Tragedie în județul Giurgiu. Un tânăr a murit strivit de propriul ATV cu care s-a răsturnat pe câmp

0
0
Publicat:

Un bărbat de 28 de ani a fost găsit mort sub un ATV, duminică, pe un drum agricol din extravilanul localităţii Floreşti-Stoeneşti, a anunţat ISU Giurgiu.

Tragedia a avut loc în județul Giurgiu FOTO: ISU Giurgiu
Tragedia a avut loc în județul Giurgiu FOTO: ISU Giurgiu

Primele date de la fața locului arată că tânărul în vârstă de 28 de ani conducea pe un drum agricol. Se pare că bărbatul ar fi derapat la un moment dat, iar ATV-ul a cazut peste el.

"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină, în această după-amiază, în comuna Floreşti-Stoeneşti, după ce mai multe persoane au anunţat autorităţile că au observat, în extravilanul localităţii, pe un drum agricol, un tânăr care se afla sub un ATV. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi poliţia", informează ISU Giurgiu.

Pompierii au constatat că un tânăr, în vârstă de 28 de ani, se afla sub un ATV.

"Salvatorii au extras victima de sub ATV, însă, din nefericire, aceasta nu a mai putut fi salvată, personalul medical declarând decesul", precizează ISU Giurgiu.

FOTO: ISU Giurgiu
FOTO: ISU Giurgiu
Giurgiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite