Cât de bănoasă şi de riscantă e „meseria“ de escroc: câte un an de închisoare pentru fiecare 250.000 de euro furaţi
0Gălăţeanul Sorin Oneţ, autorul unei evaziuni fiscale de 1,55 milioane de euro (din care nu s-a recuperat niciun sfanţ) a fost condamnat de Tribunalul Galaţi la şase ani de închisoare. Oneţ a fost acuzat că a pus la punct un sistem complex de fraudă, cu operaţiuni comerciale şi deduceri de TVA fictive.
Tribunalul Galaţi a dat zilele trecute veridictul într-un complicat dosar de fraudă fiscală care-l avea în prim plan pe gălăţeanul Sorin Oneţ, administratorul firmei Hope Life SRL. Acesta a fost condamnat la şase ani de închisoare (prin sentinţa nr. 411/2015 a amintitei instanţe) pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Interesant este că Oneţ este în continuare liber (decizia judecătorilor nefiind definitivă), chiar dacă mai este anchetat într-un dosar penal (aflat pe rolul DIICOT) pentru constituire de grup infracţional, spălare de bani şi înşelăciune ăn formă continuată.
Procurorii DIICOT au cerut, de altfel, în mai 2015, arestarea preventivă a individului însă, în mod bizar, magistraţii au refuzat solicitarea argumentând că nu prezintă pericol social şi nici nu are cum interveni în cursul anchetei.
Când, paradoxal, o fraudă mai mare se face, peste ani, mai mică
Partea ciudată din dosarul în care Sorin Oneţ a fost condamnat deja este aceea că, după cinci ani de anchete şi de procese, frauda pusă în seama inculpatului s-a micorat considerabil, deşi ar fi fost logic să crească, prim prisma dobânzilor legale.
Astfel, dacă iniţial ANAF informa (într-un raport de activitate prezentat la Prefectura Galaţi în anul 2010) asupra faptului că Sorin Oneţ este acuzat de furtul a 8,05 milioane de lei, în cele din urmă, prin sentinţa de condamnare, magistraţii au decis că prejudiciul ce trebuie recuperat este de doar 6,94 milioane de lei (1,55 milioane de euro).
Trecând peste faptul că scăderea prejudiciului indică o hibă a anchetei (fie raportul de control ANAF a fost eronat, fie instanţa a greşit pe undeva), partea interesantă este că Oneţ trebuie să acopere cele 6,94 de milioane de lei din averea personală. Care avere personală, însă, nu prea există. Sau, cel puţin, nu există la vedere.
Spunem acest lucru prin prisma faptului că firma prin intermediul căreia s-a produs frauda (în esenţă, este vorba de operaţiuni contabile fictive cu scopul de a nu plăti TVA la bugetul de stat), respectiv Hope Life SRL Galaţi, a fost lichidată şi radiată, pe motiv de faliment încă din aprilie 2012,, prilej cu care toate activele au fost valorificate şi nici măcar n-au fost acoperite pretenţiile creditorilor.
De altfel, firma amintită nici măcar nu deţinea prea multe active, căci sediul social era ăntr-un apartament de bloc, iar sediul de lucru era într-un depozit închiriat în incinta fostei Întreprinderi de legume şi fructe (ILF) Galaţi. Pentru cei care n-au prins ILF şi nu ştiu cum stă treba, precizăm că este vorba de clădirile din spatele cunoscutului club „Divino”, de pe Calea Prutului.
Statul ca statul, dar ce facem cu creditorii privaţi
Dacă statul român pare să fi obţinut câte de cât satisfacţie (mai mult platonică, dat fiind că banii nu prea se pot recupera) în lupta cu Oneţ, nu acelaşi lucru se poate spune despre firmele private „ţepuite” de acesta.
La DIICOT Galaţi au fost depuse zeci de plângeri legate de cecuri fără acoperire emise de firma Hope Life SRL, iar ancheta încă nu a fost finalizată. Mai mult decât atât, Oneţ este în continuare liber, chiar dacă procurorii au cerut arestarea, dat fiind faptele foarte grave de care este acuzat.
Potrivit unor estimări neoficiale, frauda din acest dosar s-ar apropia de un milion de euro. Însă, cum spuneam, datele nu sunt certe, deoarece le-am colectat din fluxul de plăţi de pe antiţepari.ro. Mai exact, reies din afirmaţiile neprobate ale unor alţi oameni de afaceri. Or, după, cum se ştie, vorbele nu se cos la dosar.
Numele lui Oneţ apare şi în dosarul fraudei cu cartele Romtelecom
Nu în ultimul rând, trebuie spus că numele lui Sorin Oneţ nu este rostit pentru prima oară în legătură cu fraude de proporţii.
Astfel, el a fost menţionat, în anul 2006, în scandalul cartelelor telefonice de un milion de euro, luate de la Romtelecom de firma Prodemo Consulting SRL şi neplătite niciodată. Sorin Oneţ era asociat la firma menţionată, însă nu s-a putut dovedi vreo implicare a lui în amintita fraudă.