VIDEO Cine l-a numit pe Justinian Marina „patriarhul roşu“ şi „patriarhul păgân“

0
0
Al treilea patriar al României FOTO www.fototecaortodoxiei.ro
Al treilea patriar al României FOTO www.fototecaortodoxiei.ro

Patriarhul Justinian este prezentat când în termeni elogioşi, când prin diverse epitete, precum: „patriarhul roşu” sau „sovrompatriarh”. Aceste formulări au fost atribuite de un preot care a fost apropiat de Justinian Marina.

Istoricul Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS, spune că istoria recentă a Bisericii pare să fie mult mai complexă, documentele de arhivă venind să confirme sau să infirme anumite aspecte legate de patriarhatul lui Justinian Marina. 


La Arhivele Naţionale Istorice Centrale, istoricul a găsit un document, aparent banal, dar care în urma unei analize atente relevă starea de spirit care îl domina pe patriarhul Justinian la mai puţin de un an de la ocuparea scaunului de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. 

La 29 aprilie 1949, sursa „M. Stănescu” dădea la Securitate următoarea notă informativă: „Preotul Simion Neaga, consilier la Patriarhie, a spus preotului Grigore Cristescu, profesor la Institutul teologic din Bucureşti, că Patriarhul Justinian este foarte tulburat, deoarece primeşte zilnic teancuri de anonime de la preoţi şi credincioşi, care îl insultă groaznic. Unde mai pui că şi posturile de radio anglo-americane îl supără zilnic pe toate lungimile de undă, a continuat preotul Neaga, căci într-o zi Justinian i-ar fi spus următoarele: «Preoţii mă urăsc, credincioşii mă detestă, iar regimul mă acuză că joc pe două tablouri. Îţi vine să înebuneşti“.

image

Biserica, lovită de statul comunist

Era o perioadă în care Biserica deja cunoscuse primele lovituri din partea autorităţilor comuniste. 

Comuniştii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej au sesizat pericolul pe care îl puteau prezenta mănăstirile din punct de vedere politic, aici găsind adăpost persoane care sprijineau mişcarea de rezistenţă anticomunistă, dar şi spiritual, Casa Domnului fiind un centru de menţinere a credinţei. 

Pe de altă parte, mănăstirile deţineau pământuri, clădiri însemnate, dar şi obiecte de cult din aur şi argint, avuţie nepermisă într-o perioadă în care ne aflam în plin proces de colectivizare. 

Pentru a slăbi forţa Bisericii, în anul 1959, Marea Adunare Naţională a emis Decretul nr. 410 ce prevedea desfiinţarea mănăstirilor şi schiturilor înfiinţate după 23 August 1944 şi interzicerea ridicării altora.

Nu erau singurele prevederi devastatoare pentru viaţa creştină. Practic, se urmărea reducerea la jumătate a numărului de mănăstiri din România, iar inventarul monahal urma să fie preluat de stat.

Prin acest ordin se stabilea şi care trebuie să fie vârsta celor ce alegeau viaţa monahală. Tinerii aveau interdicţie de a intra în mănăstiri, fixându-se limita de vârstă de la 50 ani în sus. Ulterior, o circulară a Direcţiei I din Ministerul Afacerilor Interne, din ianuarie 1960, prevedea: „Vor fi scoşi din monahism toţi călugării aparţinând tuturor cultelor, care nu au vârsta de 55 ani şi călugăriţele 50 ani, care primesc pensii sau salarii de stat şi care au obligaţii ce derivă din codul familiei“.

Patriarhul Justinian era deja bănuit de către autorităţile comuniste de abatere de la politica religioasă a partidului, prin dezacordurile pe care şi le exprima în raporturile cu reprezentanţii Ministerului Cultelor şi ai partidului. Evident că toate aceste jocuri de culise nu erau cunoscute preoţilor şi credincioşilor, care în continuare îl vedeau pe Patriarhul Justinian ca „omul lui Dej” şi aşteptau ca Biserica să fie persecutată tot aşa cum se întâmplase în Rusia interbelică. Aşadar în plan intern, afirmaţia că patriarhul „juca pe două tablouri” se confirmă.

