Drumul de acces spre Straja este blocat de maşinile parcate neregulamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile parcate la întâmplare au blocat accesul în staţiune
Maşinile parcate la întâmplare au blocat accesul în staţiune

Accesul în staţiunea montană Straja este interzis  încă de la primele ore ale dimineţii, din cauza numărului mare de maşini care sunt parcate pe traseu. În acest weekend, aproximativ 700 de turişti au urcat pe pârtie. Salvamontiştii au avut de-a face cu petrecăreţi în comă alcoolică, traumatisme cranio-cerebrale şi fracturi.

Drumul spre Straja este blocat încă de la primele ore ale dimineţii. Turiştii care au urcat în staţiunea hunedoreană şi-au parcat maşinile pe unde au apucat şi au blocat accesul. ,,Autoturismele au fost parcate aiurea şi nu se poate urca nici până la telescaun. Indicat este ca cei care vor să vină azi pe pârtie să-şi lase autovehiculele în parcările de la poalele staţiunii”, a declarat George Resiga, şeful Serviciului Public Salvamont Lupeni.

Exceptând şoferii indisciplinaţi, salvamontiştii au avut de-a face şi cu mai multe incidente. În timp ce unii turişti din Timişoara au băut în cursul nopţii până au intrat în comă alcoolică, alţii - din Petroşani şi Cluj - s-au ales cu traumatisme carnio-cerebrale şi fracturi de mâini şi picioare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite