Legăturile magnatului român Max Auschnitt cu serviciile secrete britanice. „Are putere cât două ministere la un loc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Max Auschnitt FOTO Profimedia
Max Auschnitt FOTO Profimedia

Industriaşul Max Auschnitt, unul dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi români din perioada interbelică, şi-a construit un adevărat imperiu financiar şi a fost, o vreme, un colaborator apropiat al regelui Carol al II-lea. În acest timp, ar fi furnizat serviciilor secrete britanice peste 600 de rapoarte despre proiectele regelui.

Max Auschnitt a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni ai perioadei interbelice. Proprietar al unui imperiu financiar vast, antreprenorul a fost iscusit nu numai în afaceri, ci şi în a-şi schimba anturajul în funcţie de cine deţinea puterea politică. Născut la 14 februarie 1888, la Galaţi, a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale şi de Export din Viena. Talentul şi cunoştinţele i-au deschis uşile a numeroase consilii administrative ale unor firme din Occident – cum ar fi Societatea Cepi din Monaco şi Socitatea Steg din Viena –, dar şi din România.

După ce a ajuns director general al Uzinelor şi Domeniilor de Fier Reşiţa (UDR), cea mai mare companie pe acţiuni din România interbelică, cu un capital de un miliard de lei şi cu cei mai mulţi angajaţi din ţară, a început să-şi extindă afacerile şi să cumpere tot mai multe acţiuni la întreprinderi precum Uzinele metalurgice Titan-Nădrag-Călan, Magazinele Unite de Fierărie, Întreprinderile Metalurgice Dunărene, Industria Fierului din Bucureşti, Societatea Ferum din Iaşi, Cyclop din Galaţi. De asemenea, a fost preşedintele Asociaţiei Finanţe şi Marea Industrie şi vicepreşedintele Asociaţiei Amicii Statelor Unite.

Industriaşul a fost şi un apropiat al Partidului Naţional Ţărănesc, prin prisma relaţiei de prietenie cu liderul ţărănist Virgil Madgearu. Dar cel mai puternic amic politic al său a fost însuşi Carol al II-lea: Max Auschnitt a fost unul dintre cele mai cunoscute figuri ale camarilei carliste. Statutul său social a fost consolidat şi prin căsătoria cu Livia Pordea, fiica vicepreşedintelui Senatului, care, potrivit informaţiilor din arhivele Serviciului Special de Informaţii (SSI), era rudă cu Elena Lupescu, amanta oficială a regelui Carol al II-lea.

„Intra şi ieşea de la Palat ca la el acasă“

Influenţa pe care Auschnitt o avea asupra şefului statului nu este doar o legendă. Notele
SSI, scoase la iveală de cercetătorul Emilian Tilibaşa, din arhivele Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), vorbesc despre puterea industriaşului asupra regelui. „Auschnitt intra şi ieşea de la Palat ca la el acasă, cuvântul său se pretinde a fi avut mai multă greutate decât chiar al consilierilor regali“, se arată în documentul SSI. De asemenea, se precizează şi că: „Ziarul «Universul» din 3 septembrie 1937 arată că  Auschnitt are putere cât două ministere la un loc, saloanele lui fiind frecventate de parlamentari, prefecţi şi miniştri, agentura lui comercială şi politică împânzind ţara cu o reţea de spionaj care controlează totul“.

FOTO arhiva CNSAS

max auschnitt Galati 3

Însă vremurile i-au fost nefaste lui Auschnitt. La sfârşitul anilor ’30, a căzut în dizgraţiile monarhului şi a fost eliminat din anturajul lui. Conform aceluiaşi document, înainte de a încheia colaborarea cu regele Carol al II-lea, industriaşul a transferat, precaut, suma de 280 de milioane de lei în Anglia, prin operaţiuni financiare făcute în numele UDR. În aceeaşi ţară, a avut grijă şi să-şi cumpere, la Ascot, un castel, la inaugurarea căruia au participat ducele şi ducesa de Kent, dar şi alte personalităţi engleze proeminente.

Când i s-a intentat procesul, în 1939, a fost condamnat la şase ani de închisoare. Acuzaţia: „Nu este cetăţean român, nu şi-a făcut stagiul militar, este încărcat din punct de vedere al legii devizelor şi a împiedicat ritmul înarmării naţionale“. Ca să se spele pe mâini de Auschnitt, Carol al II-lea i-a explicat lui Victor Iamandi, ministrul Justiţiei în perioada martie 1938-noiembrie 1939: „Este pentru mine un proces istoric în faza de renaştere a României. E începutul unei curăţiri şi terminarea unei ere de imunitate a acelora care cred că cu banul lor pot cumpăra orice şi pe oricine“.

FOTO Getty Images

max auschnitt Galati 7

Unul dintre martorii în procesul lui Auschnitt a fost chiar Malaxa, fostul partener şi rivalul în afaceri al magnatului gălăţean, care deţinea un document compromiţător despre transferurile valutare ale Uzinelor de Fier şi Domeniilor Reşiţa, cu detalii despre ilegalităţile societăţii. Arestarea sa, aşa cum reiese din notele Serviciului Special de Informaţii, este ordonată de Urdărianu, Mareşalul Palatului. Pe marginea acestui eveniment, Max Auschnitt acordă un interviu ziarului „The New York Times“, în decursul căruia declară că întregul proces a fost o farsă pentru a nu se plăti despăgubiri pentru fabricile naţionalizate.

600 de rapoarte informative către britanici

După opt decenii de la consumarea acestor episoade istorice, cercetătorul CNSAS Emilian Tilibaşa a descoperit, în arhivele SSI, un document care indică faptul că industriaşul Max Auschnitt a fost informator al Serviciilor de Informaţii Britanice. SSI consemna că o notă din 12 decembrie 1940 semnala faptul că ar fi transmis sute de rapoarte informative: „Din documentele aflate la Departamentul comercial al Legaţiei Engleze rezultă că Max Auşnit a furnizat legaţiei în anii 1935-1939, în calitate de membru al Camerei de Comerţ Româno-Engleză, cca 600 rapoarte informative, unele de excepţională importanţă, cuprinzând dări de seamă asupra proiectelor fostului rege“.

note informative max auschnitt CNSAS Galati

Nota în care se spune că Max Auschnitt a transmis sute de rapoarte informative FOTO arhiva CNSAS

În perioada guvernării lui Antonescu, pedeapsa la care fusese condamnat industriaşul a fost comutată în muncă în serviciul comunităţii. După căderea regimului antonescian, procesul a fost rejudecat, iar în toamna anului 1944, Max Auschnitt a fost achitat. Ulterior, în vara anului 1946, magnatul a plecat în Statele Unite ale Americii, în calitate de preşedinte al Camerei Americane de Comerţ din Bucureşti, pentru „a reînnoi vechile legături comerciale şi a explora viitorul relaţiilor comerciale“.

FOTO arhiva CNSAS

max auschnitt Galati 1

În urma instaurării regimului comunist, dar mai ales în urma naţionalizării industriei, din 1948, Max Auschnitt a făcut parte din grupul celor 15 diplomaţi şi industriaşi cărora statul le-a retras cetăţenia română. De asemenea, fiind exilat în SUA, în toamna anului 1948, acesta a fost judecat şi condamnat în contumacie la muncă silnică pe viaţă şi la degradare civică.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Casa Auschnitt, bijuteria din Galaţi. Luxosul imobil i-a aparţinut celui mai mare industriaş din ţară de la începutul secolului XX

Nababii Galaţiului de altădată: bancherii Chrissoveloni – apropiaţi ai familiei regale, industriaşul Max Auschnitt a avut cea mai mare societate pe acţiuni din ţară

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite