Surorile fanatice din Galaţi, obsedate de scriitori celebri. Sute de scrisori purtate cu Zola, Jules Verne şi Mark Twain, uriaşa „comoară epistolară“ a României

Surorile Antonia, Rovena şi Emilia Schwartz, originare din Galaţi, au purtat corespondenţe cu cei mai renumiţi scriitori din lume la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar documentele de valoare inestimabilă se găsesc acum în arhiva Bibliotecii „V.A.Urechia“ din Galaţi.

În arhivele Bibliotecii „V.A.Urechia“ din Galaţi se găseşte una dintre cele mai importante „comori“ literare de pe teritoriul României.

Este vorba despre o colecţie de 714 cărţi, atlase, reviste, dar şi numeroase scrisori, fotografii şi autografe aparţinând surorilor Antonia, Rovena şi Emilia Schwartz. Cele trei femei de origine evreiască s-au născut la Galaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea şi au reuşit să-şi croiască un destin extraordinar.

Pasionate de literatură şi mai puţin interesate de familie, cele trei surori au rămas necăsătorite până la sfârşitul vieţii, în schimb s-au dedicat studiului, operelor pedagogice caritabile, dar şi unei ocupaţii ceva mai ciudate.

Au trimis scrisori către cei mai importanţi scriitori ai vremii şi le-au cerut fie autografe sau fotografii personale, fie sfaturi legate de lectură sau, pur şi simplu, i-au felicitat pentru operele literare. Majoritatea le-au şi răspuns, astfel că, în arhivele bibliotecii din Galaţi se găsesc acum epistole, însoţite de fotografii sau autografe, semnate de Jules Verne, Emile Zola, Mark Twain, Camille Flamarion, Alexandre Dumas fiul, Anatole France ş.a.

Întreaga colecţie a fost donată bibliotecii în 1965, de către ultima dintre surori rămasă în viaţă, odată cu povestea impresionantă din spate. „Regăseam în această mulţumire ecoul bucuriei ce am resimţit-o la înfiinţarea ei, eu fiind elevă în clasa a IV-a secundară; când pregăteam examenul de bacalaureat, dl. Valeriu Surdu (n.r. - primul bibliotecar al bibliotecii „V.A. Urechia“) îmi punea la dispoziţie cu voie bună cărţile necesare ale autorilor doriţi. Astăzi, am cinstea să fiu donatoarea unui număr de colecţii importante păstrate ca relicve de familie“, a spus atunci Emilia Schwarz, citată de scriitoarea Violeta Ionescu în revista de cultură Axis Libri din martie 2014.

FOTO Emilia Schwartz, cea mai mică dintre surori, cea care a donat colecţia bibliotecii

Ideea începerii corespondenţei le-a apărut surorilor Schwartz în primii ani ai secolului al XX-lea. După criza economică din 1899, numeroase familii de evrei din Galaţi au decis să plece din oraş, în căutarea norocului în alte părţi mai prospere.

Dar au fost şi mulţi care au rămas aici, definitiv. Cum situaţia lor materială era precară, iar copiii lor nu cunoşteau bine limba română sau erau chiar analfabeţi a fost absolut necesară crearea unui loc pentru învăţământ şi educaţie.

Atunci au apărut în prim-plan surorile Schwartz - Antonie, Rovena şi Emilia – care, în 1901 au pus bazele Societăţii „Lumina“, cu scop caritabil şi educativ, „pentru ajutorarea, instruirea şi îndrumarea spre meserii practice a copilelor sărace din Galaţi“.

Surorile Antonia şi Rovena au dus "greul" corespondenţei

Pentru organizarea şi întreţinerea şcolii, era nevoie în primul rând de sponsori. Fondatoarele s-au adresat concetăţenilor, tuturor cunoştinţelor, instituţiilor şi persoanelor importante din ţară şi străinătate şi, spre bucuria tuturor, donaţiile au început să vină şi au fost importante. La 2 aprilie 1901, datorită corespondenţei Rovenei Schwartz, care a scris nenumărate scrisori, popularizând aproape în toată Europa acţiunea de caritate ce se înfiripa aici, Tommaso Salvini, un celebru actor italian, a primit să fie ales membru al societăţii filantropice „Lumina“ din Galaţi.

FOTO Fotografie cu autograf trimisă surorilor de scriitorul Camille Flamarion

Fondatoarele au preluat benevol şi predarea la clasă, formând în acelaşi timp corpul didactic al noii şcoli. Pentru început s-a deschis o singură clasă, pentru fete de 9-11 ani, în care se preda scrisul, cititul, aritmetica şi lucrul manual. Concomitent, a fost înfiinţată şi o cantină pentru eleve, care funcţiona pe tot parcursul anului şcolar.

S-a înfiinţat şi un curs special pentru fetele cu vârste de la 11 ani în sus - care lucrau în timpul săptămânii la diferiţi patroni şi nu puteau frecventa cursurile decât sâmbăta şi duminica. Se preda scrierea şi citirea în limbile: română, ebraică şi germană, calculul aritmetic şi noţiuni de istorie.

În 1902, la 28 februarie, Tommaso Salvini, într-o scrisoare de la Florenţa, lăuda munca Rovenei Schwartz pentru ajutorarea copiilor săraci.

În 1965, cu ocazia donării colecţiei, Emilia a precizat totuşi că toate scrisorile sunt „opera“ surorilor ei, Antonia şi Rovena Schwarz, precum şi a unuia dintre fraţi, fost medic primar, şef de spital, doctorul Aizic Schwartz.

Îndatoririle tinerelor fete în viziunea lui Emile Zola

O parte din scrisorile trimise de surorile Schwartz se păstrează în Biblioteca Méjanes din oraşul francez Aix-en-Provence şi au fost studiate de profesorul francez Hervé Duchêne. Citat de publicaţia „Le Point“, acesta consideră că inventivele gălăţence au aflat adresele celebrilor colegi de corespondenţă consultând „Tout Paris“ sau „Paris Hachette“. Cea mai veche scrisoare aflată la Galaţi datează din 1891, iar cea mai recentă din 1961, însă majoritatea au fost scrise la începutul secolului al XX-lea.

Printre cele mai vechi epistole este cea datată 23 iunie 1893 şi semnată de Alexandre Dumas fiul, care-i răspunde Rovenei Schwartz: „Când pierdem pe cei pe care îi iubim, aceştia sunt cu noi pretutindeni“. Acelaşi Dumas i se confesează şi Antoniei, pe 22 iunie 1895, cu puţin timp înainte de a muri, într-un răvaş însoţit de un autograf: „Dacă am putea supune sufletul omului unei analize chimice, am fi uimiţi de câtă ură şi viclenie poate să existe! (...) Cel care a iubit de două ori n-a iubit niciodată“.

Într-o epistolă din 6 ianuarie 1896, scriitorul Anatole France îi mulţumeşte Antoniei Schwartz pentru simpatia mărturisită, iar pe 2 februarie 1896 îi scrie din nou şi -i spună că „îi poate trimite o carte şi că portretul său se găseşte la toţi fotografii din Paris“.

Pe 31 octombrie 1897, Mark Twain îi comunică Antoniei Schwartz că nu are fotografia pe care o doreşte. Îi trimite, în schimb, autograful său. Pe 16 iunie 1893 ajunge la destinaţie scrisoarea lui Emile Zola, însoţită de fotografia autorului, în care îi explică Rovenei Schwartz că orice tânără este datoare să-şi asculte părinţii până la căsătorie şi pe soţ ulterior. Prin urmare, îi recomandă să citească cărţile lui doar cu acordul părinţilor sau a soţului.


Scrisoarea trimisă de Emile Zola Antoniei Schwartz FOTO AFP

Pe 10 aprilie 1895, Antonia primeşte o epistolă în care romacierul Jules Verne îi mulţumeşte pentru mişcătoarea scrisoare pe care i-a trimis-o şi se scuză că nu-i poate trimite fotografia pe care i-a cerut-o. Corespondenţa între Jules Verne şi Rovena Schwartz continuă cu o scrisoare datată 3 ianuarie 1896, adresată Rovenei. Regretă că nu are nicio fotografie pe care s-o poată trimite şi spune că, la vârsta sa, socotea că nu mai poate „deranja soarele să-i fixeze trăsăturile sale pe placa unui obiectiv“.

Scrisoarea trimisă de Emile Zola Rovenei Schwartz FOTO bvau.ro

Printre scrisorile de la Biblioteca Judeţeană din Galaţi se numără şi cea primită de Antonia Schwartz de la eseistul Sully Prudhomme, pe 26 decembrie 1898, în care poetul francez îi mulţumeşte pentru „emoţionanta scrisoare trimisă şi că asemenea mărturisiri sunt recompensa eforturilor sale pentru a înlătura nedreptăţile“.