Construcţia unei şcoli, începută în urmă cu 23 de ani şi încă neterminată. Primăria promite că nu mai durează mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala care se construieşte de 23 de ani
Şcoala care se construieşte de 23 de ani

Lucrările începute în urmă cu 23 de ani pentru construirea unei şcoli în Focşani sunt încă nefinalizate din cauza lipsei fondurilor necesare. Acum, Primăria Focşani a primit 700.000 de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar de la bugetul local s-a alocat suma de 3,3 milioane de lei.

În anul 1997, în Focşani s-a demarat construcţia unei şcoli cu 12 săli de clasă, imobil necesar pentru a prelua numărul mare de copii existent la acel moment la Şcoala Nr. 3, o unitate de învăţământ de cartier.

După 23 de ani de la debutul construcţiei, lucrările sunt "la roşu", asta pentru că autorităţile, fie ele naţionale sau locale, au dat tot timpul bani cu ţârâita. Cel mai mult s-a muncit prin anii 2007-2008, când în România s-au construit multe şcoli, iar această clădire a fost ridicată şi acoperită. Ulterior, ea a intrat în conservare, iar în proximitatea ei a fost construit, perete în perete, sediul Inspectoratului Şcolar.

Vremurile s-au schimbat, copiii au fost tot mai puţini la Şcoala 3, iar autorităţile caută acum soluţii să finalizeze obiectivul, nu însă cu scopul iniţial. Clădirea va fi dată în administrarea Liceului de Artă „Gh. Tattarescu”, care are în acest moment un deficit de spaţiu.

Primăria Focşani a primit 700.000 de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), dar investiţia scoate din bugetul local suma de 3,3 de milioane de lei, din care peste 2,7 milioane de lei reprezintă doar cheltuieli de construcţii montaj. În această sumă mai sunt trecute şi cheltuieli diverse şi neprevăzute, în valoare de aproape 300.000 de lei, dotări de 82.000 de lei, cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor în sumă de 146.830 de lei.

“După finalizarea lor, noul imobil va avea în componenţă două corpuri de clădiri cu suprafaţa utilă de 952,38 mp, respectiv 1009,92 mp, ce vor cuprinde laboratoare, 12 săli de clasă, grupuri sanitare, o cancelarie, un cabinet medical şi birouri administrative. În tot acest timp, activitatea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a unităţii de învăţământ nu va fi afectată în niciun fel, elevii şi profesorii putându-şi desfăşura orele în condiţii normale. Aşa cum am promis încă dinaintea începerii lucrărilor, după finalizarea lor, aici va fi noul sediu al Liceului de Arte „Gheorghe Tattarescu” din Focşani”, potrivit primarului Cristi Misăilă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite