Scandal la o școală din Galați: o elevă a agresat doi adulți și a aruncat cu obiecte în timpul orelor de curs

0
Publicat:

O elevă de 13 ani, din Galați, a făcut scandal în școala unde aceasta învață. A aruncat cu obiecte în clasa în care se desfășurau cursuri și apoi a agresat doi adulți. Eleva a fost transportată la un spital cu un echipaj al Ambulanței.

Incidentul a fost anunțat la 112 FOTO: Arhivă, Adevărul
Incidentul a fost anunțat la 112 FOTO: Arhivă, Adevărul

 Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Galați au fost sesizați prin apel la 112, de către un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ specială, cu privire la faptul că o elevă a devenit agitată, „manifestând un comportament agresiv față de mai multe persoane”.

„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că eleva respectivă, de 13 ani, ar fi aruncat cu diferite obiecte în încăperea în care participa la orele de curs și ar fi agresat fizic o femeie de 48 de ani și un bărbat de 41 de ani, aflați pe holul unității de învățământ”, a transmis Poliția Galați. 

Eleva agresivă a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Galați sosit la fața locului și transportată la o unitate medicală de specialitate.

„Persoanele agresate nu au necesitat îngrijiri medicale”, a mai precizat IPJ Galați. 

Polițiștii au deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Cercetările în acest caz sunt continuate. 

Incidentul a avut loc luna trecută, dar abia marți, 5 martie 2024, a fost făcut public. 

Elev înjunghiat într-o altercație pornită de la o ţigară

Un incident grav s-a petrecut, luna trecută, în judeţul Neamţ, protagonişti fiind doi adolescenţi care studiază la licee din oraşul Roman. Unul dintre ei a ajuns la spital, iar agresorul a fost reţinut de către poliţişti.

Cazul a avut loc în Parcul Municipal Roman, pe data de 14 februarie 2024. Cei doi elevi, care au vârsta de 15, respectiv 17 ani, învaţă la unităţi şcolare diferite şi s-au întâlnit întâmplător, după cursuri. Cel mai mare dintre ei i-a cerut o ţigară celuilalt, iar după ce a fost refuzat a reacţionat violent.

A scos un cuţit şi a aplicat o lovitură. Adolescentul rănit a ajuns acasă, a relatat întâmplarea mamei, care a decis să-şi transporte copilul la centrul de primiri urgenţe de la spitalul din oraş, pentru a primi îngrijiri medicale. Diagnosticul pus de medici a fost plagă tăiată la coapsa dreaptă, care a necesitat suturarea.

„Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe, s-a prezentat un minor, de 15 ani, ce prezenta o plagă înjunghiată. În timp ce se afla în parcul din Roman, ar fi fost abordat de către un alt tânăr, care i-ar fi solicitat o ţigară, ulterior fiind rănit la nivelul coapsei, cu un cuţit, pe care persoana necunoscută îl avea asupra sa“, a transmis Poliţia Neamţ.

În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificată şi depistată persoana bănuită de comiterea faptei, adolescentul de 17 ani, care domiciliază la Buruieneşti, comuna Doljeşti. În urma materialului probator administrat, anchetatorii au decis ca agresorul să fie reţinut pe o perioadă de 24 de ore.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite