Suma astronomică cheltuită anual în România pentru combaterea grindinei. „1 leu investit în sistem aduce profit de 14 lei fermierilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grindina, alungată din nori cu rachete
Grindina, alungată din nori cu rachete

În România, se preconizează că sistemul antigrindină va proteja aproximativ 835.000 de hectare de culturi agricole în 2017. Pe de altă parte, în Republica Moldova există un sistem funcţional de decenii, prin care sunt protejate 1,6 milioane de hectare de teren agricol.

Până la sfârşitul anului 2017, în România ar urma să fie funcţionale aproximativ 60 de puncte de lansare pentru combaterea grindinei, amplasate în toate colţurile ţării.

Acest lucru ar însemna protejarea a aproximativ 835.000 de hectare de teren din zone viti-pomicole şi nu numai, în condiţiile în care în prezent în România suprafaţa de teren protejată împotriva grindinei este 500.000 de hectare, protecţie asigurată de cele 34 de puncte de lansare funcţionale.

Statul a alocat în 2017, pentru sistemul naţional antigrindină, 20 de milioane de euro, alte 25 de milioane de euro urmând să fie viraţi în 2018. 

Potrivit directorului general al Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, Gheorghe Florescu Căunei, un punct de lansare protejează pe o rază de 15 kilometri, dar influenţa este pe 40 de kilometri pătraţi.

"Judeţele protejate sunt Iaşi, Vaslui, Vrancea, Prahova, Buzău, Olt şi Vâlcea.  Activitatea noastră nu constă numai în protecţia împotriva grindinei ci şi în prevenirea formării grindinei. Când facem o intervenţie şi scoatem anumiţi nori din funcţiune prevenim şi formarea de ploi torenţiale, de căderi de precipitaţii. Noi acţionăm mai mulţi ani în regim de omologare ca să vedem ce se întâmplă şi în funcţie de acesta mai implementăm şi tragem concluzii ştiinţifice şi putem să garantăm că în zona unde acţionăm putem să protejăm suprafaţa 100%", potrivit lui Gheorghe Căunei (foro).

image

Acesta a explicat că „realitatea a demonstrat că un leu investit în sistemul antigrindină a adus profit de 14 lei fermierilor“, ceea ce înseamnă o rentabilitate economică foarte bună.

Implementarea completă a sistemului naţional antigrindină va aduce nu numai o protejare a culturilor agricole ci şi un climat propice pentru culturi, dar şi protecţia infrastructurii locale, a localităţilor, drumurilor şi căilor de acces, practic va exista o protecţie pe un întreg areal, susţine Căunei.

Potrivit responsabililor din Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, România este printre puţinele ţări care are o legislaţie în vigoare foarte bine stabilită şi conturată.

“Avem un program foarte bine stabilit pe termen lung, până în 2024. Deci ştim ce avem de făcut. În 2011 şi-a început activitatea Unitatea de la Iaşi, anul trecut cea de la Focşani iar anul acesta a început şi unitatea Oltenia, cu Drăgăşani. Este într-un stadiu avansat Timişul şi cu Mureşul, de asemenea în etapa următoare vine şi Maramureşul, astfel încât să atingem target-ul de 835.000 de hectare”.

antigrindina

Deşi există o strategie pe termen lung, se pare că guvernanţii vor să se întreacă pe ei şi în trei ani România să ajungă la performanţa de a proteja întreaga suprafaţă a ţării.

Este sarcina dată recent ministrului Agriculturii de către preşedintele PSD Liviu Dragnea, după o vizită în Vrancea, judeţ considerat polul grindinei din România.

“Vă anunţ, domnule ministru, că obiectivul din campania electorală s-a schimbat, în sensul că obiectivul va fi acoperirea întregii suprafeţe a ţării, pentru că nu putem să lăsăm culturile agricole neprotejate, aşa că o să faceţi cele necesare să prindeţi în bugetul anului viitor banii necesari şi anul 2024, care era termen pentru acest program, să-l aducem în anul 2020, cu toată suprafaţa ţării acoperită”, a ţinut să-i transmită Liviu Dragnea ministrului Agriculturii.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care Liviu Dragnea a auzit că în Republica Moldova există un sistem funcţional de decenii, prin care sunt protejate 1,6 milioane de hectare de teren agricol.

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite