Bătăturile din talpă pot fi tratate naturist. Cum ne ajută să ne vindecăm coaja de lămâie sau bicarbonatul de sodiu
0Bătăturile sunt zone de piele îngroşată, moartă sau întărită şi sunt cauzate de presiune şi frecare repetată pe o zonă a pielii.
Medicii susţin că pantofii strâmţi sau pantofii cu toc exercită presiune asupra părţilor laterale ale piciorului, iar din această cauză apar bătăturile. „Bătăturile de la picioare pot apărea şi din cauza unei activităţi sportive sau structuri osoase anormale (platfus). Se pot dezvolta pe anumite devieri cauzate de artrita reumatoidă sau monturi. Tratamentul prescris de medic pentru vindecarea bătăturilor este recomandat doar în cazul pacienţilor care au dureri. În momentul în are apar astfel de probleme este indicat să alegeţi cu grijă încălţămintea, folosirea pietrei ponce şi folosirea de acid salicilic“, a spus medicul Alina Barbu.
Cum tratăm şi prevenim bătăturile:
- Bătăturile pot fi prevenite cu o loţiune care conţine uree pentru a elimina această problemă. Trebuie să aplicaţi de două ori pe săptămână acest tratament, iar într-o lună veţi observa o schimbare.
- Uleiul de migdale şi cocos este bun pentru a preveni bătăturile. Înainte de a aplica acest tratament este indicat să faceţi o baie fierbinte.
- Bătăturile apar şi din cauza pantofilor cu toc, aşa că este indicat să renunţaţi la această încălţăminte. Trebuie să alegeţi pantofi cu vârf capitonat, pentru a reduce presiunea pe degete.
- Plasturele cu acid salicilic ajută la îndepărtarea bătăturilor. Trebuie aplicat după duş şi trebuie să vă asiguraţi că trataţi doar zona bătăturii, nu şi pielea moale din jur.
- Bicarbonatul de sodiu ajută la videcarea bătăturilor. Trebuie să dizolvaţi trei linguri în apă calduţă şi să înmuiaţi picioarele.
- Oţetul se aplică pe zona afectată şi se păstrează peste noapte, iar dimineaţa, se freacă zona cu o piatră ponce.
- Coaja de lamâie ne ajută să scăpăm de bătături. Aceasta se leagă strâns exact acolo unde există o problemă şi se păstrează pe timpul nopţii. Acest tratament trebuie repetat odată la câteva zile.
- Propolisul este extreme de bun în tratarea bătăturilor. Se ia o bucată şi se pune în apă călduţă până ce acesta devine maleabil, după care se aplică direct pe zona afectată. Se păstrează pe locul unde exista bătătura trei sau patru zile.
Medicii ne avertizează să folosim cu grijă piatra ponce pentru îndepărtarea bătăturilor. Dacă îndepărtăm prea multă piele pot apărea probleme - sângerare sau infecţie.