O familie de revoluționari. Străbunicul, pașoptist și deputat în Adunarea Electivă care l-a ales pe Al. I. Cuza domnitor, strănepotul „Gavroche“, pe baricade la Revoluția din 1989 FOTO
0Scarlat Turnăvitu a fost un revoluționar pașoptist, membru în Divanul ad-hoc, iar stră-strănepotul său, Ioan Ududec, a participat la Revoluția din Decembrie 1989, pe când avea doar 12 ani.
Pe 24 ianuarie, autoritățile locale merg cu mic cu mare să sărbătorească 165 de ani de la Unirea Principatelor Române sau Mica Unire, cum i se mai spune, dar câteodată istoria este destul de grea pentru ei.
Unul dintre personajele principale care a contribuit la agerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al țării a fost Scarlat Turnăvitu (1816-1876), revoluționar celebru la 1848. O stradă din Focșani îi poartă numele, dar cei care au decis atribuirea acestei denumiri, după 1990, au pocit-o în Scarlat Târnăvitu. Și așa a rămas până în zilele noastre.
Turnăvitu este o familie din fostul județ Muscel, care a activat în timpul revoluţiei de la 1848-1849, prin cei trei fraţi Demostene, Scarlat şi Ştefan.
Cine a fost Scarlat Turnăvitu
” Despre rolul lor în timpul revoluţiei de la 1848 s-a scris cu mulţi ani în urmă , iar doi dintre ei, Scarlat şi Ştefan, au fost incluşi într-un dicţionar dedicat revoluţionarilor paşoptişti. Din activitatea lor, menţionată în cele două lucrări, reţinem faptul că Demostene a fost însărcinat de Gheorghe Magheru cu „strângerea pandurilor volintiri“, Ştefan a fost comisar de propagandă, iar Scarlat, prin decretul 142 din iulie 1848 al guvernului revoluţionar, a fost numit administrator la Râmnicu Sărat. Toţi trei, după înfrângerea revoluţiei, au fost arestaţi şi întemniţaţi la mănăstirea Văcăreşti. Cel mai mult a avut de suferit Scarlat care, fiind găsit „complicat în revoluţie în grad mare”, a fost condamnat şi trimis de la mănăstirea Văcăreşti la mănăstirea Marginea, din judeţul Buzău, unde a stat întemniţat mulţi ani, de unde a fost eliberat printre ultimi revoluţionari”, scrie Spiridon Cristocea, în lucrarea ”Istoria culturii. Personlități”
Un document scris în chirilică depistat la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Nationale, datat ianuarie 1849, amintește despre Scarlat Turnăvitu astfel:
”Cârmuirea Slam Râmnic - Către Magistratul orașului Focșani. Cunoscând Cârmuirea trebuința ce este a se da la fiecare dregătorie din acest județ cîte un Regulament (Regulament Organic) în locul celor arse de către fostul nepravilnic (stricător de lege) cârmuitor pe vremea evenimentelor trecute, de la cinstitul Departament din lăuntru (de Interne) ,primindu-se acum pe lângă răspuns, 10 Regulamente, să se îndrepteze către Magistrat de a cărei primire să întoarcă răspuns 1849 ghenar 26”.
Istoricul Florin Dârdală, de la Arhivele Naționale Vrancea, îl descrie astfel pe revoluționarul Turnuvitu.
”Stricatorul de lege nu era altul decât Scarlat Turnăvitu, uns cârmuitor al judetului Slam Râmnic (Râmnicu Sărat) cu resedinta în Focsanii Munteni, de către Guvernul Provizoriu de la București. Neinspirat sau grăbit a decis și a permis din funcția sa și se pare că a și participat personal la arderea asa-numitei Constitutii a Țării Românești -Regulamentul Organic. Arderea a avut loc în preajma hotarului cu Focsanii Moldovei, în fața Mănăstirii Sf. Ioan. După înfrângerea forțelor revoluționare și îndepărtarea Guvernului provizoriu transformat în Locotenență domnească, organele Ministerului din Lăuntru au propus pedepsirea exemplară a acestui personaj, iar judecătorii au decis să facă 7 ani de închisoare, cea mai grea pedeapsă primită de către un participant din țară la Revolutia de la 1848”, ne spune Florin Dîrdală, cercetător la Arhivele Naționale Vrancea.
Scarlat Turnăvitu a avut urmași, o fiică a cărui copil a fost militar de carieră, în armata regală a României, participant la Marea Unire de la 1918. Iar arborele genealogic arată că urmașii au fost oameni destoinici, unii mai apropiați de zilele noastre luptători anticomuniști, care s-au răspândit prin toată țara, inclusiv în Vrancea.
Stră-strănepotul, supranumit ”Gavrouche de Vrancea”
Descendent direct al lui Scarlat Turnuvitu este astăzi Ioan Ududec, în vârstă de 47 de ani. ”Lulu”, cum îi spun prietenii, care are în sânge moștenirea străbunului său celebru și s-a făcut remarcat la Revoluția din 1989.
Avea doar 12 ani a fugit de acasă să facă revoluţie. Pe data de 17 decembrie 1989, Lulu a tras cu urechea la o discuţie telefonică între tatăl său şi unchiul de la Timişoara, colonel de aviaţie, despre lucrurile grave care se întâmplă în oraşul de pe Bega. În mintea puştiului a încolţit pe loc ideea pe a pleca să-şi vadă ruda, fără însă să spună nimănui. În aceeaşi zi, profitând de un comision pe care trebuia să-l facă părinţilor săi, Lulu a plecat direct în gară şi a luat primul tren spre Bucureşti, apoi primul tren spre Timişoara.
„La Timişoara am ajuns în dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989. La ieşirea din gară, am văzut tancuri, militari, multă agitaţie. Din gară m-am ataşat unui grup care a spus că merge în centru. În drumul nostru spre centru, magazinele erau devastate. Când am trecut podul peste Bega, am observat o maşină de pompieri căzută în apă. Am stat aproape toată ziua prin zona catedralei, pentru că se auzeau împuşcături. De frică, m-am întors în gară cu gândul să fac cale întoarsă la Bucureşti, dar am aflat că nu pleacă niciun tren. Aşa că am rămas peste noapte în gară. Pe 19 decembrie 1989, în zona Piaţa 1 Mai, am auzit focuri de armă şi am încercat să mă adăpostesc. Angajatele de la librăria Mihai Eminescu m-au chemat înăuntru, unde le-am povestit despre mine şi atunci mi-au spus să rămân acolo cu ele pentru că afară e periculos. Pentru că librăria fusese incendiată, le-am ajutat şi eu la curăţenie şi la ce se mai putea recupera din cenuşa”, povesteşte Ioan Ududec.
Abia în noaptea de 20/21 decembrie a reuşit să plece cu primul tren spre Bucureşti. Practic, trenul era format în majoritate din oameni organizaţi care voiau să ajungă în Piaţa Universităţii. Ceea ce s-a şi întâmplat, în dimineaţa de 21 scandându-se pentru prima dată, potrivit lui Ioan Ududec, „Jos Comunismul, Jos Ceauşescu, Libertate”.
„Trecătorii se uitau la noi contrariaţi, speriaţi, fără reacţie de susţinere. Atunci, dezamăgiţi, ne-am dispersat. Personal, cred că atunci s-au strigat pentru prima dată lozinci anti-comuniste în Bucureşti. În jurul orei 10.00 m-am ataşat mulţimii care se îndrepta către mitingul de la C.C. În urma haosul creat în timpul mitingului, am fugit cu mulţimea în zona Piaţa Romană. Aici am stat un timp, după care am dorit să mă întorc la Universitate, dar accesul mulţimii era blocat de baraje de scutieri care nu permiteau accesul decât riveranilor. În jurul orei 12.30 -13.00, mulţimea care discuta paşnic cu scutierii a fost luată cu asalt”, îşi aminteşte Ioan Ududec.
Spune că în busculadă a căzut şi şi-a pierdut cunoştinţa pentru câteva clipe, revenindu-şi abia în timp ce se afla în duba miliţiei, care-i ducea pe manifestanţi la Circa 1.
Acolo au fost puşi să dea declaraţii şi, în afară de el şi un alt copil, care nu aveau nici măcar 14 ani, restul au fost duşi în noaptea de 21 spre 22 decembrie la o destinaţie pe care cei din jurul său au apreciat-o ca fiind Jilava.
„Deşi arestaţi, eu şi celălalt copil am fost duşi în biroul unui şef, care ne-a promis că ne dă drumul sub ameninţarea să nu suflăm nicio vorbă despre cele văzute şi întâmplate acolo. Am acceptat şi am fost eliberaţi în jurul orei 8.30. Am plecat spre Universitate pe trotuare diferite. La Universitate, am văzut maşinile spălând sângele de pe jos cu şampon, eu neştiind ce s-a întâmplat peste noapte. Am rămas în zona până a început să se adune mulţimea pentru miting. M-am strecurat prin mulţime, până în zona din fata balconului Comitetului Central. Fiind copil, am reuşit să urc repede la etajul 1, unde era şi balconul, dar pe culoarul central erau nişte indivizi, cu pistoalele îndreptate spre noi, motiv pentru care am făcut cale întoarsă, având în vedere experienţa de la Timişoara”, menţionează Ioan Ududec.
În acel vacarm de nedescris, s-a alăturat unui alt grup de manifestanţi care aveau direcţia Televiziunea Română. Era o zonă în care se trăgea, astfel că băiatul a fost sfătuit să stea aproape de grup. În acest timp, aproape de nicăieri a venit un autobu dinspre Arcul de Triumf, pe care gărzile patriotice l-au oprit pentru control. În autobuz se afla nimeni altul decât Nicu Ceauşescu, fiul dictatorului.
„Cei de la control l-au rugat pe şofer să mă ia şi pe mine în autobuz. M-am urcat prin uşa din spate şi am înaintat până în zona de mijloc, unde l-am observat pe Nicu Ceauşescu pe scara uşii, protejat de câţiva bărbaţi pentru a nu mai fi linşat de cei din jur, care se manifestau zgomotos. Ajuns la televiziune, am vrut să intru şi eu cu grupul, dar nu m-au lăsat pe motivul că sunt un puşti. Am rămas în zona televiziunii până spre seară, după care m-am dus iar la Comitetul Central, unde împreună cu alţi manifestanţi am rămas peste noapte. Dimineaţa, am plecat la staţia de metrou de la Universitate”, povesteşte Ioan Ududec.
În pasajul de la Universitate, Lulu şi-a petrecut aproape zece zile, alături de mulţi alţi camarazi, toţi mai mari ca el. Acolo a mâncat din bunătăţurile pregătite de bucureşteni special pentru „păzitorii” metroului, că doar era Crpciun, acolo a dormit, pe saltele aduse de administraţia metroului. Tot de acolo păstrează şi singura fotografie din acele zile, pe care i-a făcut-o un jurnalist străin.
„Poza este făcută cu un aparat Polaroid, la minut. Mi-a făcut-o un jurnalist străin. Aveam doar 12 ani şi două luni la revoluţie şi cred că am fost cel mai mic participant arestat. Am revenit la Focşani pe 2 ianuarie 1990, după ce responsabili din conducerea metroului i-au invitat pe cei aproximativ 150 de oameni să le emită nişte adeverinţe de mulţumire pentru ajutorul acordat. Ai mei mă credeau deja mort. Tata m-a căutat prin tot Bucureştiul, de era s-o păţească şi el. Azi e mândru de mine”, povesteşte Lulu.
Nu are certificat de revoluționar
Ioan Ududec se ocupă astăzi de administrarea unei firme din domeniul imobiliarm cu sediul în București, după ce ani buni a fost plecat din ţară, la muncă. Imediat după absolvirea liceului, Lulu a hotărât să părăsească România, în căutarea unui trai mai bun. A ales Grecia, unde a lucrat în domeniul serviciilor de turism. Cu banii făcuţi acolo în opt ani de muncă, a revenit în Focşani, unde şi-a închegat propria afacere.
A deschis un marchet, dar fiind vorbitor de limba greacă a colaborat cu firme de turism,fiind ghid pentru turişti. În urma experienţei din decembrie 1989 nu s-a ales cu certificat de revoluţionar, ca alţii, nici nu şi-a dorit acest lucru. „Am vorbit cu cei de la Institutul care de ocupă de Revoluţia din Decembrie 1989 şi din evidenţele lor sunt singurul copil de vârsta mea care a fost arestat atunci. Eu am fost un copil rebel şi sunt mândru de cum am reacţionat atunci. Probabil că tocmai vârsta m-a făcut să nu realizez pericolele prin care am trecut”, ne-a mai spus Lulu.
Se încarcă comentariile...
