Lumea „păsărilor de noapte“ din Galaţiul interbelic. Taverne zgomotoase, fum de ţigară şi aventuri pe ritm de tango

FOTO Pinterest

„Păsările de noapte“ sau „liliecii“, cum numea presa vremii lumea interlopă a Galaţilor, aveau o activitate destul de trepidantă şi interesantă, însă pentru a pătrunde în această lume nu era deloc uşor, fiind nevoit să recurgi la cunoştinţe plătite dinainte în acest scop.

Fascinanta perioadă interbelică a lăsat în urma sa poveşti despre frumosul oraş de la Dunăre. Jurnaliştii „Adevărul” au făcut o întoarcere în timp împreună cu Marius Mitrof, consilierul superior al Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi, pentru a afla despre efervescenţa vieţii de noapte din acele vremuri.

Miros de alcool şi parfumuri ieftine

Noaptea, când liniştea acoperea încet oraşul, lăsând loc doar lătrăturilor câinilor din curte atunci când vreo pisică le încălca teritoriul, ori şuieratului ţignalului sergentului de stradă cum că totul e bine, se puteau întâlni în Galaţiul interbelic locuri în care viaţa abia atunci începea să se facă simţită. Erau cârciumile, tavernele bine ascunse, din cartierele sărace, lipsite de pavaj şi de lumină, unde îţi trebuia mult curaj să te avânţi după lăsarea întunericului.

Una dintre aceste taverne, amplasată în valea oraşului, după lăsarea întunericului începea să devină paradisul prostituatelor şi al apaşilor (n. red. aşa erau numiţi locuitorii cartierului Bădălan în numeroase articole din presa vremii).

„Firma acestui local deşi nu promitea nimic senzaţional, avea un nume tiribombic. După ce coborai câteva trepte murdare şi şubrede, pătrundeai într-o semiobscuritate, îngroşată de fumul ţigărilor proaste, îmbâcsită cu miros de alcool, parfumuri ieftine ale vestalelor acestui templu şi mai ales de sudoare. În  perioada anilor 1932 - 1933, printre interlopii oraşului de la malul Dunării se afla Jean zis Jenică, zis Brumell şi încă vreo duzină de alte porecle, dintre care cea mai cunoscută rămâne Adonis”, ne-a relatat Marius Mitrof.

Jenică Adonis era unul dintre cei mai renumiţi „borfaşi în lumea localurilor dubioase cu meseni nenumăraţi şi toate necunoscute” după cum îl descria un ziar din perioada interbelică. Pe acest Adonis îl găsim la o masă din acest local. „Era favoritul zeilor acestei lumi, complet echipat, nelipsindu-i nici măcar tradiţionala şapcă trasă peste ochi”, a precizat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi.

Este miezul nopţii şi la sunetul strident al unei armonici, „masacrată cu multă nepăsare de un individ lung, apatic, cu un măr al lui Adam nesfârşit de mare”, perechi-perechi încep să se legene pe ritmul unei melodii „corcitură între tangou şi blues”.

„Pentru că bărbaţii nu erau atât de mulţi, «femei cu femei se strângeau, înlănţuite într-un singur corp, şi în spasmul dansului, făceau o scenă mimată a discipolelor poetei Sapho».     Figurile lor exprimau o mulţumire şi o fericire care ştergeau orice urmă a celor cinci sau 15 ani de închisoare. Se pare că singurele momente de reculegere sufletească le găseau în timpul dansului”, ne-a relatat Marius Mitrof, pasionat al istoriei locale.

Chiar şi în astfel de taverne exista o împărţire socială, deoarece la o masă se aflau „leii”, spărgători de elită, care priveau cu dispreţ la „şoarecii” borfaşi ordinari. Un leu nu s-ar fi compromis niciodată să stea de vorbă cu un şoarece.

Lola, favorita bărbaţilor care frecventau taverna

Adonis şi întreaga asistenţă o privesc pe favorita localului, mesenii aruncând între ei fie şoapte murdare, fie mici bârfe la adresa acesteia. Frumoasa Lola e o brunetă focoasă ale cărei urme de frumuseţe trecută s-ar mai păstra dacă obrazul nu i-ar fi desfigurat de nasul turtit de un pumn care, odată cu lovitura, i-ar fi întipărit şi bestialitatea posesorului.

„Lola tocmai se certa cu «Lică Sânge Rece», acesta reproşându-i că «în calitate de prieten (peşte) era nemulţumit» de câştigul obţinut în acea zi de ea, aceasta fiind din ce în ce mai leneşă în «meseria sa la orizontală». Faptul că «prietenul» Lolei căuta să o convingă pe aceasta cu pumnul, trecu ca un fapt divers. La tejghea se afla un individ, un borfaş de rând, care se tocmea de zor cu Nea Marin chiorul, nimeni altul decât proprietarul acestei cârciumi. Negocierea avea la bază un inel şi un pandativ, pradă recentă a borfaşului negociator”, ne-a povestit Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi.

Discuţiile pe marginea vânzării au continuat, iar „după ce mamele şi neamurile mai mult sau mai puţin apropiate, avură partea lor de binecuvântări”, tranzacţia a fost încheiată, potrivit presei vremii, „pentru patru poli, plus o juma roşie”.

În tavernă se aflau şi marinari, o profesie care nu putea lipsi dintr-un oraş-port de mărimea  Galaţiului. Unul dintre aceştia, căzut deja în sclavia lui Bachus, ţinea cu tot dinadinsul să convingă o blondă bălaie şi adormită de aburii alcoolului dar şi de fumul din local, de echilibrul său. Se pare că blonda a fost convinsă în cele din urmă, numai că marinarul se dădu de gol şi căzură amândoi printre picioarele mesenilor.

„Un ţânc de vreo 16 ani vine la o masă şi îi oferă clientului spre vânzare chiar ceasul acestuia, subtilizat cine ştie cum. Clientul stupefiat, fără nici o putinţă de a reacţiona în vreun alt fel, nu face altceva decât să îşi răscumpere ceasul cu «un pol şi un pahar de rachiu». Însă lâncezeala tavernei avea să fie curmată în curând. La masa «leilor» izbucni o ceartă între două femei. Prietenii se împărţiră în două tabere, iar de aici la oferirea unui spectacol demn de filmele holliwoodiene nu a mai fost decât un pas. Nimeni din tavernă nu a scăpat neatins. Mâini cramponate pe sticle, zăngănit de lame, maxilare strânse până la refuz, mâini, scaune, urlete de femei,  grohăitul beţivilor deşteptaţi din somn constituiau decorul speluncii din valea Galaţilor. Un scaun transformat în proiectil sparse asistenţa, iar Adonis se grăbi să părăsească localul împărţind cu generozitate pumni în stânga şi în dreapta. Ieşise pe o uşă dosnică, aşa-zisă uşă de salvare a războinicilor”, ne-a relatat Marius Mitrof despre izul perioadei interbelice.

Ca într-un infern larma zgomotoasă a tavernei încă îl urmărea pe Jenică Adonis. La douăzeci de paşi mai încolo, un gardian somnoros fluiera alene semnale de linişte. Poate părea un scenariu de film, însă atât spusele celor care au prins acele timpuri, împreună cu articolele din presa vremii, nu fac decât să întărească această atmosferă a nopţilor gălăţene dintre cele două războaie.