De ce ne place victimizarea. Cum ajungem din postura de victimă la cea de agresor şi salvator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Mulţi dintre noi s-au obişnuit să joace rolul de victimă pentru a obţine mai uşor atenţie, afecţiune, protecţie şi, nu în ultimul rând, bani. Pericolul apare când rămânem prea mult în această stare pentru că ajungem dependenţi de alţii şi, mai devreme sau mai târziu, va apare şi boala.

Nu există om care să nu se fi confruntat cu o dramă în viaţă, fie că e vorba de pierderea unei persoane dragi, fie de un eşec în afaceri sau concedierea de la locul de muncă. Cei mai mulţi exagerează nejustificat momentul negativ pe care îl traversează, iar unii dintre noi chiar se folosesc de acesta pentru a se victimiza excesiv, din dorinţa de a căpăta atenţia celor din jur.

Pe termen mediu şi lung, acest gen de atitudine va avea consecinţe extrem de negative asupra sănătăţii. Cei în cauză vor fi permanent stresaţi, anxioşi şi vor avea tendinţa să îşi plângă de milă la orice pas, iar la un moment dat se vor îmbolnăvi.

”Starea de victimă poate fi comparată cu situaţia în care mănânci un produs alimentar expirat. Dacă se întâmplă odată, nu este nicio problemă, dar dacă situaţia se repetă, pot apare probleme serioase”, explică psihologul Stelian Chivu.

Persoanele care se victimează vor atenţie de la cei din jur, protecţie, energie şi foloase materiale. Cei în cauză sunt inconştienţi în bună măsură legat de starea în care se găsesc. Dacă îi întrebăm, cei mai mulţi dintre ei vor considera normal să se comporte ca nişte victime pentru un necaz care li s-a  întâmplat în viaţa personală şi profesională.

Mai grav este că sunt şi persoane care îmbracă haina de victimă, jucând teatru pentru a primi ceea ce au nevoie, după cum aminteam şi anterior. Pentru a înţelege şi mai bine cum funcţionează lucrurile, este necesar să vorbim despre aşa numitul triunghi social.

În societate, fiecare dintre noi joacă trei roluri: victimă, agresor şi salvator. ”Cel mai banal exemplu este un cerşetor. Îţi cere bani, iar dacă nu îi dai, trece de la postura de victimă la cea de agresor, în sensul că te înjură şi poate te şi agresează. Starea de victimă este un program mental, o stare emoţională, dar şi o manifestare fizică”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Diferenţa dintre milă şi compasiune

Persoanele care se victimează au mentalul şi emoţionalul setat pe postura de victimă. Fizic, corpul acestora este uşor înconvoiat, capul este aplecat, iar privirea este mai mereu în pământ. Totul denotă neajutorare. Postura de victimă este permanent exersată, de multe ori inconştient, pentru a produce efecte maxime asupra celor cărora se adresează.

”Se ajunge astfel la o stare de dependenţă de persoanele care îşi oferă ajutorul. Este o stare siumilară cu dependenţa de alcool sau tutun. Persoanele care trăiesc această stare de victimă devin efectiv sclavi. Victimizarea este ca un şablon mental şi emoţional care fie a fost preluat de la cineva, fie a fost dezvoltat de-a lungul anilor”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Cei în cauză se vor compara mereu cu alţii şi se vor concentra pe lipsuri mai degrabă decât pe ce au, se simt blocaţi şi de multe ori refuză socializarea pe motiv că nu pot sau nu ştiu cum să iasă din starea de victimă. Persoanele care se victimizează nu au încredere în general în oameni şi în special în propriile lor forţe, iar starea de neputinţă este practic la ordinea zilei.

”Nu este recomandat să judecăm sau să criticăm astfel de persoane pentru că de cele mai multe ori vor respinge din start orice sfat. Ce este important să înţelegem este ca fiecare dintre noi să facă diferenţa dintre milă şi compasiune. Prin sentimentul de milă nu vom face altceva decât să rezonăm, să ne punem în pielea respectivului, ceea ce nu este deloc bine pentru că vom deveni, la rândul nostru, nişte victime. Dacă vom trata cu compasiune acea persoană, o vom ajuta fără să cuplăm pe stările ei negative”, ţine să puncteze psihologul Stelian Chivu.

De unde vine vindecarea

Pentru a ieşi din starea de victimă este necesar în primul rând ca persoana în cauză să îşi dorească acest lucru. Şi asta pentru că, aşa cum menţionam şi anterior, mulţi dintre noi s-au obişnuit cu această postură pentru că pot obţine diverse avantaje relativ uşor.

”Este uşor să găseşti scuze, reproşând altora ceea ce nu reuşeşti să faci tu. E suficient să ne amintim de copilărie, când frecvent dădeam vina pe altcineva când făceam o boacănă. Asta ne ajută să înţelegem că, de la o vârstă fragedă, unii dintre noi au învăţat să fugă de responsabilitate, dezvoltând gradual un complex de victimă”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Este până la urmă o formă de negare a realităţii şi de ascundere în spatele propriilor frici. Dacă devenim conştienţi de ceea ce ni se întâmplă şi dorim să schimbăm acest lucru, este necesar să şi acţionăm în acest sens, iar primul pas trebuie făcut în legătură cu propriul interior. Nimeni nu ne va ajuta legat de ce fel simţim şi gândim decât noi înşine. De asemenea, trebuie să avem curaj pentru a acţiona permanent şi a ieşi astfel din această stare.

”Trecem astfel de la starea de victimă la cea de luptător. De pildă, nu am ce să mănânc. Nu aştept să îmi dea statul sau să îşi facă milă cineva de mine. Muncesc ca să îmi pot procura hrana, dacă pot să fac acest lucru. Prin urmare, este necesar să ne schimbăm modul de a gândi, de a simţi şi de a acţiona. Este necesară o autoanaliză, în urma căreia să stabilesc ce îmi lipseşte, ce am nevoie din exterior şi cum pot să rezolva problema în interiorul meu. Concentrarea trebuie să fie mereu pe momentul prezent, deoarece persoanele care se victimizează au tendinţa de a amâna permanent”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Efectele psihologice ale rugăciunii. Cum reuşesc călugării să atingă pacea mentală

Piedicile în calea fericirii. Cum identificăm „butonul“ care ne induce starea de bine

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite