Au fost „perlele” industriei din anii ´60. Marile uzine miniere distruse şi ruinate în timp record VIDEO
0
Autorităţile comuniste se mândreau cu performanţele uzinelor miniere de aur, fier şi cărbune, însă odată cu prăbuşirea industriei extractive, fostele preparaţii au avut un destin sumbru.
În urmă cu jumătate de secol, autorităţile comuniste se mândreau cu trei dintre cele mai performanţe preparaţii miniere: uzina de la Barza, unde era procesat minereul aurifer, Preparaţia Coroieşti folosită pentru spălarea şi prelucrarea cărbunelui şi uzina de la Teliuc – pentru separarea minereului de fier de steril.
Explozia torpilelor care a cutremurat Teliucul, marea tragedie minieră ascunsă de regimul comunist
Cele mai performanţe uzine miniere au avut o soartă tristă: au închise, devastate şi transformate în ruine, care ocupă terenuri poluate.
Preparaţia de la Barza - extinsă în anii '60
Minele de aur din nordul judeţului Hunedoara au fost închise la mijlocul anilor 2000, iar odată cu ele şi-au oprit producţia şi uzinele din vecinătatea lor. Cele mai multe au fost lăsate pradă hoţilor de fier vechi sau au fost distruse. Uzina de preparare a minereului construită la poalele muntelui Barza în 1898 fusese cea mai mare din Imperiul Austro-Ungar. În primele decenii de comunism, uzina minieră a fost extinsă.
„La exploatarea minieră Barza, principala unitate din cadrul Trustului Aurului Brad, s-au efectuat importante lucrări de construcţii miniere – săparea de noi puţuri de extracţie şi aeraj, adâncirea unora din puţurile e extracţie existente, modernizarea galeriilor şi altele. De asemenea, s-a mărit treptat capacitatea instalaţiilor de antezdrobire de la Barza, care este în prezent de 16 ori mai mare decât în 1944, iar capacitatea instalaţiei de flotaţie este de 26 de ori mai mare decât în urmă cu două decenii”, arătau autorii volumului „Regiunea Hunedoara 1944 – 1964”.
Ruinele de la Barza. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Timp de peste două decenii, până la începutul anilor 1990, centrul minier de la Barza avea peste 6.000 de angajaţi. Declinul a fost abrupt, au urmat serii de disponibilizări colective, iar în 2006, exploatarea a fost închisă definitiv. Cu timpul, natura a luat în stăpânire teritoriul ocupat de ruine şi a ascuns tot mai mult urmele distrugerilor din epoca post industrială. Intrarea în galeria principală Gurabarza a rămas însă în picioare, inundată de apele roşiatice din cauza concentraţiei de cupru şi fier, numite de localnici „galiţă”. Aproape toate construcţiile vechii uzine au fost prefăcute în mormane de moloz, iar zecile de hectare pe care au fost ridicate, unele încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, au devenit în terenuri virane, pe care localnicii le-au folosit doar pentru a mai arunca gunoaiele. În prezent zona fostului complex se află în patrimoniul Minvest.
Preparaţia Coroieşti - tărâmul hoţilor
Preparaţia Coroieşti a fost înfiinţată la începutul anilor ´60, iar în primii ani de funcţionare era prezentată de autorităţile comuniste drept una dintre „perlele” industriei din Valea Jiului. A fost închisă în 2015, iar în prezent a devenit zona industrială din sudul judeţului Hunedoara cea mai căutată de hoţii de fier vechi.
Sute de oameni din împrejurimile vechii preparaţii profită de pe urma furturilor de aici, chiar dacă mulţi îşi pun viaţa în pericol, scormonind prin „măruntaiele ei”. A fost cazul unui localnic din Vulcan, care a murit după ce, în luna iulie, s-a prăbuşit într-un siloz de cărbune, de la o înălţime de peste 10 metri. După tragedia de la Coroieşti, furturile şi incendiile au continuat.
Preparaţia Coroieşti. Foto: informatiavj.ro
În primii ani de funcţionare ai Preparaţiei Coroieşti, întreprinderii i se prevedea un viitor luminos, datorat importanţei pe care aceasta o avea în bazinul carbonifer. „Situată între Petroşani şi Lupeni, se înalţă, masivă şi elegantă, cea mai tânără cetate a industriei extractive din Valea Jiului – Uzina de preparare a cărbunelui de la Coroieşti. Noua preparaţie a început să prelucreze o parte din cărbunele care ia drumul bateriilor de cocsificare din Hunedoara. Prin intrarea în funcţiune a Preparaţiei de la Coroieşti se asigură spălarea cărbunelui ce urmează să fie extras în cantităţi sporite la exploatările miniere Uricani, Aninoasa, Vulcan şi la mâna ce se deschide la Paroşeni. Utilajul modern cu care este înzestrată noua uzină, gradul înalt de selectivitate, capacitatea dezvoltată de producţie, asigură creşterea simţitoare a cantităţilor de cărbune destinate cocsificării”, se arăta în volumul „Regiunea Hunedoara 1944 – 1964” (1964).
Uzina de la Coroieşti era prevăzută să aibă o capacitate de spălare a 750 de tone de cărbune pe oră, aproape dublă faţă de preparaţia de la Lupeni, capacitatea anuală de prelucrare a acesteia fiind de până la trei milioane de tone de cărbune.
„Pentru a ne imagina procesul complicat prin care trece cărbunele în această uzină, este de ajuns să se arate că de la intrarea şi până la ieşirea din corpul principal de producţie, el parcurge pe diferite benzi şi prin diferite instalaţii de sortare, spălare şi preparare un drum de peste un kilometru, urcând până la o înălţime egală cu cea a unui bloc de zece etaje”, arătau autorii volumului „Regiunea Hunedoara 1944 – 1964”.
În anii 2000, Guvernul României a investit 16 milioane de dolari în modernizarea Preparaţiei Coroieşti, însă retehnologizarea ei nu a putut să o salveze de la distrugere.
Preparaţia de la Teliuc
În anii ´60, exploatările miniere de fier din vecinătatea Hunedoarei, aflate în centrul judeţului, se aflau în plină dezvoltare, aveau mii de salariaţi, iar satele miniere Teliuc şi Ghelari se pregăteau să fie transformate în localităţi urbane. Performanţele muncitorilor de la Teliuc ocupau frecvent spaţii largi în ziarele locale aflate sub tutela regimului comunist, la fel şi relatările despre construcţiile industriale şi clădirile muncitoreşti înfiinţate în ritm alert în zonă, din dorinţa autorităţilor de a produce cât mai mult fier pentru necesităţile combinatului siderurgic al Hunedoarei.
„Pe malul stâng al Cernei, între Hunedoara şi Teliuc, se profilează liniile moderne ale unei construcţii din care respiră prospeţimea betonului abia turnat. Este o uzină cu profil nou, care în drumul pe care îl parcurge metalul din adâncul munţilor până în cajele laminoarelor, îndeplineşte o funcţie deosebit de importantă. Minereul scos la suprafaţă face aici un prim popas pentru a se purifica de cea mai mare parte a sterilului. Înnobilat sau, mai bine zis, cu conţinutul de metal mult îmbogăţit, el îşi continuă drumul spre benzile şi cuptoarele aglomeratoarelor, de unde călătoreşte mai departe spre temperaturile înalte ale furnalelor. Noua instalaţie de preparare a minereurilor de fier este una dintre cele mai moderne uzine de acest fel. Prepararea minereului se face aici pe principiul separării magnetice, în urma prăjirii magnetizate a sideritelor. Uzina este mecanizată şi parţial automatizată, utilată la cel mai înalt nivel tehnic atins pe plan mondial în acest domeniu, cu utilaj fabricat la noi în ţară, şi va avea o înaltă productivitate”, arătau autorii volumului „Regiunea Hunedoara 1944 – 1964”.
Preparaţia de la Teliuc în anii 60. Foto: Wikipedia.
Minele şi preparaţia Teliucului au fost închise la mijlocul anilor 2000, iar în scurt timp au început distrugerile vechilor clădiri. Au lăsat în urmă zeci de hectare ocupate cu ruine şi dărâmături, un lac uriaş amenajat pe locul fostei cariere a minelor Centrală şi de Est, dar şi trei halde de steril care împreună se întind pe aproape 100 de hectare. Multe dintre vechile construcţii au fost „schilodite” de căutătorii de fier vechi, altele s-au ruinat odată cu trecerea timpului, au fost înghiţite de pădure ori au primit alte întrebuinţări.
Mai puteţi citi şi:
VIDEO Drumul Aurului. Locurile unice din Munţii Metaliferi, puţin cunoscute de români
Se încarcă comentariile...
