Promovabilitatea mai mare cu 11% la examenul de Bacalaureat 2015 din Vrancea, pusă de oficialii din IŞJ pe seama meditaţiilor pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultatele la Bacalaureat au fost mai bune în acest an
Rezultatele la Bacalaureat au fost mai bune în acest an

În anul şcolar 2014-2015, 4.100 de elevi din clasele a XII-a din judeţele Vrancea şi Ialomiţa au beneficiat de un program de pregătire suplimentară pentru examenul de bacalaureat naţional, finanţat din fonduri europene prin POSDRU 2007-2013 în cadrul proiectului „Să ne pregătim pentru BAC!"

Pregătirea pe bani europeni i-a ajutat pe absolvenţii de liceu din Vrancea să promoveze în număr mai mare Bacalaureatul. Cel puţin asta susşin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Vrancea, care au anlizat rezultatele în urma derulării proiectului cu fonduri europene derulat în Vrancea şi ialomiţa.

În acest scop, 200 de profesori care predau discipline la care se susţin probe scrise la examenul de bacalaureat şi 40 de consilieri şcolari din cele două judeţe au participat la cursurile de pregătire derulate în cadrul proiectului şi au susţinut activităţi pentru elevii înscrişi în grupul ţintă al proiectului.

Timp de trei luni, în etapa de pilotare, şi cinci luni, în etapa de implementare, elevii înscrişi în grupul ţintă al proiectului au luat parte la activităţile programului multiregional de educaţie. În cadrul derulării programului, sesiunile de pregătire au alternat cu sesiuni de consiliere psihopedagogică cu rol de suport în scopul orientării şcolare şi profesionale şi dezvoltării de competenţe-cheie la elevii de liceu, respectiv managementul învăţării, organizarea timpului, managementul stresului etc., în funcţie de profilul elevilor.

"Obiectivele proiectului au vizat creşterea eficienţei procesului de formare a competenţelor-cheie, optimizarea resurselor de învăţare destinate persoanelor din grupul ţintă, adaptarea la nevoile de formare ale elevilor. În consecinţă, s-a urmărit ca proiectul să contribuie la atingerea obiectivului general al POS DRU prin formarea competenţelor-cheie ale elevilor şi formarea compeţenţelor specifice pentru ceilalţi membri ai grupului ţintă, rezultatul convergent al acestor sesiuni de formare inovatoare fiind acela de a susţine elevii din învăţământul liceal în a accede mai uşor şi eficient pe piaţa muncii. În cadrul programului de pregătire, conţinuturile prevăzute de programele MECŞ pentru examenul de bacalaureat au fost proiectate şi abordate în conformitate cu performanţele obţinute de elevi la testele aplicate periodic, urmărindu-se sistematizarea şi adaptarea permanentă la nevoile reale ale acestora. Modul de lucru cu grupele de elevi a implicat folosirea unor metode inovative şi a elementelor TIC de învăţare, în măsură să dezvolte competenţe-cheie şi noi abilităţi", a precizat prof. Silvia Chelariu, purtător de cuvânt al ISJ Vrancea.

În urma analizelor realizate de echipele proiectului după susţinerea examenului de bacalaureat naţional în anul şcolar 2014-2015, sesiunea iunie-iulie, comparând datele statistice cu acelea obţinute în urma desfăşurării examenului în anul şcolar 2013-2014, au rezultat cifre superioare la toţi indicatorii propuşi.

Astfel, se înregistrează creşteri semnificative pentru următoarele categorii de rezultate: numărul absolvenţilor prezenţi la probele de examen, numărul notelor de performanţă, promovabilitatea înregistrată la nivelul judeţului.

Citiţi şi:

Rezultate Bacalaureat 2015 Vrancea. Trei absolvenţi au luat zece curat iar promovabilitatea este de 70,4%

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite