Cele mai ciudate 7 fobii ale românilor. Psiholog: „Unele dintre ele au fost superstiţii, altele sunt considerate încă proaste deprinderi, şi nu afecţiuni“
0Deşi precis delimitate de literatura de specialitate, unele dintre fobii sunt privite de români cu neîncredere, fiind considerate „boli închipuite”. Această percepţie are la origine o serie de superstiţii şi de tradiţii legate de manifestările obişnuite ale acestor fobii.
Fără îndoială, fobiile nu au fost niciodată privite cu ochi buni de niciun popor, dată fiind limita foarte subţire dintre simptomele date de unele dintre acestea şi o serie de „năravuri” omeneşti care îndeobşte sunt sau au fost criticabile.
Aşa se face că în percepţia publică, în continuare, numeroase fobii sunt privite ca „boli închipuite”, fiind puse pe seama defectelor oamenilor. „Unele dintre ele au fost superstiţii, altele sunt considerate, încă, proaste deprinderi şi nu afecţiuni. Publicul are o percepţie diferită de cea a specialiştilor şi este şi normal să fie aşa câtă vreme vorbim de nişte mecanisme psihologice extrem de fine”, spune psiohologul Adrian Toma.
Vă prezentăm în continuare şapte dintre cele mai ciudate fobii care trezesc neîncrederea românilor.
Penterafobia
Te duce cu gândul la numerologie, însă are legătură cu cea mai frecventă dintre fobiile ciudate: frica de soacră. Considerată timp de milenii doar ca o slăbiciune sau ca o situaţie hazilie, frica de soacră a fost studiată mai ales în ultimele patru decenii, concluziile specialiştilor fiind că este vorba de un mecanism complex, care uneori poate scăpa de sub control căpătând manifestări patologice.
„În mod natural există câteva teme principale care au un potenţial conflictual în acest nou context relaţional şi care generează teamă şi frică în relaţia socrii-noră/ginere. Aceste teme se nasc din istoria de viaţă a fiecărei familii, dar sunt transmise şi socio-cultural din generaţie în generaţie. Tema alegerii potrivite este una dintre ele”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.
Antofobia
Când vine vorba despre o întâlnire romantică sau despre ziua cuiva, primul lucru la care te gândeşti este un buchet de flori. Însă deşi pare un dar cu care n-ai cum să dai vreodată greş, există şi situaţii speciale, când clasicul buchet de flori vă poate transforma în duşmanul celui căruia i-l oferiţi.
Situaţia clasică este cea a persoanelor care suferă de alergii la polen sau, specific, la polenul unei anumite plante, însă mai există un „scenariu”, mult mai puţin cunoscut: acela în care persoana căreia îi sunt destinate florile suferă de antofobie, o afecţiune psihică destul de bizară care chinuie, spun statisticile, circa două milioane de pământeni.
După cum arată şi denumirea ştiinţifică a afecţiunii („anthos” înseamnă în greacă „floare”, iar „phobos” înseamnă „frică”), în esenţă este vorba despre o teamă iraţională de flori.
„Antofobia este definită ca o frică persistentă şi anormală faţă de flori. Persoanele care suferă de această frică experimentează anxietate, chiar dacă realizează că florile nu prezintă niciun pericol. Nu există o floare anume care să determine condiţia, orice specie de flori poate determina frică, precum şi orice parte a florii”, explică dr Simona Stiuriuc.
Turofobia
Dacă frica de păianjeni, de înălţimi sau de spaţii înguste se află în mod curent pe agenda psihologilor, în ceea ce priveşte turofobia numărul de persoane afectate nu este foarte mare, însă acest tip de fobie are aspecte foarte ciudate.
În primul rând, pare puţin absurd că subiecţii se tem cumplit de banala brânză. Unii sunt îngroziţi fie şi numai dacă o văd, alţii au reacţii de-a dreptul incontrolabile atunci când îi simt mirosul sau gustul, fie el doar asimilat unui alt produs, cum ar fi pufuleţii sau diversele tipuri de prăjituri.
După câte arată psihologii, oamenii afectaţi de această fobie (se estimează că ar fi câteva sute de mii la nivel planetar) nu au neapărat o „preferinţă” în ceea ceea ce priveşte brânza de care se tem. Au reacţii similare şi la cea de vacă, dar şi la cea de capră, specialităţile cu mucegai determină acelaşi răspuns ca banalul caş de la stână, iar cremele sofisticate pe bază de brânzeturi nu intră nici ele în graţiile celui afectat de turofobie.
Afecţiunea este destul de rară şi este atât de puţin studiată încât are spaţii alocate doar în literatura de specialitate, nereuşind să pătrundă (deocamdată) în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române şi nici măcar în varianta în româneşte a Wikipedia. Asta nu înseamnă însă că nu există şi că nu dă bătăi de cap medicilor şi pacienţilor.
Chrometofobie
Deşi pare foarte greu de crezut, există şi oameni care nu îşi doresc banii. Chrometofobia sau frica de bani poate fi dezvoltată de orice persoană căreia îi este frică de bacterii şi infecţii, însă psihologii spun că pot exista şi alte cauze, mult mai complexe.
Cei care suferă de Chrometofobie simt o frică persistentă şi iraţională la văzul banilor, indiferent dacă sunt metalici sau din hârtie. Fobia ţine mai mult de manevrarea banilor decât de teama de a-i avea sau cheltui şi este foarte asemănătoare cu Mysofobia, frica patologică de bacterii şi mizerii.
În cazul persoanelor cu Chrometofobie, banii sunt principalul purtător al bacteriilor, iar ideea că aceştia circulă prin nenumărate mâini şi aparate face ca cel afectat să se panicheze în momentul în care se simte obligat să atingă banii.
„În multe cazuri fobia este legată de o frică faţă de germenii care pot fi pe bani. Cu toate acestea, sunt persoane cărora le este frică de bani datorită unei traume suferite şi apoi asociată cu banii”, explică psihologul Eveline Osnaga.
Pogonofobie
Puţini oameni ştiu, dar barba a născut două afecţiuni psihice antagonice. Cea mai cunoscută este pogonofilia, care se „traduce” printr-o atracţie bolnavă pentru barbă şi bărboşi. Despre acest fetiş s-a tot vorbit în ultima vreme, psihologii fiind de părere că este tot mai greu de identificat în avalanşa de mofturi şi de fiţe din societatea modernă.
Dincolo de asta, este de ştiut că nu toată lumea cade în adoraţie în faţa unei bărbi. Şi nu vorbim aici de bârfe şi tendinţe, ci de faptul că unii oameni pot dezvolta o tulburare numită „pogonofobie”, adică o frică iraţională faţă de barbă.
De-a lungul secolelor, barba a fost un simbol al masculinităţii şi i s-au asociat multe virtuţi bărbăteşti, inclusiv înţelepciune, putere, statut social ridicat, inclusiv priceperea sexuală, în special în culturile războinice. A devenit însă şi un accesoriu fobic.
Această fobie a fost descoperită în 1851, însă originea etimologică a cuvântului se găseşte în Grecia antică: „pogon“ înseamnă barbă, iar „phobos“ înseamnă frică.
Ergofobia
Poate părea o glumă, având în vedere că România se confruntă cu o criză de forţă de muncă, în paralel cu un val tot mai mare de asistaţi social, însă există persoane care au o afecţiune psihică bizară ce îi împiedică, la propriu, să meargă la lucru. Boala este din categoria fobiilor, se numeşte ergofobie („frica de a merge la muncă”) şi afectează milioane de români.
În marea majoritate a cazurilor este vorba despre forme uşoare, care generează însă un stres puternic persoanelor afectate, însă există şi câteva mii de cazuri severe, în care a fost nevoie de tratament de specialitate pentru ca suferinzii să poată avea din nou o viaţă cât de cât apropiată de normalitate.
Psihoterapeutul Nadia Gorduza descrie ergofobia ca fiind teama profundă şi persistentă de a munci. Un alt nume pentru această fobie este ergasiofobia sau „aversiunea faţă de locul de muncă”. Ambii termeni provin de la cuvintele greceşti „ergon”, care înseamnă muncă şi „phobos”, care provine de la zeul grec al fricii.
„Ergofobia face parte din tulburarea de anxietate socială. Persoanelor care suferă de aceasta le este frică să caute un loc de muncă din teama ca superiorii să nu ţipe la ei sau, în general, din cauza performanţei sau a anxietăţii sociale. Teama iraţională de a munci este o fobie complexă, deoarece ea poate face parte din alte fobii sau probleme psihice. De exemplu, persoana suferindă ar putea să se teamă de munca manuală din cauza fricii de a nu se răni”, spune Natalia Gorduza.
Interesant este, însă, că marea majoritate a persoanelor afectate se tem de munca non-manuală. Se tem de socializarea cu ceilalţi.
Triskaidekafobia
Oricât ar părea de ciudat, există oameni pentru care superstiţia legată de numărul 13 ajunge în zona patologică. Devină frică împinsă la extrem, iar oamenii îşi închipuie tot fel de presupuse consecinţe catastrofale rezultate din interacţiunea de orice fel cu numărul amintit.
Fobia se numeşte „triskaidekafobie” şi este la loc de cinste în tratatele de psihologie, având în vedere că, deşi pare greu crezut, există sute de milioane de cazuri confirmate, însă doar în câteva milioane de oameni a fost nevoie de tratament pentru ca lucrurile să nu o ia razna.
Ce-i drept, ziua de 13 este considerată în credinţa populară din foarte multe ţări (peste o sută), o zi fatală, în care se petrec numai nenorociri. Persoanele superstiţioase nu au curaj, în această zi ghinionistă, să facă niciun lucru cu consecinţe serioase, ca de exemplu încheierea unor contracte sau începerea unei călătorii. Unii sunt şi mai radicali şi refuză să iasă din casă pe 13. Deja, cam pe aici începe fobia.
O formă şi mai bizară a fobiei este asocierea dintre data de 13 şi ziua de vineri (se numeşte „paraskavedekatriafobie”), caz în care, spun psihologii, se ajunge la o situaţie ce rivalizează în mintea unor semeni de-ai noştri cu sfârşitul lumii.
Se pare că superstiţia zilei de vineri 13 îşi are originea în arestarea majorităţii cavalerilor templieri (inclusiv a Marelui Maestru) la ordinul regelui Filip al IV-lea al Franţei, pe data de vineri, 13 octombrie 1307.
Vă mai recomandăm şi:
Ţara în care homofobia şi transfobia sunt considerate infracţiuni
Se încarcă comentariile...
