Istoria Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, prima biserică ridicată după 1877. Chipurile sfinte pictate semănau cu boieroaicele de la malul mării
0Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa a fost ridicată între anii 1883-1885, fiind prima biserică românească din oraş după Războiul de Independenţă din 1877.
La 10 iunie 1882, primarul Constanţei, Alexandru Alexandridi, se adresa Episcopului Dunării de Jos de la Galaţi şi prefectului de Constanţa cu rugămintea de a interveni pe lângă „Înaltul Guvern“ în vederea începerii lucrărilor, având pentru acestea alocată suma de 300.000 de lei.
După mai multe discuţii privind locul unde avea să se ridice, vorbindu-se la un momet dat de cimitirul musulman sau Piaţa 23 noiembrie, s-a ales Piaţa Ovidiu, care era deja betonată.Catedrala a fost ridicată după planurile arhitecţilor Alexandru Orascu şi Carol Benes.
Construcţia a început în timpul episcopului Iosif Gheorghian al Dunării de Jos, ales mai târziu Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române.
Recepţia provizorie a bisericii a avut loc în 1885, dar sfinţirea lăcaşului de cult cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel a avut loc după un deceniu. Motivul a fost pictura considerată nonconformistă, în raport cu canoanele bisericii, realizată de artistul George Demetrescu Mirea, scrie Doina Păuleanu în cartea „Axa est – vest. Constanţa – istorie şi dinamică interculturală“.
În 1888 se punea problema zugrăvirii catedralei, pe care Barbu Ştefănescu Delavrancea o numea „reproducţiune reuşită şi poate cu mai juste proporţiuni decât originalul a Domniţei Bălaşa din Capitală“.
Titu Maiorescu, pe atunci ministrul Instrucţiunilor Publice, ar fi vrut să îi atribuie această comandă lui Nicolae Grigorescu şi Theodor Aman. Cel ales a fost însă George Demetrescu Mirea. Lui i s-a reproşat asemănarea unor figuri, mai ales feminine, cu personaje din anturajul artistului. În dispută a intervenit şi Take Ionescu, ministrul Cultelor, care a constituit o echipă de experţi.
Catedrala, în 1935 FOTO Arhivă Arhiepiscopia Tomisului
Au trecut ani până când credincioşii constănţeni au intrat la porţile altarului, mai întâi cu curiozitate, cu spaimă, apoi cu indiferenţă. Cine se mai gândeşte astăzi, când se închină la icoane, că de sub sprâncenele subţiate ale sfintelor îi privesc ochii doamnei Stina, o boieroaică din Constanţa, iar din altă icoană le zâmbeşte chiar soţia artistului? Se pare că într-o pictură era faţa unei evreice.
Dintr-un articol apărut în presa vremii aflăm că în anul 1893, pictorul bisericii se afla la Constanţa, „încercând să atenueze asemănarea pământească pentru a satisface canoanele bisericeşti“. Pictura a fost refăcută ulterior.
Până în anul 1925, construcţia a servit ca biserică parohială pe o fundaţie slabă care a cedat uşor vremii şi care, în urma bombardamentului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a deteriorat. Între 1925-1950 a fost folosită în calitate de Catedrală episcopală a fostei episcopii a Tomisului.
Biserica are formă de treflă şi conţine elemente arhitectonice eclesiastice, într-un ansamblu care scoate în evidenţă trei turle bine proporţionate cu restul clădirii.
Pridvorul este susţinut pe coloane de marmură cu capiteluri ornamentate în motive vegetale. Interiorul e bogat în linii arhitectonice cu arcade ce susţin cupola centrală încadrată între ferestre mari lăsând totodată întreagă prestanţa altarului, sub calota care încheie grandios o întreagă simetrie de firide etajate şi balcoane laterale.
Exteriorul bisericii, în cărămidă presată cu centuri de ciment profilate simetric, ridică valoarea monumentală a clădirii declarată din anul 1953 monument de arhitectură.
Într-un ghid din anul 1924, ea a fost descrisă ca o „clădire impozantă, cu faţada monumentală, care aminteşte de biserica de la Curtea de Argeş“.
Catedrala, după bombardamente
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
