Gălăţenii cheamă coşarul doar după ce le explodează sobele
0Dacă gălăţenii se mulţumesc să îşi cureze singuri sobele sau mizează pe noroc, nici locuinţele sociale ale primăriei nu au primit vizita coşarului. Statisticile arată ca în sezonul rece o pătrime din numărul incendiilor din gopodării este cauzată de sistemele de îmcălzire defecte.
În Galaţi sunt peste zece mii de locuinţe încălzite cu sobe şi prea puţini locatari care conştientizează pericolul la care se expun tratând cu superficialitate măsura curăţării şi reparării acestora în fiecare iarnă.
Chiar dacă prin lege este stipulată obligativitatea efectuării anuale a reviziilor sistemelor de încălzire, iar Distrigaz poate sista furnizarea gazelor dacă nu se face verificarea coşurilor cel puţin o dată la doi ani, gălăţenii care folosesc sobe merg ori pe principiul că lor nu li se poate întâmpla, ori preferă să se ocupe singuri de acest lucru.
O confirmă Petrică Mău (48 ani), unul dintre cei trei coşari care au grijă de sobele din Galaţi şi Brăila.
"Prin lege, coşeritul trebuie făcut odată pe an, dar foarte puţini gălăţeni îşi verifică starea coşurilor şi sobelor înainte de începutul iernii. Cei care o fac sunt de obicei din rândul celor care au păţit un accident din această cauză sau au avut apropiaţi care au murit din cauza coşurilor de fum defecte", subliniază Petrică Mău.
Locuinţele sociale, bombe cu ceas
Nu doar persoanele fuzice sunt indiferente când vine vorba de propria siguranţă legată de sitemele de încălzire, ci şi autorităţile. Coşarii nu au prea mult "succes" la Primărie, deşi în anii trecuţi multe case administrate de municipalitate, închiriate ca şi locuinţe sociale, au luat foc din caza coşurilor de fum necurăţate sau deteriorate.
"Primăria nu ne solicită pentru revizia coşurilor, mai ales că în acele case sociale trăiesc oameni de o anumită factură, care oricum nu au grijă de sistemele de încălzire. De fapt, jumătate dintre coşurile din Galaţi cad la un cutremur mai puternic, pentru că sunt foarte şubrede, dar nu poţi obliga omul să îi intri în casă, fiind vorba de o proprietate privată. Am descoperit de multe ori, la reviziile cerute de Distrigaz, sobe înfundate, dar proprietarii au refuzat să le curăţăm", completează coşarul.
25% dintre incendii, cauzate de sobe
Nici măcar pompierii nu pot face mare lucru când vine vorba de prevenirea tragediilor provocate de sistemele de încălzire. Ei nu pot decât să îi sfătuiască pe cei care au astfel de instalaţii în casă să fie prudenţi şi "să nu se joace cu focul".
"Statistica incendiilor arată că, anual, 14% din incendiile care se produc în România la gospodării cetăţeneşti au loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate. 6% din numărul incendiilor au drept cauză mijloacele de încălzire defecte, improvizare sau nesupravegheate. Din păcate, majoritatea acestor incendii se soldează adesea cu tragedii", precizează lt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Pentru a preveni incendiile în locuinţe pe timpul sezonului rece, gălăţenii sunt sfătuiţi să ia următoarele măsuri:
- Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată.
- Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia.
- Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă.
Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei.
- Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta material combustibile.
- Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa.
- Nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă.
- Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt efecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi.
- Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile.
- Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice.
- Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.
- Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.