Nume noi de străzi în Focșani, cu parfum de epocă, propuse de un dezvoltator imobiliar cu „sânge albastru”

0
Publicat:

Propunerea de atribuire de nume noi de străzi în Focșani lansată de dezvoltator va fi discutată în ședința Consiliului Local Municipal care va avea loc joi, 25 august.

Dora D’ Istria, Ion Ghica și Elena Cocuța Vogoride FOTO Arhiva Adevărul
Dora D’ Istria, Ion Ghica și Elena Cocuța Vogoride FOTO Arhiva Adevărul

Prințul Mihai Ghika, fost secretar de stat în Guvernul Cioloș,  descendent al lui Grigore Ghica, ultimul domnitor al Moldovei, deține lângă Focșani importante suprafețe de teren pe care vrea să dezvolte investiții imobiliare.

Acest dezvoltator imobiliar cu sânge albastru s-a adresat Consiliului Local Focșani cu solicitarea ca trei străzi private aflate în proprietatea sa să primească numele unor personalități marcante din familia Ghica, care și-au adus contribuția pe plan politic și cultural. Astfel, dacă aleșii locali vor fi de acord, Focșaniul va avea trei străzi cu denumiri de parfum de epocă, respectiv strada Dora D’ Istria, strada Ion Ghica și strada Elena Cocuța Vogoride.

Prinţesa Elena Ghica, fiica banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorului Grigore Ghica a fost una dintre cele mai erudite femei ale secolului trecut. Scriitoare şi feministă convinsă a făcut o carieră literară sub pseudonimul de Dora d'Istria. A fost o femeie foarte frumoasă, care a făcut furori în Rusia, unde și-a însoțit bărbatul. Ruşii nu i-au tolerat însă convingerile libertine, dar nici faptul că în timpul Războiului Crimeii şi-a arătat simpatia pentru Franţa şi Anglia. Pentru asta a fost pedepsită, chiar bătută și izgonită.

După plecare din Rusia s-a lansat ca scriitor în lumea artistică sub pseudonimul Dora D`Istria.  Prinţesa româncă a fost prima femeie din istorie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elveţieni, unde a înfipt tricolorul românesc.

Ion Ghica a fost una dintre personalităţile româneşti marcante din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost academician, diplomat, matematician, om politic, scriitor, economist, membru şi preşedinte al Societăţii Academice Române, prim-ministru al României de două ori, preşedintele Academiei Române de patru ori.

A copilărit o bună perioadă de timp la Focşani, unde tatăl său era ispravnic.

Şi-a făcut studiile la Paris, după moda epocii practicată în familiile înstărite, unde i-a avut colegi pe Alexandru Ioan Cuza şi Vasile Alecsandri, cu acesta din urmă legându-se o prietenie care a durat toată viaţa.

Elena Cocuța Vogoride a fost soția caimacanului Moldovei, Nicolae Vogoride, un antiunionist convins. Ea nu s-a sfiit să susţină cu toate puterile Unirea Principatelor Române, ajutându-l pe Cuza să ajungă domnitor. Cocuţa Vogoride a convins Europa să sprijine Unirea Principatelor

A reuşit, prin violarea corespondenţei dintre soţul ei şi demnitarii otomani, să descopere şi să invalideze complotul pregătit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile din Moldova.

După împlinirea actului Unirii l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. După moartea acestuia, survenită în 1862, s-a recăsătorit cu principele Emanuele Ruspoli, care a devenit unul dintre apropiaţii regelui italian Vittorio Emanuele II.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite