Cum se turnau reciproc lui Ceauşescu orgolioşii scriitori Eugen Barbu şi Zaharia Stancu. „Corupţia este generală“

Eugen Barbu şi Zaharia Stancu

Miza disputelor între marii scriitori români era reprezentată de funcţii şi de bani. Nicolae Ceauşescu era considerat la acea vreme un reformator al culturii.

În anul 1968, în plină deschidere culturală a ţării, fostul preşedinte comunist Nicolae Ceauşescu a avut mai multe întâlnire cu scriitorii importanţi, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

În momentul respectiv Ceauşescu îşi câştigase simpatia marilor condeieri români, după ce şeful statului a condamnat categoric întrarea trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, iar scriitorii au simţit că posibilităţile lor de a se exprima liber, după două decenii de cenzură, eram mai mari ca oricând. Tot în acea perioadă Ceauşescu reabilitase o serie întreagă de oameni de litere condamnaţi în vremea lui Gheorghiu Dej.

Chiar şi Marin Preda avea să remarce că „rar s-a întâmplat ca în rândul scriitorilor noştri să fie atmosferă politică aşa de bună, în sensul că fiecare scriitor este unit în jurul conducerii partidului şi statului nostru”.

Cu toate acestea, exercitarea puterii în Uniunea Scriitorilor, banii şi orgoliile erau mai mari decât credea însuşi şeful statului. Disputa dintre scriitorii Eugen Barbu şi Zaharia Stancu, ultimul preşedinte al acestui for, a făcut senzaţie în epocă, totul culminând cu desfiinţarea revistei “Luceafărul”, condusă de Eugen Barbu, sub pretextul datoriilor.

„Cred că veţi face lumină, sper că veţi hotărî, să se facă o anchetă foarte serioasă şi în lumea scriitoricească şi în lumea teatrului", i s-a adresat Eugen Barbu lui Ceauşescu în mai 1968. "Corupţia este generală. Dumneavoastră, prin organele de la secţie, ştiţi foarte bine că aceste lucruri există, că în teatru nu se face nimic, că în cinematografie se fac filme proaste, că scenariile se fac pe bază de prietenii”, se arată într-o scrisoare trimisă de Barbu lui Ceauşescu, cu aluzie la acţiunile lui Zaharia Stancu.

Mai mult decât atât, deşi recunoştea pierderile revistei sale, Barbu îl acuza pe Zaharia Stancu că încurajează acordarea de împrumuturi preferenţiale de la Fondul Literar şi că face ilegalităţi la cele trei instituţii pe care le conducea, respectiv Uniunea Scriitorilor, Teatrul Naţional şi revista „Gazeta literară”.

Aşa se face că cel acuzat avea să cedeze nervos chiar în faţa lui Ceauşescu, la o întâlnire desfăşurată în prezenţa şefului statului.

„Am 66 de ani şi doresc să nu mai conduc nimic: nici USR, nici Teatrul Naţional, nici „Gazeta Literară”! În mai puţin de trei ani mi-am pierdut vederea la ochiul drept, în curând nu voi mai vedea la doi paşi înainte. Nu vreau să mai fiu nimic!”.

La momentul respectiv, Ceauşescu a fost de partea lui Zaharia Stancu, dar Eugen Barbu avea să devină un an mai târziu membru supleant în Comitetul Central, alături de Zaharia Stancu, şi Eugen Jebeleanu.

Barbu versus Preda

Acelaşi Eugen Barbu, care în anul 1970 care primise spre conducere publicaţia “Săptămâna culturală a Capitalei”, practic un instrument de luptă cu Uniunea Scriitorilor, avea să intre într-o nouă dispută cu scriitorul Marin Preda. De data aceasta, fiecare se considera mai mare scriitor decât celălalt.

“Erau discuţii mari legate de cine este mai bun, Marin Preda sau Eugen Barbu. Eu am înclinat spre Preda, pentru că nu era implicat politic, aşa cum se întâmpla cu Barbu", ne-a precizat scriitorul vrâncean Culiţă Uşurelu

Scriitorul Şerban Tomşa susţine că cei doi mari romancieri reprezentau tipul de scriitor-prizonier al propriei modalităţi de a scrie. “Preda în mai mare măsură decât Barbu - fin degustător de poezie şi specialist în Mateiu Caragiale. Problema era că fiecare dintre cei doi se considera singurul scriitor cu adevărat important şi avea pretenţia să fie elogiat în cor, de toată lumea, iar când celălalt era lăudat de critici, se făcea negru de supărare şi începea să arunce cu zoaie în adversarul care îi fura gloria literară. Situaţia cu pricina i-a prilejuit unui critic o observaţie amuzantă: «Scriitorul român vrea să fie singur în literatură». Confruntarea cu iz de scandal şi de intoleranţă dintre posesorii a două viziuni artistice total diferite, Preda şi Barbu, era, desigur, dovada lipsei de maturitate a  literaturii noastre”, potrivit scriitorului.

Jurnalistul Radu Borcea este de părere că disputele dintre scriitori nu se duceau în numele vigilenţei pentru devierea de la linia literară militantă trasată de partid, ci pentru bani.

“La mijloc erau fie banii luaţi în avans de la Fondul Literar, în contul scrierii viitoarelor volume, fie diversele burse acordate, cu zgârcenie, unor scriitori, în SUA şi în ţări occidentale europene. Răsfăţatul Adrian Păunescu, altminteri un talent nativ de raritate pe <<ogorul>>literelor române, a beneficiat de ambele favoruri: 60 000 de lei de la Fondul Literar, echivalentul a 5 salarii minime pe economie pentru 5 muncitori, timp de 1 an şi o bursă în America timp de 1 an”, susţine jurnalistul.