Cine erau chivuțele, femeile tocmite cu ziua în România interbelică. Mulți români nu se puteau descurca fără ele

0
Publicat:

Chivuțele făceau parte din oferta „serviciilor oferite la domiciliu” și erau căutate curățenie caselor, spălarea geamurilor, însă uneori erau solicitate și ca bocitoare la înmormântări. 

Bucuresti interbelic-Chivuțe, asteptând clientii, 1929 FOTO: Nicolae Ionescu
Bucuresti interbelic-Chivuțe, asteptând clientii, 1929 FOTO: Nicolae Ionescu

Termenul de chivuță provine din prenumele Paraschiva, mai exact din diminutivul acestuia, Paraschivuța și desemnează femeia tocmită cu ziua ca să curețe casa sau/și să văruiască.

Potrivit arhivelor Bibliotecii V.A Urechia din Galați, chivuțele erau, în perioada interbelică, femeile plătite cu ziua care asigurau pe vremuri curățenia caselor. Acestea făceau parte din oferta „serviciilor oferite la domiciliu” și erau căutate, de exemplu, pentru spălarea geamurilor. Ele erau, însă, căutate și pentru curățirea pereților exteriori.

Erau solicitate și pe post de bocitoare la înmormântări

În imaginile ilustrate de Biblioteca V. A Urechia din Galați, chivuțele stau grupate, în așteptarea unui client cu care să se tocmească pentru o „dereticare”.

În acest interval de timp, de așteptare a clienților, chivuțele se mai îndeletniceau și cu alte activități: ghiceau amatoarelor în trecere sau vindeau porumb fiert. Mai erau solicitate și pe post de bocitoare la înmormântări.

„Înșirate pe bordura trotuarului, chivuțele își afișează lăncile cu barbă și așteaptă o dereticare pe undeva. Dar cine mai deretică astăzi. Noroc că dereticatul nu e singura lor meserie; mai știu să ghicească în cărți, în palmă sau în orice altceva, să vândă „porumbel”, să jelească morții mahalalei. Dar ce nu știu și ce nu fac…”, descrie presa vremii, potrivit Biblioteciii V. A Urechia. 

Chivuțe, în așteptarea clienților FOTO: Biblioteca V. A Urechia
Chivuțe, în așteptarea clienților FOTO: Biblioteca V. A Urechia

„Chivuțele făceau parte din peisajul bucureștean. Pe cap cu o basma neagră și înnodată sus, cu fuste ceva mai scurte, cu o bidinea cu coadă pe umăr și cu o găleată cu var în mână, străbăteau străzile mahalalelor. – Spoim! Văruim odăi!”, scrie Graziella Doicescu, în articolul „Captivantul București interbelic“ din publicația Vremea, București. 

Chivuțele care stăteau la stradă cu bidinelele, pentru a fi tocmite la curățenia caselor, au dispărut între timp și ele nu mai sunt văzute pe bulevardele marilor orașe.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite