De ce se îmbolnăvesc copiii. Medic: „Alimentaţia proastă şi stresul au impact asupra rezistenţei la infecţii”
0Medicul specialist de medicină de familie Egri Eduard susţine că un copil mic în colectivitate poate avea până la opt răceli pe an, însă o problemă apare atunci când răcelile banale sunt înlocuite de pneumonii, bronşite, laringite sau otite.
„Un copil mic în colectivitate poate avea până la 8 răceli pe an iar acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze. Repet, răceli iar asta se întâmplă de când lumea şi pământul mai ales la cei care frecventează creşe şi grădiniţe. Repet încă o dată, răceli”, susţine dr. Egri Eduard.
Medicul de familie spune că ar trebui să ne îngrijorăm în momentul când constatăm că aceste răceli banale sunt înlocuite de pneumonii, bronşite, laringite sau otite, adică infecţii mult mai serioase.
„Atunci când, ca medic, constaţi că foarte mulţi copii mici prezintă complicaţii, au forme severe şi se simt extrem de rău îţi pui nişte întrebări iar răspunsurile sunt mereu aceleaşi:
1.Copiii sunt duşi bolnavi în colectivităţi, aş putea spune cu râvnă sau inconştienţă
2. Copiii fac schimb de viruşi şi microbi astfel ajung să facă infecţii mixte virale şi bacteriene
3. Nu se face triajul corect în colectivităţi, lipsa cadrelor medicale din aceste unităţi
4. Mobilitatea este extrem de mare, se duc toţi peste tot cu pruncii după ei
5. Alimentaţia procesată şi semiprocesată nu asigură substrat nutritiv eficient
6. Stresul copilului are si el un impact asupra sănătăţii şi rezistenţei la infecţii (activităţi multiple, îndoctrinarea pentru a performa, utilizarea telefoanelor sau ecranelor, tensiuni familiare etc.),
7.Lipsa educaţiei pentru sănătate şi nepăsarea adultului”, scrie medicul Egri Eduard, pe pagina sa personală de Facebook.