Breslele în orașul medieval din Maramureș. Artizanii aveau și alt rol, pe lângă meșteșug
0Baia Mare a fost un important centru economic, nu doar pentru Maramureș, iar asta se datora, în mare parte, zăcămintelor de aur și argint din Transilvania. Aici a fost unul dintre cele mai importante centre ale meșteșugarilor aurari și argintari, dar nu numai.
În Baia Mare medievală, meșteșugarii erau împărțiți în bresle care funcționau după regulamente stricte. Lăzile de bresle, din care se găsesc la Muzeul de Istorie și Arheologie (MJIA) Maramureș câteva piese rare, erau folosite pentru păstrarea unor documente și sigilii specifice fiecărei bresle.
În lucrarea „Baia Mare, oraș șliber regal. Vestigii și mărturii istorice mediavale”, autorii Viorel Rusu, Lucia Pop și Ioan Botiș vorbesc despre cele mai importante bresle și despre cum erau organizați meșteșugarii medievali.
„Simbolistica specifică meșteșugarilor este trâns legată de uneltele pe care le foloseau în mod tradițional. Aceste însemne se găseau pe lăzile de breaslă - nouă existând la muzeu - dar și pe tiparele de sigilii sau pe diferite obiecte de uz ale membrilor breslei respective. Aceste însemne erau supuse unor reguli severe, iar încălcarea lor era aspru pedepsită. Lăzile de breaslă aveau rolul de a păstra documente: statute, regulamente de funcționare etc. și obiecte precum tipare de sigilii, însemne”, arată autorii.
Meșteșugarii și îndatoririle lor militare
De altfel, Baia Mare a beneficiat de o largă autonomie și de numeroase privilegii. Acestea au condus la o evouție constantă a orașului, în special în zona economică. Această evoluție s-a materializat în dezvoltarea meșteșugurilor precum olăritul, croitoria, tâmplăria, lăcătușeria, cizmăria etc.
„Meșteșugarii erau grupați în bresle, dintre care unele sunt atestate documentar încă din primele decenii ale secolului al XV-lea, cum este breasla croitorilor de exemplu, atestată documentar din 1412”, mai spun autorii.
Breslele funcționau pe baza unor regulamente și statute riguros alcătuite. Astfel, meșteșugarii avau îndatoriri nu doar economice, ci și politice și militare importante. „Dogarii și măcelarii aveau obligația de a întreține și apăra câte un bastion din centura de ziduri ce înconjura orașul, avertizând populația orașului în caz de de primejdie prin trei focuri de armă. Breasla măcelarilor este atestată din vremea lui Matia Corvin, tot în secolul al XV-lea fiind menționată și breasla lăcătușilor”, mai spun autorii.
Bastionul Măcelarilor de altfel s-a păstrat până în zilele noastre, acum fiind acolo o secție a MJIA.
Bresle diversificate, odată cu dezvoltarea orașului
În secolul al XVI-lea au apărut bresle noi precum ceasornicari, bărbieri sau șlefuitori. „Din prima jumătate a secolului al XVI-lea, în Baia Mare a existat și s-a bucurat de privilegii breasla tăbăcarilor și cizmarilor, iar din a doua jumătate a secolului al XVI-lea este atestată documentar breasla olarilor. O informație din anul 1549 a cronicarului Georg Werner menționează faptul că ansamblul edificiilor monetăriei din oraș era fortificat la vremea respectivă. În anul 1553, în Baia Mare a apărut o a doua moară - prima fiind atestată documentar din anul 1408 - semn al creșterii demografice a orașului”, mai spun autorii în lucrarea lor.
Bogățiile orașului au constituit întodeauna un interes deosebit atât pentru principii Transivaniei, cât și pentru imperiali. Acesta a fost motivul pentru care orașul a avut mai multe privilegii, ceea ce a condus la perioade de înflorire economică a orașului.
„Activitatea meșteșugărească s-a intensificat în mod evident și s-a diversificat, în palierul breslelor băimărene apărând unele noi, precum cea a dogarilor, atestată documentar în anul 1619, sau breasla curelarilor, atestată documetar din anul 1631. La 9 mai 1620, Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei (1513-1629), a arendat orașului Baia Mare, pe timp de un an, pentru 2.000 de taleri, exploatarea minei «Dealul Crucii» și monetăria orașului Baia Mare. Același principe a dăruit orașului Baia Mare, la 21 februarie 1622, satul Firiza de Sus, de pe râul Ferneziu, lărgindu-i, astfel, considerabil domeniile aparținătoare”, mai spun autorii.
Meșteșugari pricepuți
Datorită faptului că aurarii și argintarii băimăreni erau foarte pricepuți, aceștia au fost solicitați deseori pentru a realiza diferite lucrări de înalți prelați și capete încoronate ale Europei. Dar nu doar aurarii și argintarii erau faimoși.
„Faima de care se bucurau și alte categorii de meșteri băimăreni a dus la dese solicitări venite din diferite orașe ale Transilvaniei pentru trimiterea lor în vederea efectuării unor lucrări mai pretențioase de tinichigerie, fierărie, zidărie, lăcătușerie, tâmplărie, cioplire a pietrelor etc.”, mai spun autorii.
Meșteșugurile în Baia Mare au fost practicate neîncetat sute de ani, cu toate că au cunoscut o diversificare.
