz.
Jurnalistul a dormit sub cerul liber în acea noapte, pe dealul din vecinătatea Castelului Corvinilor şi a fost uluit de experienţa trăită.
„În acele vremuri, după ce v-aţi plătit taxa de intrare la castel (1.000 de lei, aproximativ 1 NZ $), puteaţi merge oriunde aţi fi dorit. Nu era prea mult de văzut în privinţa mobilierului, dar erau curţi, metereze, săli mari şi - cel mai bun dintre toate - uşi încuiate care se deschideau scârţâind cu o apăsare fermă, dezvăluind un labirint de pasaje întunecate şi scări răsucite. Din anumite motive, am decis să dorm în noaptea aceea sub stele - nu că aş putea vedea vreuna prin ceaţa azotată - pe un deal cu iarbă de lângă castel. Poate că nu aveam mulţi bani sau poate că nu îmi plăceau şansele mele de a găsi un hotel în Hunedoara. Toată noaptea cuptoarele au mugit şi au gemut şi au aruncat o strălucire de foc peste oraş. Era ca o viziune medievală a iadului. M-am tot gândit la morile satanice întunecate ale secolului al XIX-lea, din poezia lui William Blake, plângând revoluţia industrială. Inutil să spun că nu am dormit prea mult”, povesteşte Peter de Graaf.
Declinul combinatului siderurgic
După şapte ani, neo-zeelandezul s-a întors în Hunedoara, iar între timp câteva din secţiile combinatului s-au închis. Declinul colosului industrial s-a prelungit în anii următori.
„O uzină siderurgică se oprise deja când m-am întors pentru a doua vizită în 1997; alta a fost închisă în 1999, conform ştirilor din acea vreme, împreună cu furnalele din fontă. Au urmat opriri suplimentare în 2003 şi ceea ce a rămas din fabricile siderurgice a fost privatizat în 2004. Forţa de muncă a scăzut de la 20.000 în 1993 la 800 în 2011. În acelaşi an, şirul de coşuri de fum de 90 de metri înălţime pe care le-am văzut aruncând fum toxic a fost demolat. Producţia ultimei uzine siderurgică a fost suspendată în 2019, iar cea mai mare parte a combinatului a fost demolată. Fotografiile surprind inteligent castelul dintr-un unghi care evită deşeurile industriale. Nu m-am întors în Hunedoara din anii 1990, dar m-am întors în alte părţi ale României şi am fost uimit de transformarea ţării. Oraşele care odată m-au părut triste şi dărăpănate sunt acum colorate, curate şi pline de viaţă. Presupun că dacă mă întorc în Hunedoara peste câteva decenii, voi găsi un cadru demn de unul dintre marile castele medievale ale Europei. Dar voi fi, de asemenea, recunoscător că am văzut Castelul Corvinilor când a fost înconjurat de o fabrică de oţel uriaşă, care aruncă fum”, încheie jurnalistul.
Peter de Graaf este jurnalist şi fotorporter, autor de reportaje de călătorie. Locuieşte în Kerikeri, un oraş cu aproximativ 6.000 de oameni din nordul îndepărtat al Noii Zeelande. Blogul său de călătorie se numeşte ramblings.nz. A locuit mai mulţi ani în fosta Cehoslovacie, unde a absolvit liceul, şi a rămas captivat de lumea post-comunistă. „În timpul vacanţelor şcolare am călătorit cât mi-a permis portofelul. Cele mai importante momente personale ale mele au fost Europa Centrală şi de Est (în special Republica Cehă şi Slovacia, plus Albania, România şi aproape oriunde altundeva în Balcani), Orientul Mijlociu, mult hulit (în special Siria şi Iranul), Laos (posibil cea mai relaxată ţară de pe Pământ) şi statele pitoreşti din Caucaz, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan”, relatează jurnalistul pe blogul său. În urmă cu trei ani, a povestit Peter de Graaf pentru adevarul.ro, a petrecut câteva săptămâni în România, una dintre destinaţiie sale favorite de călătorie, cutreierând ţinutul Maramureşului, de care a rămas fascinat.
Povestea combinatului siderurgic
Uzinele de fier ale Hunedoarei transformate în anii ´50 în combinat siderurgic au o istorie de peste 130 de ani. Au fost înfiinţate în 1884, în acelaşi an în care a fost inaugurată şi, linia de cale ferată Hunedoara – Simeria. Industria metalurgică a Hunedoarei s-a dezvoltat continuu în următoaele decenii, beneficiind de bogatele resurse de fier din Ghelari şi Teliuc, de materii prime din Ţinutul Pădurenilor şi de conexiunea cu bazinul carbonifer al Văii Jiului. La începutul anilor 1970, Hunedoara avea 80.000 de locuitori, iar fiecare familie avea cel puţin un membru care lucra în cadrul combinatului. Complexul siderurgic, cu circa 20.000 de salariaţi era considerat unul dintre cele mai performante centre industriale din ţară, având o producţie de peste 5,5 milioane de tone de oţel. Oţelul, laminatele şi celelalte materiale produse în combinat ajungeau în unităţile de producţie ale Ministerului Industriei Metalurgice, în industria constructoare de maşini şi în construcţii, iar circa 13 la sută din produsele siderurgice erau exportate. Combinatul avea contracte de livrări în 35 de ţări, cele mai importante fiind cu R.F. Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, URSS şi R. S. Cehoslovacia. Declinul combinatului a început în anii 1990, iar la mijlocul anilor 2000 a avut loc ultimul mare val de disponibilizări, peste 5.000 de oameni rămânând fără serviciu. Din 2003, Mittal Steel a achiziţionat compania de la statul român, iar din 2006, vechiul combinat a intrat în patrimoniul ArcelorMittal.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
