Posesivitatea într-o relaţie. Cum scapi de obiceiul care face viaţa un calvar
0
Avem tendinţa de multe ori să ne controlăm partenerul în tot ceea ce face. Grav este că multora dintre noi li se pare normal acest lucru, iar de aici şi până la autovictimizare, conflicte din orice şi o relaţie de subjugare nu mai e decât un pas.
Când vorbim despre posesivitate, e necesar să spunem că acesta este un obicei nociv, toxic, într-o permanentă evoluţie. Ca să înţelegem şi mai bine despre ce este vorba, trebuie să amintim că există patru categorii de posesivitate.
Cele patru categorii de posesivitate
În prima categorie intră posesivul inconştient. Este genul de persoană care consideră că are întotdeauna dreptate şi că lui i se cuvine să aibă totul.
Dacă nu conştientizează că are o problemă, trece în următoarea categorie: posesivul compulsiv. Acesta este dominat permanent de starea că se va întâmpla ceva rău.
”Este o stare cronică, de încăpăţânare, în care predomină gândurile nedorite. Acest lucru se datorează în primul rând lipsei serotoninei, numit şi hormonul fericirii. Are mereu senzaţia că îi lipseşte ceva şi compensează această stare prin încercări permanente de control, manipulare, dominare şi chiar forţare a celor din jur”, explică psihologul Stelian Chivu.
Din a treia categorie face parte posesivul analitic. Este acea persoană care îşi adresează mereu o avalanşă de întrebări, punând la îndoială tot ce spun ceilalţi.
În a patra categorie intră aşa numitul posesiv vindecat. Este cel care a înţeles cu ce se confruntă, a eliminat programul negativ şi trăieşte starea de eliberare de acest obicei care îl sufoca.
Sindromul ”copilul-împărat”
Cel mai des, posesivitatea se întâlneşte la vârsta copilăriei. De aceea, sindromul se numeşte ”copilul-împărat”, iar acesta se manifestă prin faptul că micuţii cred că cei dragi trebuie să le suporte toate nazurile şi să facă tot ceea ce le trece prin cap. Când discutăm de relaţia de cuplu, posesivul confundă obsesia, de care suferă, cu iubirea.
”Posesivitatea este, de fapt, o tulburare, în care cel afectat devine obsedat de partener, crede că este îndrăgostit, când de fapt vampirizează energia iubirii. Îl obsedează mereu gândul că ceva nu îi aparţine sau nu e suficient, nu îi ajunge. Asta arată că suferă de sentimentul de iubire obsesivă şi tinde deja către control. Este, evident, o formă de abuz”, spune psihologul Stelian Chivu.
Foto dreapta - Psihologul Stelian Chivu Sursa arhiva personală
De multe ori, persoanele posesive îşi folosesc propria obsesie ca o scuză în faţa celor dragi pentru a-şi justifica acţiunile.
Cel mai des invocă o protecţie imaginară, când, de fapt, nu fac altceva decât să le controleze mişcările şi să îi condiţioneze în tot ceea ce fac.
Ce se află în spatele posesivităţii
În spatele posesivităţii se ascunde gelozia. Aceasta determină impulsul către controlul absolut al partenerului, pentru că pe cel afectat de această tulburare nu îl interesează neaparat ce face acesta, ci doar să îl controleze, au stabilit specialiştii.
”Posesivitatea este o stare neconştientizată şi puternic înrădăcinată în personalitatea celui care suferă de această tulburare. Această persoană consideră din motive doar de ea ştiute, că este îndreptăţită să îşi manifeste superioritatea asupra celor despre care crede că ar trebui să i se supună”, punctează Stelian Chivu.
Întrebări de control
Psihologul crede că cei care conştientizează că au o problemă cu posesivitatea e necesar să îşi pună câteva întrebări esenţiale: ”Sunt violent?”, ”De obicei, denigrez, jignesc, pun interdicţii, folosesc strategii agresive, ameninţ şi am un comportament abuziv faţă de ceilalţi?”, ”Reacţionez negativ când nu obţin ceea ce vreau?”, ”Verific în amănunt orice detaliu din viaţa cotidiană a partenerului?”, ”Iau decizii în numele partenerului?”
De regulă, şantajul este la ordinea zilei pe agenda posesivilor. Se folosesc de multe ori de puterea financiară ca să controleze viaţa partenerului. Le oferă, de pildă, daruri sau bani şi au pretenţia ca în schimb să facă doar ceea ce spun ei.
”Persoanele dominate de această obsesie vor ca toţi cei cu care interacţionează să le acorde doar lor atenţie. Când nu se întâmplă acest lucru, apar tensiunile, conflictele, influenţa toxică, relaţia de subjugare, nevoia de control, autovictimizarea continuă şi pe termen lung, până când efectiv devine un reflex”, explică psihologul Stelian Chivu.
De la obsesie la o relaţie adevărată
Practic, posesivul crede că poate să îi facă partenerului orice, oricând şi oricum, iar asta este pentru el ceva normal. Este, evident, doar o credinţă bolnavă, care nu are nicio legătură cu realitatea şi cu ceea ce înseamnă o relaţie sănătoasă.
”Un aspect important care ajută posesivii să iasă din această stare este să dăruiască. La fel de important este să îşi dorească cu adevărat să se transforme, pentru că marea majoritate a acestora nu vor să se schimbe. Ei se văd mereu ca victime care au dreptul să ceară permanent tot felul de lucruri, reproşează, judecă şi cataloghează, considerând că ceilalţi trebuie să îi suporte”, spune psihologul Stelian Chivu.
Cei care au căzut pradă unei astfel de obsesii trebuie să conştientizeze situaţia în care au ajuns şi răul pe care îl fac partenerului de cuplu.
Următorul pas este să înveţe regulile minimale de convieţuire în cuplu, fără de care nu poate exista o relaţie în adevăratul sens al cuvântului. Asta înseamnă respect reciproc, ascultarea partenerului şi comunicarea permanentă.
Se încarcă comentariile...