Astfel, la 1790 existau în Baia Mare 35 de mineri propriu-ziși, 12 monetari, 9 aurari-argintari, un urburar (proprietar de mine din care se extrăgeau minereuri metalifere, n.red.), 8 topitori, 11 fierari, 7 arcari (meșteri care făceau arcuri), 2 strungari, 3 lăcătuși, 2 căldărari, 2 cuțitari, 112 tăbăcari, 4 pielari, 25 pantofari, 4 curelari, 3 cizmari, 42 de cojocari, 16 croitori, 7 mătăsari, 2 năsturari, un țesător, un pălărier, 8 zidari, 12 lemnari, 3 geamgii, 3 rotari, 4 cărămidari, 46 olari, 9 măcelari, 5 morari și 4 brutari.
„Alături de aceștia mai existau pieptănari, săpunari, bărbieri, muzicanți etc. Asistăm treptat la unificarea breslelor, spre exemplu în 1797 a avut loc unirea curelarilor cu șelarii din Baia Mare, într-o singură breaslă. La această breaslă unificată s-au alăturat și blănarii, în 1848”, mai spun autorii.
Efectul schimbărilor demografice
Pe parcursul anilor și alte bresle s-au unit, din diferite motive. Tâmplarii cu lăcătușii, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar la începutul secolului următor, lăcătușii, dogarii, sticlarii și morarii. Toate aceste modificări au venit în paralel cu schimbările demografice.
„O conscriere a impunerilor de la 1790 ne oferă o imagine de ansamblu asupra orașului, consemnând existența unui număr de 3.580 de locuitori și a 705 case. Orașul Baia Mare avea la acea vreme o berărie proprie, care producea bere pentru satele din jur și a cărei existență a fost întreruptă abia în prima jumătate a secolului al XX-lea. Și morăritul avea un rol important în viața orașului, la acea vreme existând trei mori”, mai spun autorii.
Reguli stricte pentru bresle
La MJIA se află o colecție impresionantă de însemne și produse de breaslă, simbolistica meșteșugurilor fiind o caracteristică importantă a acestor obiecte, fiind strâns legată de de uneltele tradiționale, de natura activității, dar și de heraldică medievală. Însemnele meșteșugarilor de pe lăzile de bresle se regăseau și pe sigiliile lor, utilizarea lor fiind supusă unor reguli stricte.
„Reprezentarea acestor simboluri, pe lângă semnificația în interiorul breslei avea și o funcție practică, dirijată spre exterior, respectiv identificarea breslei, fiind vorba despre o societate alfabetizată parțial, dar într-o bună măsură și pentru publicitate și reclamă, însăși organizarea meșteșugarilor în aceste corporații de tip patronal fiind menită să reglementeze producția și desfacerea, dar și concurența dintre ele”, mai arată autorii.
Potrivit lor, lăzile de breaslă sunt piese de excepție, spectaculoase, foarte bine conservate în timp. Rostul acestora era de a păstra în siguranță documente (statute, reglamente de funcționare, caiete de călătorie) și obiectele (tipare de sigilii, însemne) care erau reprezentative pentru fiecare breaslă în parte, dar și resursele financiare.
Cea mai veche ladă de bresle
„De regulă, acestea sunt ușor de identificat, având în partea exterioară simboluri care definesc meșteșugul și prezintă uneori texte inscripționate care pot cuprinde date referitoare la breaslă sau chiar numele meșterului care a confecționat lada. Din cele nouă lăzi de breaslă păstrate în colecții se detașează lada breslei măcelarilor, breaslă atestată documentar din a doua jumătate a secolului al XV-lea”, mai scriu autorii lucrării.
Despre această piesă spun că este cea mai veche, datând din secolul al XVI-lea.
„Întreaga sa construcție și structură divedește meticulozitate, iar amplasarea externă a unei forme animaliere (probabil de vițel) definește breasla căreia îi aparține. Același simbol al breslei îl regăsim reprezentat într-o altă manieră și pe tiparul de sigiliu din anul 1756”, mai spun autorii.
Mai multe însemne și chiar produse se păstrează de la alte bresle precum cea a croitorilor, de unde mai există sigilii din anul 1545, un măsurător de lemn de la 1701, foarfece din secolul al XVIII-lea sau lada breslei din anul 1800. „Pentru olari, tipar de sigiliu din anul 1661 și sigiliu în ceară din același an, roata și lada olarilor din secolul al XVIII-lea, precum și capodoperele de breaslă din aceeași perioadă sau diferite produse ale acestui meșteșug, foarte important în comunitate”, mai arată ei.
Vas ceramic de la 867
Un vas ceramic deosebit ca realizare tehnică, având dimensiuni mari, este păstrat la MJIA. Vasul are inscripționat în limba maghiară textul cu valoare documentară care tradus este următorul: „Această veche oală, Szuts Gyorgy (Cojocar Gheorghe, n.red.), eu am făcut-o când locuiam la domnul meu Marele meșter al Breslei care a fost Gallo Mihaly în al căruu atelier am dat proba cu toate că eram un tânăr fecior român. Am făcut-o în Baia Mare la roata maistrului de breaslă în 1773 în 31 iulie”.
Meșteșugurile erau, cel mai adesea, transmise din tată-n fiu. Un butoiaș miniatural dovedește acest lucru cu prisosință. „În anul 1904, Samuil Dezsi, meșter dogar din Baia Mare, donează o piesă de excepție, un butoiaș miniatural, însemn al breslei, datat în 867. De la urmașii acestuia, în anul 1981, au fost achiziționate și alte obiecte specifice meșteșugului, ladă de breaslă (două piese din secolul al XVIII-lea), un interesant jurnal de călătorie din anul 1816, documente, inclusiv o forografie a ultimilor meșteri dogari, din anul 1856, fotografie în care se regăsește una dintre lăzile de breaslă care, iată, a fost transmisă câteva generații la rând”, scriu autorii.
Se încarcă comentariile...