Campanie de denigrare 

Campania de denigrare a Patriarhului Justinian pe plan extern, precizează Adrian Nicolae Petcu, a susţinut-o aşa-zisul episcop Vasile Leu, nu numai pe calea undelor, ci şi în cancelariile Patriarhiilor apostolice. Vasile Leu era fiul Episcopului Grigorie Leu, a căruit eparhie, la momentul adoptării noului statut de organizare al Bisericii Ortodoxe Române, era comasată cu cea a Episcopiei Romanului. De altfel, la puţin timp, Episcopul Grigorie a murit, după o întâlnire cu prim-ministrul Petru Groza, unele voci susţinând că eparhiotul huşean ar fi fost chiar otrăvit.

image

Preotul Vasile Leu FOTO Fototeca Ortodoxiei Româneşti

„În februarie 1951, cu sprijinul profesorului Aurel Decei, reprezentantul Comitetului Naţional Român la Istanbul, Vasile Leu a reuşit să intre în audienţă la Patriarhul Athenagora, pentru a obţine recunoaşterea de Episcop al românilor din Apus şi reprezentant legitim al intereselor Bisericii Ortodoxe Române în relaţia cu autocefaliile ortodoxe libere. Însă, demersul lui Leu a fost subminat de către preotul Constantin Moraitakis, fost preot al Bisericii greceşti de la Bucureşti. Moraitakis cunoaştea foarte bine situaţia în care se afla Patriarhul Justinian şi relaţiile complicate cu puterea comunistă, deoarece se afla în corespondenţă cu el“, explică istoricul. 

Pentru a-şi legitima statutul de ierarh în raport cu reprezentanţii statelor din apus şi a câştiga simpatia românilor exilaţi, lui Vasile Leu i s-a cerut să vorbească împotriva regimului comunist de la Bucureşti la posturile de radio din zonele în care se aflau comunităţile româneşti, dar mai ales la Radio Londra. Astfel, în aprilie 1949, după alegerea ca episcop, Vasile Leu a început să susţină discursuri despre politica antireligioasă a regimului comunist şi noul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, care datora funcţia liderului comunist Gheorghiu-Dej. Pentru a se exprima tot mai apăsat, în discursurile sale ţinute împotriva Patriarhului Justinian, Vasile Leu a lansat termenii „sovrompatriarh” şi „patriarhul roşu”. Termenii au fost repede asimilaţi de către toţi cei care atacau regimul politic de la Bucureşti. Cei doi termeni au fost inseraţi inclusiv în articolele pe care episcopul Leu le scria în presa românească din exil. Pornind de la această campanie de defăimare, câţiva ani mai târziu, interpretul Jean Moscopol, colaborator al postului de radio „Europa Liberă”, a lansat o melodie, în care Patriarhul Justinian era numit inclusiv: „sovieto-patriarhul” sau „patriarhul păgân”.  

Cine era Vasile Leu?

Cel care a lansat această campanie de defăimare la adresa patriarhului român, preotul Leu, fusese un apropiat al lui Justinian Marina, în vremea când păstorea Moldova. Apoi, plecarea preotului Vasile Leu din ţară nu a fost întâmplătoare, deoarece împotriva lui se redeschisese un dosar din 1942 în care fusese condamnat pentru fapte penale, dar nu executase pedeapsa. Tot preotul Vasile Leu după 1944 făcuse parte din cercul lui Petre Constantinescu-Iaşi, liderul Partidului Naţional Popular, satelit al PCR. Legătura nu era întâmplătoare, deoarece în 1934, Leu fusese printre martorii apărării în procesul intentat lui Constantinescu-Iaşi, pentru activitate ilegală comunistă. De altfel, în noiembrie 1949, Mitropolitul Visarion Puiu nu ezita să-l descrie pe Leu „fost funcţionar comunist”, care „doreşte să fie Mitropolit şi Patriarh în Bucureşti”. Prin urmare, bătrânul mitropolit, exilat într-un sanatoriu din Elveţia, era mai informat decât toţi susţinătorii lui Leu din exil. După evadarea din România (august 1948), la 10 aprilie 1949 Leu a fost ales Episcop al românilor din exil într-o adunare a reprezentanţilor comunităţilor româneşti din Apus. El era sprijinit de către serviciile secrete britanice, prin Biserica Anglicană, cu finanţare de la Consiliul Mondial al Bisericilor, cu bani proveniţi din Planul Marshall. În contextul începerii unui război împotriva Uniunii Sovietice, britanicii aveau de gând să-l promoveze pe acest episcop Vasile Leu ca Patriarh în locul lui Justinian Marina. 

Începând cu 1950, Vasile Leu a vrut să fie episcop în Statele Unite ale Americii, dar americanii nu l-au primit, deoarece îl aduseseră pe viitorul episcop Valerian Trifa. După încercările eşuate de a obţine recunoaşterea din partea scaunelor apostolice, Leu, considerat de britanici ca o creaţie bisericească a lor şi pentru că abandonaseră ideea susţinerii lui, atunci au hotărât să-l expulzeze în spaţiul sovietic al Vienei, ceea ce au şi făcut la 16 august 1952. După o anchetă de aproape şapte luni la Moscova, Leu a fost repatriat. A fost din nou anchetat de Securitatea română, apoi condamnat la moarte, sentinţa nefiind executată. La ieşirea din penitenciar, în 1964, Leu a vrut să intre în audienţă la Patriarhul Justinian, care nu l-a primit.   

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri