PORTRET/Roland Andrei, profesorul care cântă la şase instrumente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A organizat primul festivalul de jazz la Galaţi, cântă la violoncel, chitară, vioară, pian, saxofon şi trobon, iar în ultimii 20 de ani a câştigat toate premiile posibile cu elevii săi.

În familia Andrei muzica este la mare preţ, iar Liceul de Artă din Galaţi ocupă un loc cu totul şi cu totul special. Roland Andrei este profesor de trombon la Liceul de Artă, soţia lui, Ofelia Andrei, este profesoară de coregrafie şi o excelentă balerină, iar una dintre fiice, Andra Lucia Andrei, este  elevă în clasa a XII-a, secţia vioară, la aceeaşi instituţie de învăţământ.

Muzică clasică şi jazz

Timp de câţiva ani, Roland Andrei a urmat Universitatea de Arte „George Enescu” din  Iaşi şi a cântat la Filamornica din capitala culturală a Moldovei, dar, la un miment dat, a ales să se întoarcă la Galaţi. Aici, s-a angajat la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, ca instrumentist.

Timp de şapte ani a activat şi la Direcţia pentru Cultură, a înfiinţat mai multe formaţii de muzică clasică şi de jazz. De altfel, astfel i-a venit ideea organizării, pe cheltuiala sa, a unui festival de jazz la Galaţi. Din 1990, acest festival a rămas singura manifestare de gen  găzduită  de oraşul nostru.

„Fabrică” de premianţi

Alegerea de a urma o carieră la catedră s-a dovedit extrem de inspirată. Stau dovadă nenumăratele premii ale micilor muzicieni pe care îi pregăteşte profesorul Andrei Roland.

„M-am gândit că o carieră didactică m-ar tonifia şi aşa a fost. Am avut satisfacţii foarte mari cu copiii care au fost în clasa mea”, ne declară artistul-profesor.

Doar în 2011, elevii săi au luat 20 de premii, majoritatea fiind pentru locul I.  „Moralul mi-l ridică succesele copiilor. Cine ia premiul II, plânge de bucurie”, ni se destăinuie Roland Andrei.

Participarea la olimpiada de interpretare instrumentală pentru clasele III-VIII a însemnat pentru copii din clasa acestuia alte şase premii I. Foştii săi elevi cântă în prezent la Opera din Bucureşti, la Ateneu şi Radio.

Cultură promovată cu trăsura

Roland Andrei a fost şi va rămâne întotdeuna un perfecţionist. La Festivalul de jazz de la Sibiu (1989) a luat marele premiu cu formaţia sa, “Gaudeamus”.

Regretă că a nu a putut continua să organizeze Festivalul de jazz de la Galaţi doar  pentru că autorităţile din acea perioadă nu au fost capabile să cumpere un pian de calitate, iar formaţiile cunoscute din ţară şi străinătate au refuzat astfel să mai vină.

La începuturile proiectului, îşi aminteşte că, pentru a face reclamă festivalului de jazz, a mers cu trăsura de-a lungul şi de-a latul Galaţi, în încercarea de a atrage atenţia asupra acestui gen muzical mai puţin apreciat de publicul larg.

Este dedicat trup şi suflet muncii la catedră, dovadă că peste jumătate din instrumentele muzicale de la clasă au fost cumpărate din banii săi. Face meditaţii gratuite cu elevii pentru a se asigura că aceştia vor avea  performanţe remarcabile.

Ce îi place

Îmi place o amintire carea m-a marcat profund. Când eram mic şi veneam la Şcoala de Artă, eram bucuros că profesorul Costică Constantin aducea lemne de acasă şi făcea focul. Era un lucru pe care eu îl consider extraordinar.

Ce nu îi place

Mă dezamăgeşte profund faptul că istoria ne-a modificat într-o altă direcţie decât speram eu. Nu ştiu dacă e cea bună. Multe din lucrurile care se întâmpla astăzi nu au niciun sens. Sper doar ca pe viitor această stare de lucruri să se schimbe.

Întrebări şi răspunsuri

La ce vârstă aţi început să cântaţi?

Prima oară am cântat în cor, la grădiniţă. Am început să cânt la violoncel în clasa a IV-a şi la trombon în clasa a VIII-a. Am cântat apoi la chitară, vioară, pian, dar şi la saxofon. Îmi plac toate instrumentele muzicale, ca să fiu mai exact.

Ce v-aţi dori să schimbaţi la elevii dumneavoastră?

Le-aş schimba în primul şi în primul rând  interesul pentru învăţământ. Este din ce în ce mai mic, din păcate. Copii din ziua de azi nu mai realizează importanţa procesului de învăţare. Eu le spun mereu că săptămâna are şapte zile şi că toate sunt importante, dar foarte puţini înţeleg asta.


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite